5 invenţii şi descoperiri ale mayaşilor care te vor surprinde cu siguranţă

Mayașii sunt una dintre cele mai renumite civilizații din Mesoamerica, cunoscută pentru invenții şi descoperiri remarcabile care rivalizează cu arhitectura impresionantă a orașelor și piramidelor lor din piatră. În cele ce urmează, prezentăm 5 invenţii şi descoperiri ale mayaşilor, care vă vor impresiona cu siguranţă.

Descoperirile civilizației mayașe sunt de-a dreptul fascinante, iar invențiile lor reprezintă doar începutul. Vechii mayași, care au trăit în Mexic și America Centrală între 2600 î.Hr. și sosirea spaniolilor în secolul al XVI-lea, erau arhitecți, artizani, ingineri și oameni de știință talentați, cu o doctrină bazată în principal pe știință și cosmologie. Citiți mai departe pentru a descoperi cinci realizări remarcabile ale mayașilor despre care s-ar putea să nu fi știut.

Când conchistadorii spanioli au explorat pentru prima dată traseele montane care legau estul Guatemalei de Honduras, au descris priveliști uimitoare. Fără să își dea seama, aceștia au descoperit cea mai avansată civilizație care a apărut vreodată în Lumea Nouă.

În cartea sa Finding Out About The Maya (1963), Charles Gallenkamp descrie această descoperire: „În sălbăticia vastă, au găsit orașe de piatră strălucitoare, cu piramide înalte, temple ornamentate, palate și șosele… Cronicile relatau despre ritualuri elaborate, oficiate de preoți îmbrăcați în haine din piei de jaguar, cu coifuri din pene strălucitoare de quetzal și ornamente din aur și jad lustruit, precum și despre bătălii disperate purtate împotriva legiunilor de arcași și sulițeri conduse de căpetenii bogat costumate.”

Pe lângă realizările menționate în continuare, alte contribuții notabile ale acestei civilizații includ arhitectura, astronomia, arta, calendarul și sistemul lor de scriere, precum și modelele matematice care nu sunt discutate în acest articol.^[sursa]

5 invenţii şi descoperiri ale mayaşilor

#5. Conceptul de zero

Una dintre cele mai surprinzătoare invenții ale mayașilor este sistemul lor numeric unic. Deși nu au fost singurii care au inventat un mod de a număra, majoritatea culturilor umane, chiar și din perioada preistorică, aveau cel puțin o înțelegere de bază a numerelor. Cu toate acestea, sistemul numeric ingenios al mayașilor conținea o idee matematică care precede toate celelalte civilizații: conceptul de zero.

Această idee a fost dezvoltată și în India, de unde negustorii au transmis-o arabilor, care ulterior au introdus-o în Europa medievală. Dar, potrivit lui Gallenkamp, „mayașii foloseau conceptul de zero în matematică cu mult înainte ca acesta să fie cunoscut în Europa, reprezentându-l în inscripțiile lor sub forma unei scoici, a unei mâini deschise sau a unui cap uman stilizat.”

Numerele de la 1 la 19 erau reprezentate prin bare și puncte, fiecare bară având o valoare de cinci, iar fiecare punct, una. În timp ce cifrele mai mari decât 19 „erau scrise în coloane verticale, fiecare număr ascendent având o valoare de douăzeci de ori mai mare decât cel inferior, similar cu sistemul nostru zecimal, unde fiecare cifră din stânga punctului zecimal este de zece ori mai mare decât cea precedentă.”

#4. Inventatorii ciocolatei

Crearea ciocolatei (din cacao) nu a fost o invenție exclusiv mayașă, ci a fost probabil realizată inițial de olmeci, precursori ai mayașilor. Cu toate acestea, din cauza lipsei unor surse scrise din perioada olmecă, scribii mayași din perioada clasică sunt cei care au lăsat cele mai vechi mărturii despre cacao. Astfel, mayașii pot fi considerați primii savanți ai ciocolatei.

Dovezi arheologice găsite pe ceramică mayașă, sculpturi în piatră, coduri și picturi murale menționează cuvântul kakaw. Aceste inscripții reprezintă prima dovadă a existenței ciocolatei înainte de sosirea europenilor în America în secolul al XVI-lea.

Pe lângă consumul de cacao, mayașii au integrat-o în viața religioasă, o ofereau ca tribut conducătorilor și, mai târziu, au utilizat-o ca monedă.

Curiozitate: Spre deosebire de ciocolata caldă din zilele noastre, ciocolata mayașă nu conținea zahăr. Cu toate acestea, nu era complet amară, fiind îndulcită cu miere și condimentată cu ardei iute și alte mirodenii.

#3. Consumul ritualic de droguri halucinogene

Deși această practică poate părea surprinzătoare, ea are sens atunci când ne gândim la plantele halucinogene disponibile de mii de ani, folosite nu doar de mayași, ci și de azteci și incași. Diversitatea plantelor accesibile le-a permis mayașilor să „călătorească” în mod ritualic. Printre acestea se numărau „tutunul” (Nicotiana spp.), amestecat cu frunze de „datura” psihedelică, „ciupercile magice” (k’aizalaj Okox), „nuferii” (nymphaea ampla), planta intoxicantă „gloriile dimineții” (oloiuqui) și chiar o „broască” (Bufo Marinus).

