Anul 1972 a fost unul lung – și nu doar pentru că Richard Nixon se afla la începutul scandalului Watergate. A fost anul în care „Nașul” a rupt cinematografele, oamenii au pășit pe Lună pentru ultima oară în secolul XX, iar „Bloody Sunday” a inflamat conflictul din Irlanda de Nord.
Dar nu doar evenimentele tumultuoase au făcut ca 1972 să pară interminabil. A fost un an bisect, ceea ce înseamnă că avea deja 24 de ore în plus față de un an obișnuit. Însă, pe lângă asta, i s-au adăugat și două secunde bisecte: una pe 30 iunie și încă una pe 31 decembrie.
Pe scurt, anul 1972 a fost cu 24 de ore și 2 secunde mai lung decât o „zi obișnuită”. A avut o durată totală de 31.622.402 secunde. Prin comparație, un an normal are 31.536.000 de secunde, iar un an bisect convențional are 31.622.400 de secunde, arată IFL Science.
Ce sunt secundele bisecte?
Secundele bisecte sunt ajustări necesare pentru a menține ceasurile noastre sincronizate cu rotația Pământului, care nu este perfect constantă.
Astăzi, lumea folosește ceasuri atomice pentru a stabili Timpul Universal Coordonat (UTC). Aceste instrumente incredibil de precise funcționează prin monitorizarea vibrațiilor naturale ale atomilor, cel mai adesea ale atomilor de cesiu. Fiecare atom de cesiu oscilează de exact 9.192.631.770 de ori pe secundă. Numărând aceste oscilații, ceasurile atomice pot măsura timpul cu o precizie atât de mare, încât ar devia cu doar o secundă în milioane de ani.
Problema este că aceste ceasuri ultra-precise nu se aliniază perfect cu poziția Soarelui pe cer. Motivul? Pământul nu se rotește perfect uniform de la o zi la alta. Prin urmare, din când în când, avem nevoie de o secundă în plus pentru a ne asigura că ora de pe ceas se potrivește cu răsăritul și apusul.
Deși o variație de o milisecundă poate părea nesemnificativă, este extrem de importantă pentru tehnologiile care depind de măsurarea ultra-precisă a timpului, cum ar fi navigația GPS, telecomunicațiile, tranzacțiile financiare și anumite experimente științifice.
Pentru a rezolva această discrepanță, prima secundă bisectă (sau intercalară) a fost introdusă în iunie 1972, în urma unui acord internațional. Pentru a recupera și mai mult din timpul pierdut, cronometrorii au încheiat anul adăugând încă o secundă intercalară la sfârșitul lunii decembrie.
Din anii 1970 și până acum, au fost adăugate puțin sub 30 de secunde intercalare la UTC pentru a menține echilibrul, dar 1972 rămâne singurul an în care au fost adăugate două secunde separate.
De obicei, o secundă intercalară este adăugată fie pe 30 iunie, fie pe 31 decembrie. În 1972, a fost nevoie de ambele, deoarece rotația Pământului se abătuse neobișnuit de mult de la sincronizarea cu timpul atomic, ca urmare a deceniilor de deviere acumulată.
Anul 1972 ar putea rămâne deținătorul recordului pentru „cel mai lung an” pentru o lungă perioadă. În mod fascinant, rotația Pământului s-a accelerat ușor în ultimii ani, ducând la zile puțin mai scurte. Drept urmare, s-ar putea să avem nevoie în viitor de o „secundă intercalară negativă” – adică să ștergem o secundă pentru a realinia UTC-ul cu timpul astronomic.
46 î.Hr. a fost un alt an foarte, foarte lung
Desigur, totul depinde de modul în care definești ce este, de fapt, un an. Este o măsură legată de o mișcare cosmică sau este o convenție umană?
Dacă mergem pe a doua variantă, atunci titlul de „cel mai lung an” nu aparține anului 1972, ci anului 46 î.Hr. Cunoscut drept „anul confuziei”, acesta a fost momentul în care Iulius Cezar, sfătuit de astronomii săi, a decretat că anul va avea 445 de zile, pentru a realinia în sfârșit calendarul roman cu anul solar.
