Părerile sunt împărţite.
Deşi există destule poveşti despre noroc în viaţă, unii cred în ele, în timp ce alţii consideră că norocul ţi-l faci cu mâna ta.
Nu putem şti cu siguranţă care este adevărul.
Dar putem trage unele concluzii bazate pe experienţele altora.
Am pregătit o listă cu 10 poveşti despre noroc în viaţă, ale unor oameni obişnuiţi, care te vor impresiona cu siguranţă.
Să începem!
10 poveşti despre noroc în viaţă
#10. Norocul la 3$
Americanii obişnuiesc să vândă obiectele de care nu mai au nevoie, afişându-le la intrarea pe proprietatea lor.
Acest tip de comerţ se numeşte „yard sale”, adică vânzarea în curte.
La o astfel de vânzare, o persoană a cumpărat un castron chinezesc.
A plătit 3$ pentru acel castron.
După câţiva ani, fiind impresionat de rezistenţa şi modelul neobişnuit al vasului, a vrut să-i afle provenienţa.
Castronul s-a dovedit a fi vechi de peste 1000 de ani, fiind un vas ceramic din timpul Dinastiei Song.
Valoarea castronului a crescut de la cei 3$ pe care i-a plătit norocosul cumpărător, la colosala sumă de 2.225.000$, plătită de dealerul de artă Giuseppe Eskenazi la o licitaţie Sotheby’s.[sursa]
De asemenea, putem menţiona şi ghinionul imens al persoanei care a vândut castronul pentru doar 3$.
#9. Bucătarul norocos
Harrison Odjegba Okene, un bucătar nigerian, a supravieţuit într-o navă scufundată în Oceanul Atlantic, după ce a stat trei zile într-o pungă de aer.
Punga de aer s-a format prin modul în care s-a scufundat nava, care a prins o cantitate însemnată de aer.
Pe măsură ce temperatura a coborât, Okene, îmbrăcat numai în pantaloni scurţi, a început să recite un psalm trimis de soţia sa prin SMS, „Rugăciune pentru izbăvire”.
Okene spune ca salvarea sa, după ce a stat 72 de ore la o adâncime de 30 de metri, este un semn al divinităţii.
Ceilalţi 11 membri ai echipajului aflaţi pe nava Jascon 4 au murit în timpul accidentului.
Atunci când o mână a apărut pe camera TV purtată de un scafandru şi monitorizată de la distanţă, toată lumea a crezut că e doar un alt cadavru.
„A fost înspăimântător pentru toţi. Tipul care era blocat acolo nu înţelegea ce se petrece. A fost un şoc pentru scafandru, care căuta doar cadavre, iar noi la fel, în camera de monitorizare, ne-am tras înapoi.”, spunea şeful echipei de căutare.
#8. Grădinarul norocos
Eric Lawes, un grădinar pensionar, a fost rugat de un prieten agricultor să-l ajute la identificarea unei unelte ce a fost pierdută pe câmp, folosind detectorul de metale.
Ceea ce părea o căutare plictisitoare, s-a transformat în descoperirea celui mai mare tezaur de aur şi argint de pe teritoriul Marii Britanii.
Comoara era formată din circa 150.000 de monede şi peste 200 de bijuterii de aur şi argint.
Atât monedele şi bijuteriile, cât şi ciocanul pe care îl căutau cei doi amici sunt expuse la British Museum.
#7. Comoara din pod
O vază chinezească de secol XVIII, descoperită într-o cutie de pantofi în podul unei case din Franța, s-a vândut la o licitație din Paris pentru 16,2 milioane de euro.
Prețul este de 20 de ori mai mare decât estimarea de 500.000-700.000 de euro făcută de experții Sotheby’s.
Vaza chinezească a petrecut multă vreme depozitată într-un pod, alături de alte lucruri dintr-o moștenire.
O familie franceză a descoperit-o și a adus la casa de licitații.
”Această persoană a luat trenul, metroul și a intrat pe ușile Sotheby’s și în biroul meu cu vaza într-o cutie de pantofi, protejată cu ziare”, a spus expertul în artă asiatică al Sotheby’s, Olivier Valmier.
”Când ea a pus cutia pe biroul meu și am deschis-o am fost toți amețiți de frumusețea ei.”, a adăugat el.
Vaza este o piesă de porțelan în stare excepțională realizată pentru un împărat din dinastia Qing, ea având marcajul împăratului Qianlong, ce a condus China între 1736 și 1796.
