Istoria Marelui Război este adesea spusă în statistici și tratate de pace, însă adevărata sa rezonanță se regăsește în destinele individuale – o perspectivă păstrată vie până de curând prin vocea ultimilor săi supraviețuitori.

11 noiembrie 1918: s-a terminat Primul Război Mondial

În zorii zilei de 11 noiembrie 1918, la ora 05:00, într-un vagon de tren ascuns în pădurea Compiègne din Franța, s-a semnat armistițiul care punea capăt Primului Război Mondial. Ostilitățile urmau să înceteze oficial la ora 11:00, arată Britannica.

Însă, în acele 6 ore rămase, pacea semnată pe hârtie nu a oprit focurile de armă. Din cauza ordinelor confuze sau a ambițiilor unor ofițeri de a-și dovedi onoarea în ultimul ceas, luptele au continuat. Aproape 3.000 de soldați au murit inutil și alți peste 6.000 au fost răniți în acest interval teribil, după ce acordul fusese deja încheiat. Printre ei, soldatul canadian George Lawrence Price este considerat ultimul combatant aliat ucis, lovit de un glonț german la ora 10:59, cu doar un minut înainte ca tăcerea să se aștearnă peste frontul de vest.

Primul Război Mondial: conflictul care a redesenat lumea

Cunoscut contemporanilor drept „Războiul cel Mare” sau „Războiul Națiunilor”, conflictul declanșat în Europa la 28 iulie 1914 avea să devină unul dintre cele mai mari și mai mortale din istorie. Peste 70 de milioane de militari, dintre care 60 de milioane de europeni, au fost mobilizați.

Progresul tehnologic și industrial al națiunilor beligerante, combinat cu impasul tactic brutal al războiului de tranșee, a dus la o rată a victimelor fără precedent. Peste nouă milioane de combatanți și șapte milioane de civili și-au pierdut viața. Acest conflict global nu doar că a lăsat în urmă un peisaj al morții, dar a provocat și schimbări politice fundamentale, ducând la revoluții și la prăbușirea imperiilor care definiseră vechea ordine mondială.

Prăbușirea a început treptat. Bulgaria a fost prima dintre Puterile Centrale care a semnat un armistițiu separat, la 29 septembrie 1918. Imperiul Otoman a urmat, capitulând pe 30 octombrie. Pe 3 noiembrie, Austro-Ungaria, un imperiu muribund, a cerut italienilor un armistițiu, care a intrat în vigoare pe 4 noiembrie. Ungaria avea să semneze un acord separat, pe fondul disoluției monarhiei habsburgice. În Germania, izbucnirea Revoluției a proclamat o republică pe 9 noiembrie, marcând sfârșitul Imperiului. Kaiserul a fugit în Olanda a doua zi, găsind azil politic.

Drumul României spre Marea Unire

Pentru România, decizia de a intra în conflict nu a fost una ușoară. După doi ani de neutralitate, Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916 a consfințit intrarea țării în război alături de Antanta. Această hotărâre anula tratatul secret încheiat în anul 1883 cu Austro-Ungaria, un act cunoscut doar regelui Carol I și câtorva lideri politici, care alinia România Puterilor Centrale.

Pe 27 august 1916, România a declarat război Imperiului Austro-Ungar. Reacția a fost imediată: Germania și Turcia au declarat război României pe 28, respectiv 30 august. Pe 31 august, Bulgaria a atacat fără o declarație oficială de război, pe care a formalizat-o abia a doua zi.

Au urmat doi ani de sacrificii imense, sărăcie și epidemii, în care statul român a fost aproape de dispariție, culminând cu o pace de compromis dezastruoasă. Și totuși, la capătul acestui tunel, se întrezărea împlinirea idealului național. Pe 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România. Punctul culminant a fost atins pe 1 decembrie 1918, când Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a decretat unirea provinciilor Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Sătmar cu Regatul României. Se năștea România Mare.

Ultimul supraviețuitor

Pe măsură ce anii au trecut, memoria directă a Marelui Război s-a stins odată cu ultimii săi participanți. Unul dintre aceștia a fost un român, Dumitrașcu Lăcătușu, care a fost printre ultimii supraviețuitori la nivel mondial ai conflagrației.

Născut în martie 1891, în județul Galați (fostul Covurlui), Lăcătușu a fost un om călit de istorie, luptând nu în unul, ci în trei războaie: Războiul Balcanic din 1913 și ambele Războaie Mondiale. Numele său figurează în albumul „La Grande Guerre”, publicat în Franța în 1998, ca unul dintre cei 21 de supraviețuitori ai celor două mari conflicte mondiale încă în viață la acea dată.

În timp ce Franța și-a onorat ultimul combatant cu funeralii naționale, România l-a îngropat pe al său în uitare. Colonelul Dumitru Roman, redactor-șef al publicației „România eroică”, care l-a cunoscut în ultimii ani de viață, și-l amintea ca pe un om lucid: „Bătrânul era lucid, spunea glume, mergea singur şi a murit, cum se zice, din picioare. Numai că în ultimii ani avea probleme de vorbire“.

O viață pe front

Dumitrașcu Lăcătușu a înfruntat războiul de tânăr. În conflictul balcanic, a făcut parte din Regimentul 11 Siret și a fost decorat cu medalia „Steaua Dunării”. Când a izbucnit Primul Război Mondial, a fost concentrat ca sanitar, iar după intrarea României în război, în 1916, a participat la luptele de la Târgu-Jiu și Șelimbăr.

După retragerea armatei în Moldova, a luptat pe fronturile grele de la Oituz și Mărășești. Pentru meritele sale, a fost decorat cu medaliile Virtutea Militară, Meritul Sanitar, Crucea Regina Maria și Crucea Comemorativă a Primului Război Mondial cu baretele Mărăști, Mărășești și Oituz.

După încheierea războiului, Lăcătușu a devenit secretarul particular al mareșalului Ion Averescu. La îndemnul acestuia, s-a stabilit în Basarabia, unde și-a întemeiat o familie. Însă istoria nu terminase cu el. În anul 1939, la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, a participat la luptele armatei române până la căderea Odesei, după care și-a reluat activitatea în administrația provinciei.

S-a stabilit definitiv la București în 1953. Recunoașterea a venit târziu: în anul 1997, la împlinirea vârstei de 106 ani, a primit titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Bucureşti“ și a fost înaintat de la gradul de sergent la cel de sublocotenent în rezervă.

Sublocotenentul Dumitrașcu Lăcătușu, ultimul veteran român al Primului Război Mondial, a murit la 13 august 1999, la vârsta de aproape 109 ani, luând cu el ultima amintire vie a conflictului care a făurit România modernă.