În panteonul marilor dinastii ale Chinei — de la Shang la Tang și de la Ming la Qing — puține au avut un impact cultural și o putere inovatoare comparabile cu cele ale dinastiei Song (960-1279). Timp de peste trei secole, aceasta a condus China medievală, supraveghind eforturi de expansiune și schimbări de politică externă, înainte de a ceda în fața dinastiei Yuan, condusă de mongolul Kublai Khan, o perioadă percepută inițial ca fiind una întunecată în istoria Chinei.
Dinastia Song: nașterea unui gigant
La fondarea dinastiei Song, China traversa o perioadă tumultuoasă. Dinastia Zhou Târzie, o formațiune de scurtă durată, se destrăma, deschizând calea pentru o nouă eră. Asemenea multor tranziții din istoria Chinei, începutul a fost marcat de o preluare de putere. În anul 960 e.n., un general carismatic, Zhao Kuangyin, l-a uzurpat pe conducătorul dinastiei Zhou Târzii, Guo Zongxun, cu sprijinul comandanților săi militari. Acesta avea să domnească sub numele de Împăratul Taizu, primul suveran al dinastiei Song, conform The Collector.
Prima acțiune a Împăratului Taizu, după cinci decenii de tulburări politice, a fost unificarea Chinei. Acest proces a însemnat, desigur, suprimarea celor care au avut de suferit de pe urma acestui tip de „unificare”, și a fost urmat de cucerirea marilor state chineze, printre care Hanul de Nord, Hanul de Sud, Tangul de Sud, Shu Târziu și Nanping.
Succesul acestor campanii, care au extins considerabil influența noului imperiu, s-a datorat în mare parte abilităților tactice ale unor comandanți militari sclipitori precum Liu Tingrang, Cao Bin, Pan Mei și Huyan Zan. În orașul Kaifeng, situat în estul Chinei moderne, Împăratul Taizu și-a stabilit curtea și capitala.
Epoca Song de Nord (960-1127)
Istoria dinastiei Song este împărțită în două perioade distincte: Song de Nord și Song de Sud. Perioada Song de Nord a început în anul 960, odată cu fondarea dinastiei de către Împăratul Taizu la Kaifeng.
Taizu nu a fost doar un cuceritor, ci și un diplomat și un vizionar. Acesta a instituit sistemul de examinare pentru funcția publică, o metodă revoluționară de a selecta birocrați pe baza abilităților și meritelor, nu pe baza legăturilor de familie sau a poziției militare. A fost, fără îndoială, un om cu mult înaintea vremii sale. De asemenea, a fost profund interesat de progresul cunoașterii și tehnologiei, sprijinind proiecte științifice precum finanțarea unor hărți detaliate ale regatului și construirea unui uimitor turn cu ceas astronomic de către astronomul și inginerul Zhang Sixun.
Pe plan extern, Song de Nord a întreținut relații bune cu imperii contemporane, precum Califatul Fatimid din Egipt, Kara-Khanizii din Asia Centrală, regatul Chola din India și regatul Goryeo din Coreea. Paradoxal, cei mai mari dușmani erau vecinii apropiați: dinastia Liao din nord-est și Xia de Vest din nord-vest, cu care s-au purtat războaie constante până la semnarea unor tratate de pace în anul 1005.
De la mijlocul secolului al XI-lea, dinastia a început să dea semne de slăbiciune. Criticile aduse conducerii au dus la persecuții politice. Un exemplu notabil este cel al marelui poet Su Shi, care a fost închis sau ucis pentru că s-a opus reformelor economice ale lui Wang Anshi, un influent consilier guvernamental.
Prăbușirea Nordului și apariția Sudului
Una dintre figurile cheie în căderea Song-ului de Nord a fost politicianul Cai Jing. Numit în funcție sub Împăratul Zhezong (r. 1085-1100), el a fost o sursă constantă de probleme politice, încurajând persecutarea adversarilor și tolerând corupția la curte. El a rămas la putere până în 1125, și sub succesorul lui Zhezong, Împăratul Huizong (r. 1100-1126), pe care l-a încurajat activ să se concentreze pe pasiunea sa pentru artă și literatură, neglijându-și îndatoririle imperiale.
