În discuțiile de familie, auzim adesea o placă familiară: „Pe vremea comuniștilor s-a construit, aveam industrie, eram respectați”. Este o nostalgie puternică, ancorată în imaginea unor proiecte colosale precum hidrocentrala de la Bicaz sau combinatul de la Hunedoara. Dar ce s-ar întâmpla dacă am privi în spatele acestei fațade, folosind ochii celui mai avizat și detașat observator al vremii: spionajul american?
Rapoarte secrete ale Agenției Centrale de Informații (CIA), desecretizate de-a lungul anilor, pictează o imagine radical diferită. Acestea nu vorbesc despre o epocă de glorie, ci despre un experiment economic brutal, planificat haotic și care, la mijlocul anilor ’50, împinsese deja România într-o criză profundă. Acesta este adevărul necosmetizat despre cum a început totul.
O economie „rea și mutilată”
Înainte de a impune planurile cincinale, regimul comunist a preluat o țară în blocaj. Pagubele de război erau estimate la bugetul României pe 12 ani. Dar, conform CIA, criza era mult mai complexă. Într-un raport din 1957, agenția nota că economia era stagnantă nu doar din cauza războiului și a doi ani de secetă, ci și din „dorința comuniștilor de a o menține într-o stare economică rea și mutilată” pentru a prelua mai ușor puterea.
Producția industrială și cea de bunuri de consum scăzuseră la mai puțin de jumătate față de 1938. Singurul motor era industria petrolieră. România era văzută ca o economie închisă, cu resurse supraestimate și productivitate scăzută. Pe această fundație șubredă, comuniștii au lansat cel mai ambițios plan din istoria țării.
Primul Cincinal: progres de fațadă, eșec de fond
Adoptat în 1951 după model sovietic, primul plan cincinal a vizat extinderea masivă a industriei. Și, la suprafață, au existat realizări:
- Au fost descoperite 18 noi câmpuri petroliere;
- S-au construit primele mari termocentrale și furnale;
- A fost creată de la zero o industrie de construcție de mașini pentru agricultură și transporturi;
- Au apărut noi fabrici de textile, încălțăminte, zahăr și conserve.
Chiar și mecanizarea, deși folosea echipamente considerate învechite în Occident, era o noutate absolută pentru România. Însă, în spatele acestor cifre, se ascundea un eșec sistemic. Obiectivele cincinalului nu au fost atinse.
De ce a eșuat planul? Haosul din spatele cifrelor
Analiștii CIA au identificat o serie de cauze interconectate care au condamnat planul la eșec încă de la început.
1. Criza materialelor și managementul defectuos
Planurile ambițioase se loveau de lipsa materiilor prime. În timp ce unele uzine stăteau, altele făceau stocuri în exces de frica partidului, blocând resursele. Materialele erau risipite, livrate cu întârzieri masive sau lăsate să se degradeze. „Eșecul industriei oțelului în a-și atinge obiectivele afecta industria de construcții, mineritul și termocentralele”, nota un raport.
2. Prăbușirea productivității muncii
Planul viza o creștere a productivității cu 75%, dar realitatea a fost opusă. Muncitorii calificați, în căutare de salarii mai bune și locuințe, părăseau posturile cheie. Un exemplu devastator vine din Valea Jiului: „În 1948, minerii cu mai mult de cinci ani de experiență ocupau 44 la sută din forța de muncă… În 1955, minerii cu mai puțin de un an de lucru erau majoritari.”
3. Costuri scăpate de sub control
În loc să scadă costurile totale cu 23%, cum se prevedea, industria producea mai scump. Principalii vinovați, conform CIA, erau industria cărbunelui, a lemnului și cea siderurgică.
4. Planificarea absurdă a investițiilor
Lipsa de experiență a dus la situații absurde. Se alocau sume uriașe pentru construcții înainte ca planurile tehnice să fie finalizate. Rezultatul era un haos financiar.
„Când planurile erau realizate, se constata că fondurile sunt fie insuficiente, fie în exces… multe întreprinderi încercau să își dezvolte și alte proiecte adiționale de investiții, care adesea erau nesemnificative.”, arată raportul CIA din anul 1957, denumit „Efectele politice și economice ale reorganizării industriale sovietice”
Dezastrul primului cincinal în cifre (sursă: raport CIA)
| Problemă sistemică | Manifestare (Conform rapoartelor CIA) | Consecință directă |
|---|---|---|
| Productivitate | Scădere în industrii cheie (cărbune, metalurgie, textile, alimentație); forță de muncă necalificată majoritară în mine. | Nerealizarea țintelor de producție, absenteism. |
| Costuri | Eșec în reducerea cu 23%; creșteri de costuri în industriile lemnului, hârtiei, cărbunelui, oțelului. | Ineficiență sistemică, pierderi financiare masive. |
| Resurse | Haos în management (stocuri în exces sau lipsă); risipă de materiale; utilaje noi subutilizate. | Blocaje în lanțul de producție, investiții irosite. |
| Planificare | Proiectanți nepregătiți; fonduri alocate orbește; construcții începute fără finanțare; subestimarea timpului. | Proiecte incomplete sau inutile, haos financiar. |
Lipsa controlului financiar, proiectanții nepregătiți și subestimarea timpului de execuție au completat tabloul dezastrului.
Canalul și sovromurile: instrumentele terorii și jafului
Niciunde nu a fost eșecul mai vizibil decât pe marile șantiere. La Canalul Dunăre-Marea Neagră, munca era istovitoare. Peste 30.000 de oameni – deținuți politici, de drept comun, persoane care încercaseră să fugă din țară și tineri cu „origini nesănătoase” trimiși în detașamente de muncă – erau forțați să sape manual, fiind adesea bătuți. În anul 1953, proiectul a fost oprit, fiind considerat o „gaură neagră” costisitoare și inutilă.
În paralel, întreaga economie era secătuită de sovromuri, companiile mixte prin care URSS a preluat controlul resurselor. De la transport (TARS) la petrol (Sovrompetrol) și uraniu (Sovromcuarțit), sovieticii dețineau monopolul. Mecanismul era cinic: statul român suporta costurile explorării, iar sovieticii încasau profitul. Până la desființarea lor, România a livrat URSS aproape 20.000 de tone de uraniu metal, extras în condiții inumane în minele din Băița și Oravița.
Privind înapoi prin lentila rece a acestor documente, imaginea „mărețelor realizări” se estompează. Ea este înlocuită de o poveste despre ambiții ideologice decuplate de realitate, despre o incompetență administrativă catastrofală și despre o subordonare economică totală față de Moscova. Aceasta este fundația pe care s-a construit restul perioadei comuniste – o fundație șubredă, ale cărei fisuri le plătim, sub o formă sau alta, chiar și astăzi.
