✈️ De la coafeză într-un salon la viteza sunetului în spatele manșei: prima femeie care a pilotat Concorde.
Londra, 1968. Barbara Harmer, la doar 15 ani, a ieșit din școală pentru ultima dată. Fără calificări, fără planuri universitare, fără un traseu clar. A găsit să se angajeze la un salon, pe post de coafeză – o meserie stabilă, respectabilă, apreciată de mulți, arată publicația The Times.
Dar ori de câte ori un avion trecea pe deasupra ei, ridica privirea. Nu putea explica atunci atracția aceea către cer. Simțea doar că locul ei nu era lângă oglinzi și părul făcut permanent, ci în apropierea aparatelor care brăzdau norii.
🛫 Primele trepte către aviație pentru Barbara Harmer
La 20 de ani, a făcut primul pas: a aplicat pentru un post de controlor de trafic aerian stagiar la Aeroportul Gatwick. Nu zbura, dar era în mijlocul avioanelor, parte din lumea care o captivase. A fost acceptată.
Anii petrecuți privind zilnic decolările și aterizările au transformat dorința într-o nevoie reală: voia să fie în cabina de pilotaj.
Problema era evidentă. Barbara părăsise școala la 15 ani. Nu avea bacalaureat, nu avea studii superioare, niciuna dintre calificările cerute în aviație. Dacă voia să devină pilot, trebuia să construiască totul de la zero.
A făcut-o. Lucra full-time la Gatwick și, în același timp, studia pentru bacalaureat la geografie, drept britanic și drept constituțional. La început a luat în calcul o carieră în drept, dar orele petrecute printre piloți i-au confirmat că nu voia să pledeze în fața unei instanțe. Voia să zboare.
💷 Un pariu riscant, pe propria viață
Formarea de pilot era scumpă. Cea de pilot comercial – și mai scumpă. Barbara nu provenea dintr-o familie cu resurse financiare, nu avea sprijin în industrie, nu avea un sponsor. Avea doar o bancă dispusă să îi împrumute 10.000 de lire sterline – echivalentul a circa 200.000 de mii de lire în prezent.
A acceptat. A pariat totul pe ea însăși. S-a înscris la școala de pilotaj, a obținut licența de pilot privat, apoi licența comercială printr-un program la distanță de doi ani, continuând să lucreze. În anul 1982, și-a luat licența de pilot comercial.
Începea etapa dificilă: găsirea unui loc de muncă.
📄 100 de respingeri
A trimis aplicații peste tot: companii aeriene, operatori charter, transportatori de marfă. Oricine ar fi putut angaja un pilot fără experiență, într-o industrie dominată de bărbați.
A fost refuzată de zece ori. Apoi de 20. De 50. A continuat. 75 de respingeri. 90. O sută. 100 de companii au decis că Barbara Harmer nu era ceea ce căutau.
Dar ea nu s-a oprit. A continuat să zboare, să aplice, să refinanțeze, să împrumute bani, să lucreze în alte domenii în timp ce aștepta acel singur „da”.
În anul 1984, după doi ani de respingeri, o mică companie aeriană de navetă a angajat-o. Avioane mici, rute scurte, salariu modest. Dar era pilot. În sfârșit.
În același an, a venit vestea care avea să-i schimbe viitorul: British Caledonian Airlines i-a oferit un post. La 31 de ani, după 16 ani de muncă neîntreruptă, Barbara Harmer a devenit pilot de linie.
🌍 Rute internaționale și un vis tot mai clar
În anul 1987, compania aeriană British Caledonian a fuzionat cu British Airways, iar Barbara a început să zboare pe aeronave DC-10 pe rute internaționale. A zburat 4 ani cu aceste aeronave de mare capacitate.
Era respectată, sigură pe ea, profesionistă. Dar visa la un singur avion: Concorde. Simbolul aviației comerciale. Aparatul supersonic care zbura cu Mach 2 (adică aproximativ de două ori viteza sunetului – în jur de 2.150 km/h la altitudinea de croazieră) și traversa Atlanticul în sub 3,5 ore de zbor. Un club aproape în întregime masculin.
🔥 1993, un moment istoric: prima femeie care a pilotat Concorde
În anul 1993, compania British Airways a selectat-o pe Barbara Harmer pentru programul de antrenament pe avionul Concorde. A devenit prima femeie din istorie care a pilotat acest avion.
