„Dacă vă ofer un instrument de diagnosticare care vă permite să aveți un copil cu șanse de trei ori mai mari de a fi admis la MIT, cred că oamenii vor fi interesați.” Deși pare o replică extrasă dintr-un scenariu distopic de la Hollywood, acestea sunt cuvintele lui Steve Hsu, profesor de fizică la Universitatea de Stat din Michigan și cofondator al Genomic Prediction. Compania sa se află în prima linie a unei noi frontiere medicale: selecția poligenică a embrionilor.
În anul 1997, filmul Gattaca ne avertiza asupra unei societăți divizate între cei concepuți natural și cei „perfecționați” în eprubetă. Astăzi, ceea ce era considerat science-fiction devine rapid realitate științifică. Companii precum Genomic Prediction, Orchid, Herasight și Nucleus oferă deja viitorilor părinți care apelează la fertilizare in vitro (FIV) posibilitatea de a-și sorta embrionii în funcție de profilul lor genetic.
Spre deosebire de testele clasice, care depistează anomalii cromozomiale sau boli provocate de o singură genă (cum ar fi fibroza chistică), selecția poligenică promite mult mai mult. Tehnologia analizează mii de variante genetice pentru a prezice trăsături complexe, de la riscul de boli de inimă și depresie, până la nivelul de inteligență.
Știința din spatele promisiunilor: cât de precis pot fi creați acești „super-copii”?
Hsu pariază pe interesul enorm al părinților pentru acest tip de „optimizare”, iar sondajele îi dau dreptate. Însă comunitatea științifică ridică semne de întrebare critice: ar trebui să permitem comercializarea acestor teste?
Aceste evaluări se bazează pe scoruri poligenice — rezumate ale mii de influențe genetice minuscule. Deși sunt instrumente prețioase pentru cercetători, acuratețea lor predictivă variază enorm. În prezent, aceste scoruri sunt adesea ghiduri nesigure pentru a prezice viitorul unui individ, cu atât mai mult pe cel al unui embrion.
Mai mult, cercetările recente arată că multe dintre efectele atribuite geneticii nu sunt, de fapt, biologice. Acestea reflectă mai degrabă contextul social: oamenii similari genetic tind să trăiască în regiuni similare și să împărtășească aceleași condiții economice. În plus, aceste scoruri eșuează lamentabil în cazul persoanelor de origine non-europeană, care sunt subreprezentate în bazele de date actuale.
Perspectiva bioeticii: „dreptul la un viitor deschis” și mirajul determinismului
Dincolo de cifre și algoritmi, discuția despre selecția poligenică se lovește de un concept fundamental în bioetică: „The Right to an Open Future” (Dreptul la un viitor deschis). Atunci când părinții aleg un embrion bazându-se pe un scor ridicat de „inteligență” sau „aptitudini atletice”, ei nu fac doar o selecție medicală, ci impun o traiectorie de viață.
Experții avertizează că această „optimizare” ignoră fenomenul de pleiotropie — situația în care aceleași gene care pot crește o abilitate cognitivă pot fi legate, în moduri încă necunoscute, de alte vulnerabilități. În plus, accentul pus pe „natura” genetică riscă să subestimeze „educația” (eng. nurture). Un copil cu un profil genetic „de elită” crescut într-un mediu lipsit de stimulare nu își va atinge niciodată potențialul, ceea ce transformă investiția financiară a părinților într-un pariu biologic riscant și, deseori, nefondat științific.
Dincolo de biologie: riscul unei „curse a înarmării” genetice
Dincolo de limitele tehnice, utilizarea scorurilor poligenice pentru selecția embrionilor ar putea cimenta ideea periculoasă că unii copii sunt, prin naștere, „mai buni” decât alții. Acest lucru ar putea genera așteptări nerealiste din partea părinților, discriminare socială și un stigmat profund pentru cei concepuți fără intervenție tehnologică.
Istoria ne avertizează că genetica a fost deseori folosită abuziv pentru a justifica viziuni dăunătoare despre rasă și pentru a alimenta violența. Pe măsură ce bazele de date vor crește, precizia acestor teste se va îmbunătăți, făcând lipsa actuală de reglementare cu atât mai alarmantă.
Un vid legislativ periculos
În prezent, nu există standarde clare pentru pragul de precizie științifică necesar pentru a justifica selecția embrionilor. Companiile nu sunt obligate să fie transparente cu privire la studiile pe care se bazează, iar publicitatea înșelătoare rămâne adesea nesancționată. Nu este o coincidență faptul că liderii acestei industrii își au sediul în Statele Unite: acolo, regulile pur și simplu nu există.
În contrast, țări precum Marea Britanie, Germania și Franța au adoptat o abordare mult mai prudentă, interzicând complet selecția poligenică a embrionilor. Aceste națiuni au înțeles că lăsarea unei tehnologii cu un impact social atât de vast la latitudinea forțelor pieței este o rețetă pentru o distopie modernă.
Inegalitatea care se scrie în ADN
Deși părinții care suferă de afecțiuni grave, precum boala Crohn sau schizofrenia, pot vedea în această tehnologie o șansă de a-și proteja copiii, lipsa unui control riguros deschide ușa către selecția unor trăsături problematice: inteligența, aptitudinile atletice sau chiar aspectul fizic. Deja, companii precum Nucleus și Herasight oferă teste pentru inteligență.
În prezent, tehnologia este un privilegiu al celor bogați. Un ciclu FIV costă zeci de mii de dolari, iar testarea genetică adaugă mii de dolari în plus. Fără o intervenție legislativă, riscăm ca inegalitățile socio-economice să fie codificate biologic. Elitele tehnologice, precum Elon Musk, Sam Altman sau Brian Armstrong, au investit deja masiv sau au apelat la aceste servicii pentru a-și „optimiza” descendenții.
Întrebarea rămâne: construim un progres care să beneficieze întreaga societate sau declanșăm în tăcere o cursă a înarmării genetice care va diviza omenirea în funcție de ceea ce scrie în codul nostru ADN? Reglementarea nu înseamnă oprirea științei, ci asigurarea că aceasta nu devine un instrument al inegalității absolute.
