Michael Morton avea o viaţă obişnuită, fiind căsătorit şi având un copil de 5 ani. Totul s-a transformat într-un coşmar, atunci când a fost acuzat pe nedrept că şi-a ucis soţia.

Pe 12 august 1986, Michael şi familia sa au sărbătorit ziua lui de naştere, la locuinţa lor din Austin, SUA.

A doua zi, Michael a plecat la serviciu, în jurul orei 05:30, lăsându-i un bilet soţiei sale, în care îşi exprima dezamăgirea pentru faptul că nu făcuseră dragoste în noaptea precedentă. Revenit acasă în aceeaşi zi, Michael a găsit poliţiştii la locuinţa sa. Soţia lui, Christine, a fost ucisă cu o bâtă şi apoi acoperită cu perne.

michael morton
Michael Morton împreună cu soţia sa şi fiul lor

Suspectul principal

Poliţiştii şi-au concentrat ancheta asupra lui Michael. Motivul principal a fost acel bileţel prin care Michael îşi arăta nemulţumirea pentru faptul că soţia lui nu dorise să întreţină relaţii sexuale în acea noapte.

Michael avea cazierul curat. Nu primise nici măcar o amendă de circulaţie. Totuşi, bărbatul a fost acuzat de omor şi, în mod bizar, a fost condamnat. Şi-a pierdut nu doar soţia, ci şi custodia fiului minor. La o vârstă fragedă, copilul a ajuns în grija statului, spunându-i-se că tatăl său a ucis-o pe mama lui.

Michael Morton a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

După 25 de ani petrecuţi în spatele gratiilor, Michael avea dreptul la eliberare condiţionată. Trebuia doar să-şi recunoască vinovăţia şi să manifeste regret pentru fapta comisă. Dar Michael a refuzat. Susţinea în continuare că este nevinovat.

A fost acuzat pe nedrept că şi-a ucis soţia

John Raley, un avocat care s-a interesat de cazul său, s-a oferit să-l reprezinte pro bono.[sursa]

• CITEŞTE ŞI:  Richard Chase, ucigaşul poreclit Vampirul din Sacramento

„Michael a înţeles că ar putea fi eliberat condiţionat dacă ar arăta remuşcări pentru fapta comisă. Iar eu l-am întrebat: «Ce ai de gând să faci?» Nu puteam să-l influenţez. Deja trecuseră 23 de ani de când a fost condamnat. Nu cred că-l judeca nimeni dacă spunea că-i pare rău şi că doreşte să fie liber din nou.

Însă Michael era un om integru şi nu a vrut să mintă doar pentru a scăpa de închisoare. Mi-a spus că tot ceea ce i-a rămas este nevinovăţia sa şi dacă va trebui să-şi petreacă tot restul vieţii în spatele gratiilor, o va face, dar nu va minţi.” a povestit avocatul John Raley.

Criminaliştii au găsit în cadrul cercetărilor o bandană cu urme de sânge în apropierea locuinţei familiei Morton. Deşi s-a solicitat o analiză ADN, procurorul de caz a respins cererea, această procedură fiind la început în acea vreme.

Publicitate

În anul 1988, după ce Michael fusese condamnat, o altă femeie a fost ucisă cu acelaşi mod de operare. Mai târziu, s-a descoperit că a fost utilizat cardul de credit al lui Christine, după ce Michael se afla la închisoare. Nici asta nu a contat.

O declaraţie ascunsă

La dosar se mai afla o declaraţie pe care procurorul de caz a clasificat-o drept secretă. Michael şi avocatul său nu au avut acces la ea. Într-un final, s-a făcut o cerere către Şerif, iar declaraţia a fost pusă la dispoziţie prin ordin federal. Era o declaraţie a mamei lui Christine, privind o discuţie avută cu fiul lui Michael. Îl întrebase cine a lovit-o pe mama sa, la care copilul a răspuns că „Un monstru.”

Următoare întrebare a fost dacă monstrul respectiv era tatăl său. Copilul a răspuns că nu era el. Într-un final, Curtea de Apel a dispus efectuarea unei analize ADN a bandanei. A rezultat că probele ADN recoltate de pe bandană corespund profilului genetic al autorului crimei din anul 1988.

• CITEŞTE ŞI:  Atefeh Rajabi Sahaaleh, fata de 16 ani, condamnată la moarte într-un mod controversat

Michael Morton era, într-adevăr, nevinovat. A fost eliberat după 25 de ani de închisoare.

michael morton eliberat
Michael Morton după ce a fost achitat

Vinovaţii au fost traşi la răspundere. Oarecum

Autorul ambelor crime a fost Mark Alan Norwood. Acesta a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

Procurorul de caz, Ken Anderson, ajunsese judecător între timp. După pronunţarea sentinţei de achitare, judecătorul Ken Anderson i-a cerut scuze lui Michael Morton pentru faptul că justiţia nu şi-a îndeplinit rolul.

Acesta şi-a pierdut dreptul de a profesa şi a fost condamnat la doar 10 zile de închisoare. De asemenea, a primit o amendă de 500$ şi 500 de ore de muncă în folosul comunităţii.

Cazul lui Michael Morton s-a transformat în lege.

Guvernatorul statului Texas a semnat Legea Michael Morton, care prevedea o transparenţă a procesului penal şi interzicerea nepermiterii accesului la probe.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

1 COMENTARIU

  1. Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.