Întotdeauna am fost de părere că nimic nu poate sta în calea iubirii şi că dragostea nu ţine cont de vârstă, rasă, bani şi oricare alte criterii după care sunt judecaţi oamenii.

DAR, uneori, parcă ceva nu se leagă.

Şi oricât ai încerca să acorzi circumstanţe prin prisma cărora s-a ajuns la unele situaţii, pur şi simplu nu reuşeşti.

Trebuie să recunoşti, când vezi fete frumoase cu băieţi urăţi, care nu prea se potrivesc ideilor din mintea ta, cu siguranţă vei crede că ceva e dubios la mijloc.

Vezi mai jos despre ce vorbesc.

Din punct de vedere fizic, am putea spune că acest cuplu nu reprezintă o reuşită!

fete bune baieti

De asemenea, nici acesta nu pare a fi cuplul anului.

De fapt, putem spune că e jumătate de cuplu al anului!
fete bune baieti

Când există iubire, nu putem să ne dăm cu părerea…

Publicitate

fete bune baieti

Oameni răi.

Unii, mai bârfitori, ar putea spune că asiaticul are un cont cu multe zerouri.
fete bune baieti

Iar despre acest tip că este extrem de potent.

Bârfe.

fete bune baieti

O fi verişoara lui?

El spune că e iubita.
fete bune baieti

Există înţelegere între ei şi asta e tot ce contează!

fete bune baieti

De acum, chiar nu ştiu ce să mai zic.
fete bune baieti

Gusturile nu se discută.

Aşa o fi?

fete bune baieti

Acest băiat pare foarte pasional.

Roşeaţa din obrăjorii lui spune totul!
fete bune baieti



O asemenea gazelă nu poate fi cucerită prea uşor.

Să-i dăm credit domnului!

fete bune baieti

Sunt lucruri pe care nu trebuie să încercăm să ni le explicăm!

• CITEŞTE ŞI:  Un elev foarte supărat a făcut o compunere care te va face să râzi garantat

Cine suntem noi să judecăm deciziile oamenilor?
fete bune baieti

Înţelegi ce vreau să zic?

Oricât te-ar mânca limba, mai bine ţii pentru tine ce ai de spus!

fete bune baieti

Un lucru e clar: băieţii ăştia au ceva foarte special dacă au cucerit asemenea fete

fete bune baieti

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.