Dovezile fizice, cum ar fi descoperirea „pietrelor de ciuperci”, sugerează că mayașii foloseau aceste „droguri” în ritualuri de vindecare și ceremonii religioase pentru a induce stări modificate de conștiință, fie prin ingerare, fie prin absorbție rectală.

Curiozitate: Șamanii mesoamericani din zilele noastre încă practică astfel de ritualuri, folosind aceleași stimulente care modifică starea de conștiință.

#2. Terenuri antice de joc cu mingea

La fel ca în culturile moderne, jocurile erau o parte esențială a societății mayașe. Jocul cu mingea, o invenție a mayașilor, era practicat pe scară largă în întreaga civilizație. Potrivit lui Gallenkamp, „fiecare oraș avea un teren de joc, format dintr-o suprafață mare înconjurată de platforme de unde spectatorii urmăreau un joc numit tlaxtli sau pok-ta-pok, la care mayașii erau la fel de devotați cum sunt englezii de cricket sau americanii de baseball”.

Doar în situl Chichen Itza au fost identificate șapte terenuri de joc. Aceste terenuri, cum ar fi cel din situl de la Pacbitun, Belize, sunt deschise și marcate de două movile lungi și paralele, aliniate aproximativ pe axa nord-sud. Astfel de terenuri nu erau doar centre civic-ceremoniale ale orașelor mayașe, ci reflectau și prosperitatea acestora.

Pe lângă funcția de divertisment, jocurile aveau uneori o semnificație profundă. Pok-ta-pok, de exemplu, era jucat pentru a rezolva conflicte între grupuri războinice, nobili sau chiar regi. Echipele trebuiau să lovească mingea printr-unul dintre cele două inele de piatră situate la capetele terenului, similar cu baschetul. Cu toate acestea, mingea putea fi lovită doar cu coapsele și șoldurile, asemănător cu fotbalul. Dovezile arheologice sugerează că învinșii jocului puteau avea o soartă cruntă – să fie sacrificați zeilor.

Curiozitate: Mingea folosită în jocuri are o legătură directă cu cea mai surprinzătoare invenție mayașă…

#1. Fabricarea cauciucului

La fel ca în zilele noastre, mayașii fabricau cauciuc natural, folosind latexul obținut din arborii locali de cauciuc. Această invenție mayașă a rezultat din amestecarea latexului cu sucul viței de vie Morning Glory, care făcea substanța mai elastică și mai durabilă. Dovezile existenței cauciucului mayaș au supraviețuit în diferite situri arheologice, inclusiv figurinele descoperite în „Puțul Sacrificiului” din Chichen Itza.

Mayașii au experimentat cu acest material, dezvoltând un cauciuc „săltăreț” din care au creat mingile pentru jocurile lor. Gallenkamp descrie uimirea conchistadorilor când au văzut aceste mingi pentru prima dată: „erau făcute din cauciuc solid… și au fost printre cele mai prețuite obiecte trimise înapoi în Europa” .

Curiozitate: Conchistadorii au remarcat și „încălțămintea de cauciuc a popoarelor indigene”, deși nu există dovezi fizice care să confirme această invenție mayașă. Absența acestor artefacte poate fi explicată prin degradarea chimică și biologică a cauciucului sau prin distrugerea lor în incendii.

Arheologii încă zgârie suprafața

Regretatul arheolog mayaș George E. Stuart a declarat într-un interviu din 2010 că „nu vom ști niciodată totul despre culturile și comportamentele umane din trecut, deoarece arheologia nu poate dezvălui o limbă pierdută într-o cultură fără un sistem de scriere, nici preceptele unei religii dispărute, nici multe alte aspecte ale vieții umane. Analogia etnografică – extrapolarea din prezent pentru a explica obiceiurile străvechi – poate fi de ajutor, dar trebuie folosită cu mare precauție, deoarece multe lucruri s-au schimbat între trecut și prezent.”

Într-un interviu din anul 2011 pentru National Geographic, Stuart a adăugat că „nu știm aproape nimic despre mayași.” La acea vreme, erau cunoscute aproximativ 6.000 de situri mayașe, dar arheologii săpaseră doar în 40 dintre ele – un număr uimitor de mic și care, din păcate, nu a crescut semnificativ nici astăzi.^[sursa]

Fiul lui George, David Stuart, și el un renumit specialist în cultura mayașă, a rezumat judicios stadiul cercetărilor în același interviu: „Suntem abia la început. Arheologia în această parte a lumii are doar puțin peste 100 de ani, ceea ce nu înseamnă nimic… doar câteva generații de știință și arheologie.” Cine știe câte alte invenții mayașe așteaptă să fie descoperite?

Cu acest gând în minte, putem doar să ne imaginăm enormitatea culturii mayașe antice care încă așteaptă să fie dezgropată.