Fata care părăsise școala la 15 ani pilota acum un aparat care zbura mai repede decât un glonț, la aproximativ 18.000 de metri altitudine, suficient de sus pentru a vedea curbura Pământului.
Timp de un deceniu, Barbara a fost la manșa Concorde-ului pe zborurile supersonice dintre Londra și New York. Pasagerii – celebrități, oameni de afaceri, membri ai familiilor regale – auzeau o voce calmă din cockpit, fără să știe că în spatele ei se afla o persoană respinsă de 100 de ori înainte de a ajunge acolo.
Fiecare zbor supersonic avea momentul lui unic: decolarea de pe aeroportul Heathrow, urcarea, trecerea în regim supersonic deasupra oceanului, indicatorul care urca spre Mach 2. Frecarea cu aerul încălzea ferestrele cabinei de pilotaj, iar structura avionului se dilata cu până la 15–25 cm la viteza de croazieră.
Era poate cea mai apropiată experiență de călătoria spațială pe care o putea oferi aviația comercială. Iar Barbara se afla în miezul ei, la manșă.
🛬 După era Concorde
În anul 2003, Concorde a fost retras din serviciu, din motive economice, nu tehnice. Barbara Harmer a trecut atunci pe un avion Boeing 777 și a continuat să zboare pe rute internaționale lung-curier. A rămas în aviația comercială până în anul 2009, când s-a retras după 25 de ani de carieră ca pilot de linie.
Retragerea nu a însemnat pentru ea oprire, ci schimbare de orizont. După ce cucerise cerul, a decis să se îndrepte spre mare. S-a apucat serios de navigație și s-a pregătit să traverseze Atlanticul cu propriul iaht, cu aceeași disciplină și determinare cu care abordase aviația.
🌟 Ce a însemnat, de fapt, drumul ei
Povestea Barbarei Harmer arată că punctul de plecare nu stabilește automat destinația. A început într-un salon de coafură, fără calificări formale, și a ajuns la manșa Concorde-ului, zburând supersonic la viteza Mach 2. A fost respinsă de 100 de ori și a continuat să trimită aplicații până când o singură companie a spus „da”.
A împrumutat 10.000 de lire sterline (să nu uităm, o sumă fabuloasă pe atunci) pe care nu își permitea să le piardă și a pariat totul pe propria formare. A intrat într-o industrie în care femeile erau privite ca o excepție și a devenit prima femeie pilot a celui mai emblematic avion comercial.
Fiecare barieră – lipsa educației, lipsa banilor, lipsa relațiilor, lipsa încurajărilor, suta de respingeri, discriminarea de gen – ar fi putut să o oprească. Oricare dintre ele ar fi fost, pentru altcineva, un motiv suficient să renunțe. Nu a renunțat. A mers înainte, respingere după respingere, oră de zbor după oră de zbor, examen după examen.
🗣️ Ce a spus Barbara despre succes
Când reporterii au întrebat-o cum își vede realizările, Barbara nu a insistat pe ideea de record sau pe faptul că a scris istorie în domeniul aviației.
A vorbit despre dragostea pentru zbor, despre privilegiul de a pilota un Concorde și despre satisfacția de a face ceea ce, ani la rând, i se spusese că este imposibil.
„Succesul nu ține de locul de unde pornești. Este vorba despre cât de departe ești dispus să mergi.”, a spus ea.
🚀 Ce rămâne pentru oricine citește povestea ei
Barbara Harmer a început să tundă părul la 15 ani. La 40 de ani, depășea bariera sunetului la manșa Concorde-ului.
Nu a fost noroc. Nu a fost un privilegiu oferit din start. A fost determinare pură, obținută din muncă și din refuzul de a se opri după primul, al zecelea sau al o sutălea „nu”. A fost disponibilitatea de a trimite și cererea cu numărul 101.
De fiecare dată când cineva se lovește de un refuz, povestea ei rămâne un reper: o coafeză fără calificări formale a contractat un împrumut uriaș, a fost respinsă de 100 de ori și a devenit prima femeie care a pilotat un Concorde.
Nu a pornit cu avantaje. Și le-a creat singură, refuzând să accepte „nu” ca verdict final. Pentru Barbara Harmer, cerul nu a fost limita. A fost destinația.