Această slăbiciune internă a dus la dezastruoasele războaie Jin-Song. Dinastia Jin, formată dintr-o ramură a Liao și considerată oficial un stat rebel, a reușit în cele din urmă să-i captureze pe Împăratul Huizong și pe succesorul său, Qinzong, în 1127. Ca răspuns, forțele Song rămase s-au retras la sud de fluviul Yangtze sub conducerea autoproclamatului Împărat Gaozong, stabilind o nouă capitală la Lin’an (azi Hangzhou). Pierderea controlului asupra nordului a creat o situație unică: atât dinastia Jin, cât și nou-formata dinastie Song de Sud se considerau conducătorii legitimi ai Chinei.
Epoca Song de Sud (1127-1279)
În ciuda eșecurilor inițiale, Song de Sud a reușit să prospere, construind o economie puternică ce a susținut o cultură și o identitate puternice. Sub domnia Împăratului Gaozong (1127-1162), s-au desfășurat proiecte uriașe de construcție de porturi și nave, care au alimentat boom-ul economic.
În 1132, Song a înființat prima marină permanentă a Chinei, cu sediul la Dinghai, pentru a-și susține interesele maritime până în Oceanul Indian și Marea Roșie. Puterea acestei flote a fost demonstrată în anul 1161, în bătăliile de la Tangdao și Caishi. Deși copleșitor depășită numeric (o forță Jin de 70.000 de oameni pe 600 de nave de război față de doar 3.000 de oameni pe 120 de nave Song), marina Song a ieșit victorioasă în ambele ocazii, datorită utilizării bombelor cu praf de pușcă, catapultate de pe trebușete de la bordul navelor, asemănătoare rachetelor moderne.
Cu toate acestea, un dușman și mai formidabil se profila la orizont: mongolii. Aceștia invadaseră cu succes dinastia Jin sub conducerea lui Genghis Khan la începutul secolului al XIII-lea, forțând-o să plătească tribut ca vasal. Până în 1234, atât Jin, cât și Xia de Vest au fost complet cucerite de mongoli, rămânând doar Song de Sud.
O alianță inițială între Song și mongoli s-a destrămat când Song a invadat fosta capitală imperială Kaifeng, după prăbușirea dinastiei Jin. Kublai Khan a intervenit, a blocat fluviul Yangtze din anul 1268 și, în 1271, a fondat dinastia Yuan. Până în 1276, mare parte din teritoriul Song fusese cucerit. Lovitura finală a venit în bătălia de la Yamen, pe 19 martie 1279, când armata Yuan a zdrobit ultimele rămășițe ale armatei Song, punând capăt oficial dinastiei.
Dinastia Song: cultura și moștenirea
Considerată una dintre cele mai bogate perioade culturale, dinastia Song a cunoscut o explozie de creativitate. A fost epoca celei care este, probabil, cea mai mare poetă din istoria Chinei, Li Qingzhao, care, împreună cu soțul ei, Zhao Mingcheng, a scris sute de poezii și eseuri, adesea centrate pe artefacte chinezești antice, precum cele din dinastiile Shang și Zhou. Istoricii Song Qi și Ouyang Xiu au compilat monumentala lucrare „Cartea Nouă a Dinastiei Tang”, o istorie completă a dinastiei anterioare, pe parcursul a 10 volume și 225 de capitole.
Poate cele mai importante contribuții au fost în știință și tehnologie. În timpul Song a fost introdus tiparul mobil, cu circa 300 de ani înaintea lui Gutenberg. Praful de pușcă, deși inventat anterior, a devenit o armă cheie, iar introducerea banilor de hârtie a stimulat economia.
În loc să fie amintită ca două entități separate, dinastia Song ar trebui văzută ca o singură eră puternică, acoperind două perioade distincte: primii ani ai Song de Nord, puternic caracterizați de război, și ultimii ani ai Song de Sud, care au cunoscut o economie mai puternică și noi metode de a face față războiului constant, precum înființarea primei marine permanente a Chinei.
Cultura sa l-a inspirat profund pe Kublai Khan, care a angajat muncitori chinezi Han la curtea sa. Deși considerată de unii o perioadă întunecată între puternica dinastie Tang și dinastia Yuan condusă de mongoli, dinastia Song ar trebui celebrată ca o Epocă de Aur a culturii chineze, inspiratoare și de o bogăție inegalabilă.
