Numele său evocă imagini cu eroi legendari și un cal de lemn monumental, subiect al celor mai faimoase epopei din Antichitate. Însă Troia a fost mai mult decât un mit; a fost un oraș real, un centru de putere ale cărui secrete au zăcut îngropate timp de milenii. Începând cu secolul al XIX-lea, generații de arheologi au scos la lumină, strat cu strat, istoria sa tumultuoasă. Ce ne spun cu adevărat aceste ruine despre orașul antic și cum se împletește istoria sa reală cu povestirile lui Homer și cu enigmaticele înregistrări hitite?
Troia: o istorie săpată în pământ
Călătoria pentru redescoperirea Troiei începe pe dealul Hisarlik, în nord-vestul Turciei de astăzi, un loc unanim acceptat ca fiind locația vechiului oraș. Aici, în anii 1870, pionierul german Heinrich Schliemann, mânat de o pasiune obsesivă pentru Homer, a început săpături de o amploare fără precedent. Metodele sale, adesea brutale și implicând explozibili, au distrus iremediabil părți valoroase ale sitului, însă au avut meritul de a demonstra că Hisarlik nu era un singur oraș, ci o suprapunere complexă de așezări, construite succesiv de-a lungul a mii de ani.
Pe urmele sale a pășit William Dörpfeld, care a rafinat tehnicile și și-a concentrat atenția asupra straturilor corespunzătoare Epocii târzii a Bronzului, perioada cea mai probabilă a Războiului Troian. Mai târziu, între anii 1932 și 1938, americanul Carl Blegen a adus o rigoare științifică nouă, stabilind o cronologie clară a celor nouă orașe principale, pe care le-a subdivizat în numeroase alte substraturi.
O nouă eră a cercetării a început în anul 1988 sub conducerea lui Manfred Korfmann. Echipa sa internațională a făcut descoperiri remarcabile, inclusiv dovezi ale unui vast oraș inferior care înconjura cetatea, protejat de un șanț defensiv, și indicii ale unui conflict violent la finalul Epocii Bronzului. Astăzi, săpăturile continuă sub egida Universității Çanakkale Onsekiz Mart, condusă de Rüstem Aslan, a cărui echipă a aprofundat înțelegerea noastră asupra celor mai timpurii faze de locuire, precum enigmatica Troia 0.
Nașterea unei fortărețe
Cele mai vechi urme de locuire, datate în jurul anului 3500 î.Hr., aparțin unei mici așezări (Troia 0) ale cărei vestigii constau în principal din ceramică și grinzi de lemn. Adevărata poveste a Troiei ca centru de putere începe însă cu Troia I. Deși modestă ca dimensiuni, această așezare era protejată de ziduri de piatră solide, reparate constant de locuitorii săi. Casele, construite din cărămizi de lut și piatră, erau înghesuite, iar uneltele erau făurite din cupru, prevestind epoca metalelor ce avea să vină. O descoperire fascinantă din această perioadă este o stelă de piatră ce înfățișează o siluetă umană, posibil un războinic, una dintre cele mai vechi reprezentări de acest fel din regiune.
În jurul anului 2500 î.Hr., Troia II marchează o expansiune spectaculoasă. Așezarea își dublează dimensiunea, apar clădiri publice monumentale, precum Megaronul IIA – cea mai mare structură cunoscută la acea vreme în spațiul egeean-anatolian – și se dezvoltă un oraș inferior. Bogăția sa este confirmată de comorile descoperite, care l-au făcut pe Schliemann să creadă eronat că a găsit Troia lui Priam. Două rampe impunătoare asigurau accesul în cetate, una având, probabil, un rol ceremonial, un simbol al statutului pe care Troia îl atinsese deja în Epoca timpurie a Bronzului.
După o perioadă mai puțin prosperă, reflectată în straturile Troia III-V, orașul renaște spectaculos odată cu Troia VI (cca. 1750-1300 î.Hr.). Acum se înalță zidurile sale celebre, masive și înclinate, care au devenit imaginea emblematică a cetății. Orașul de jos înflorește, protejat de un șanț adânc și o palisadă de lemn, semne ale unei puteri militare și economice de necontestat. Sfârșitul acestei etape glorioase este marcat de o distrugere violentă în jurul anului 1300 î.Hr.
Vremuri tulburi și urmările unui război legendar
Cetatea nu este însă abandonată. Troia VII se ridică direct pe ruinele predecesoarei sale, refolosind formidabilele ziduri de apărare. Orașul continuă să fie un punct strategic la intrarea în Hellespont (strâmtoarea Dardanele), dar semnele de neliniște sunt vizibile. Prezența în case a numeroase vase mari de depozitare (pithoi) sugerează că locuitorii se pregăteau pentru un asediu sau pentru vremuri grele.