#6. Norocul de a pierde un avion
Cel mai probabil, nu există vreo persoană care să-şi dorească să piardă un avion.
Pe lângă timpul pierdut, mai sunt şi costurile deloc mici.
Cu toate acestea, Sony Setiawan poate spune că este extrem de norocos pentru că a pierdut un avion.
Bărbatul avea bilet pentru zborul Lion Air JT 610, care s-a prăbușit în largul coastei Jakartei, Indonezia, în jurul orei locale 6:35, la 13 minute după decolare.
Sony a declarat că zbura cu această cursă spre Aeroportul Pangkal Pinang, din provincia Bangka Belitung, săptămânal, alături de colegii săi, dintre care 20 se aflau la bordul aeronavei prăbușite.
Din cauza aglomeraţiei de pe autostradă, Sony a ratat avionul.
Bărbatul, care a luat următorul zbor spre Pangkal Pinang, a aflat la aterizare că aeronava pe care o ratase s-a prăbușit. „Am plâns, știu că prietenii mei erau în acel zbor.”, a mai explicat el.
#5. Mamă şi fiu
În octombrie 1985, Christine Tallady a adus pe lume un băieţel, pe nume Steve.
Mamă singură, la acea vreme, s-a gândit că nu-şi poate creşte copilul, aşa că a decis să-l dea spre adopţie.
Timpul a trecut şi, când a ajuns la vârsta de 18 ani, Steve a decis că este momentul să-şi caute mama naturală.
Managerul de la magazinul la care lucra Steve s-a oferit să-l ajute.
În urma investigaţiilor, managerul a descoperit că adresa mamei naturale a lui Steve coincide cu adresa uneia dintre casiere.
S-a dovedit că Steve şi mama sa naturală lucrau în acelaşi loc, fără să aibă habar.
#4. Morcovul norocos
În anul 2004, Marry Grams şi-a pierdut verigheta în grădină şi odată cu ea, speranţa de a o mai găsi vreodată.
14 ani mai târziu, nora femeii săpa în grădină, când ceva cu totul neaşteptat s-a întâmplat.
Femeia a scos din pământ un morcov, care era crescut prin inelul pierdut de soacra sa în urmă cu 14 ani.
Poziţia inelului s-a tot schimbat în timp, până când norocul a făcut ca morcovul să crească fix prin inel şi să fie scos la suprafaţă.
#3. Supravieţuitorul
Dylan McWillams este un personaj principal al poveştilor despre noroc în viaţă!
Acesta a reuşit să supravieţuiască unui atac de rechin, în timp ce făcea surf.
De asemenea, la câteva luni distanţă, în timp ce se afla într-o drumeţie, Dylan a fost atacat de urs.
Şi de această dată a reuşit să supravieţuiască, scăpând cu doar câteva zgârieturi.
Pentru ca povestea lui Dylan să devină de-a dreptul incredibilă, bărbatul a supravieţuit şi în urma unei muşcături a unui şarpe cu clopoţei, care, de obicei, este fatală.
#2. Soţ şi soţie
Cu 11 ani înainte de a se cunoaşte, doi soţi s-au aflat în acelaşi loc, în acelaşi timp, fără să-şi dea seama.
Cei doi s-au cunoscut ulterior printr-o cunoştinţă comună. S-au îndrăgostit şi au rămas împreună.
După câţiva ani, când depănau amintiri Xue i-a arătat iubitului ei fotografia, iar bărbatul a rămas perplex când s-a recunoscut în planul îndepărtat.
Atunci a căutat şi el, la rândul său, fotografia pe care o făcuse în acelaşi moment, iar povestea lor a stârnit uimire printre internauţi.
#1. Trăsnit de noroc
Sunt şanse mici să fii lovit de fulger.
De asemenea, şanse mici sunt şi să câştigi la loto.
Iar şansele ca aceeaşi persoană să fie lovită de fulger şi să câştige la loto sunt de 1 la 2,6 trilioane!
Cu toate acestea, canadianul Peter McCathie a reuşit acest lucru. Asta dacă putem cataloga drept reuşită faptul că a fost trăsnit.
În adolescenţă, Peter a fost lovit de fulger şi a supravieţuit.
Ulterior, în anul 2015, a reuşit să câştige 1 milion de dolari la loterie, fiind unul dintre cei mai norocoşi oameni din lume.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: