Ocaua lui Cuza: povestea negustorului prins cu ocaua mică

Alexandru Ioan Cuza s-a bucurat popularitate şi a rămas în memoria poporului român drept un conducător corect şi cinstit. Una dintre cele mai populare poveşti legate de numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza este „Ocaua lui Cuza”, de la care a apărut expresia „a umbla cu ocaua mică”. 

Pentru că existau multe metode prin care comercianţii îşi înşelau clienţii, lucru detestat de domnitor, au fost date câteva legi care să reglementeze strict unităţile de măsură. Astfel, legea pentru adoptarea sistemului metric de măsuri şi greutăţi s-a dat în anul 1864. Acestea erau: ocaua, metrul etalon, stânjenul şi pogonul.  

Metrul etalon a fost introdus în anul 1864 de Alexandru Ioan Cuza. Era confecţionat din alamă, având o gradaţie aplicată pe o bandă de argint. De asemenea, avea o inscripţie oficială „Metru etalon – Principatele Unite Române”.

Ocaua lui Cuza reprezintă unitatea de măsură pentru lichide şi greutăţi. Aceasta a fost introdusă printr-o altă lege, în aunl 1866. Ocaua lui Cuza avea şi 7 submultipli, măsurând de la 200g până la 4g. Fiecare dintre submultipli avea inscripţionat, pe fundul său, gramajul.

Ocaua lui Cuza, povestea lui Dumitru Almaş despre negustorul prins de Cuza cu ocaua mică

„Cuza-Vodă obișnuia adesea să se îmbrace că un om de rând și să se amestece prin norod. Dorea să afle el însuși cum trăiesc cei mulți. Așa, într-o zi, și-a pus căciulă și suman țărănesc, a luat două puțini cu lapte acru și s-a dus în târg la Galați. Pesemne, aflase maria-să că unii negustori nu foloseau ocaua cea mare, așa cum hotărâse o lege din acea vreme, și căreia poporul îi spunea Ocaua lui Cuza. A căutat, deci, țăranul să vândă laptele la un băcan, despre care se spunea că n-ar fi tocmai-tocmai cinstit și că vinde cu ocaua mică, iar nimeni nu-l putea prinde cu înșelăciunea.

– Jupâne negustor, nu-ți iau bani, s-a tocmit țăranul, ci ne învoim că la șase ocale de lapte să-mi dai o oca de untdelemn.
– Bine, a primit negustorul, clipind șmecher din ochi.

A luat de pe tejghea ocaua mare, ocaua lui Cuza, și-a măsurat laptele: douăzeci și patru de ocale. A socotit că trebuie să plătească, în schimb, patru ocale de untdelemn.

– Caută să-mi măsori drept, cu aceeași oca, a stăruit țăranul.

Nu se poate, că-i plină de lapte. Îți măsor cu asta! Și a scos de sub tejghea altă oca.

– Păi, ocaua asta-i mai mică, a zis țăranul.
– Ce te pricepi tu, nepricopsitule! Ocaua-i oca și gata!

Atunci, țăranul a scos căciulă din cap, a lepădat sumanul și s-a arătat în tunică albastră, cu epoleți auriți, că un domnitor. Neguțătorul a înlemnit. De multă uimire a scăpat ocaua din mâna.

– Ei, negustorule, mai zici și-acum că nu te-am prins cu ocaua mică?
– Nu mai zic, Maria-Ta! … Iertare, milă prea bunule …

Cuza-Vodă a poruncit să-i lege de gât cele două ocale și să-l poarte pe uliți, să afle lumea că a căutat să însele cumpărătorii.

-Să ridice ocalele pe rând, să le arate lumii și să spună tare cu care va vinde și cu care n-are să mai vândă de-aici încolo.

Străjuit de slujitori domnești, neguțătorul mergea pe uliți, ridică ocaua mică și strigă cât îi ținea gură:

– Cu asta, nu!

Apoi, ridică ocaua mare și strigă și mai tare:

– Cu asta, da!

Și așa l-au plimbat slujitorii domnești prin tot târgul: Cu asta, nu! … Cu asta, da! … Și i-a fost de ajuns această plimbare că să se facă om cinstit.“ – Ocaua lui Cuza, de Dumitru Almaş.