În acest context, documentele hitite din secolul al XIII-lea î.Hr. menționează un conflict legat de un regat numit Wilusa, pe care mulți cercetători îl identifică cu Troia (numele grecesc Ilion ar deriva dintr-o formă mai veche, Wilios). Deși această legătură susține o bază istorică pentru Războiul Troian, documentul hitit indică o rezolvare pașnică, iar momentul nu corespunde unui strat de distrugere.
Câteva decenii mai târziu, în jurul anului 1180 î.Hr., o nouă catastrofă se abate asupra Troiei. De data aceasta, dovezile unui război sunt clare: arheologii au descoperit cantități mari de proiectile de praștie abandonate, ca în toiul unei lupte. Interesant este că, imediat după acest eveniment, în sit apare un nou tip de ceramică, de origine balcanică. Această descoperire a alimentat ipoteza că distrugerea ar fi putut fi cauzată de popoare venite din Balcani, și nu neapărat de grecii micenieni din epopeea homerică.
De la abandon la renaștere
După distrugerea din Epoca Bronzului, Troia intră într-un con de umbră. Populația scade, dar așezarea nu este complet părăsită. Influențele culturale balcanice devin mai pronunțate, vizibile în tehnici de construcție și într-un tip de ceramică specifică (Buckelkeramik). În jurul anului 950 î.Hr., un incendiu devastator, probabil rezultatul unui atac, pune capăt acestei faze, iar situl este aproape complet abandonat.
Contrar credințelor mai vechi, cercetările recente arată că abandonul a fost de scurtă durată. Încă de la începutul Epocii Fierului, coloniști greci se stabilesc printre ruine. În jurul anului 800 î.Hr., activitatea de construcție se intensifică, se ridică un templu dedicat Atenei, iar locuitorii întreprind un efort uriaș de a repara vechile ziduri din Epoca Bronzului. Troia VIII devenise din nou un oraș important, un centru comercial regional, fapt dovedit de răspândirea ceramicii sale (G2/3 Ware) în Marea Egee și Marea Neagră. Dar, încă o dată, în secolul al VII-lea î.Hr., o nouă distrugere duce la un alt abandon temporar.
Gloria regăsită: Troia greacă și romană
Restaurată în jurul anului 625 î.Hr., Troia devine o colonie grecească. Deși nu mai are importanța comercială de altădată, faima sa este acum asigurată de Iliada. Orașul, numit acum Ilion, se transformă într-o destinație turistică și un loc de pelerinaj. Personaje ilustre, precum regele persan Xerxes și Alexandru cel Mare, vin să aducă omagii eroilor. Alexandru, un mare admirator al lui Ahile, ordonă construirea unui nou templu magnific pentru Atena, proiect finalizat de succesorii săi, care adaugă și o primărie și un teatru.
Istoria sa cunoaște un ultim capitol glorios sub stăpânire romană. După ce este distrusă în timpul unui război în anul 85 î.Hr., este reconstruită fastuos de romani, care se considerau descendenți ai troienilor prin eroul Aeneas. Împăratul Augustus ordonă personal restaurarea orașului, numit acum Ilium. Romanii construiesc un odeon (un mic teatru acoperit), băi publice și un apeduct. Orașul devine o atracție turistică și mai populară, prosperând timp de secole. Sfârșitul său definitiv vine în jurul anului 500 d.Hr., când două cutremure devastatoare îl lasă în ruină, fiind treptat îngropat de pământ și uitare.
În căutarea Troiei lui Homer
Revenind la întrebarea inițială, cum se potrivește imaginea din Iliada cu dovezile arheologice? Homer descrie o cetate cu ziduri mărețe, „Troia bine construită”, o imagine ce corespunde fortificațiilor din Epoca Bronzului, dar care erau încă vizibile și chiar reparate în Epoca Fierului. Un element central în poem este Templul Atenei, pentru care nu există dovezi în Epoca Bronzului, dar care a fost un punct de referință în Troia VIII, orașul din vremea lui Homer.
Majoritatea cercetătorilor de astăzi consideră că, deși poemul păstrează amintiri vagi din Epoca Bronzului, lumea pe care o descrie Homer – alianțele politice, armele, obiceiurile – este cea a Epocii Fierului, specifică secolului al VIII-lea î.Hr. Prin urmare, Troia lui Homer nu este atât o fotografie a orașului din 1200 î.Hr., cât un portret al Troiei VIII, contemporană cu poetul. Rămâne un mister dacă marele război care i-a inspirat epopeea a fost conflictul din anul 1180 î.Hr., cel din 950 î.Hr. sau poate chiar distrugerea din secolul al VII-lea. Ceea ce este cert este că, sub straturile de pământ de la Hisarlik, arheologia a descoperit nu doar un oraș, ci o întreagă civilizație, la fel de complexă și fascinantă ca și mitul pe care l-a inspirat.
