ask fmPentru cei ce nu ştiu încă, ask.fm este un fel de platformă de socializare lansată prin 2010, unde utilizatorii primesc întrebări, fie de la cunoscuţi, fie de la unii care se ascund în spatele unui profil anonim. Bun, să zicem că, la un anumit nivel de plictiseală, poate ar fi fost interesant să primeşti nişte întrebări, nişte provocări sau alte chestii. Exact cum era cu Oracolul din copilărie, caietul ăla pe care îl dădeai la toţi cunoscuţii să-ţi scrie chestii mişto, în special despre tine.

Anul trecut, când a apărut în forţă pe la noi nebunia cu ask.fm, am crezut că e o chestie de moment, iar după ce toţi cocalarii se satură să-şi pună întrebări singuri, se va mai răcori puţin. Dar n-a fost aşa. Întrebările au continuat, majoritatea s-au transformat în porcării cu tentă sexuală sau înjurături.

Nu am fost atât de fascinat de idee încât să-mi fac cont, dar întrucât orice descreierat poate intra pe un profil şi înjura pe oricine, am mai accesat şi eu câte un link. Adică nu aveam cum să nu intru, având în vedere că o gramădă de nebuni şi în special pizduţe dornice de a fi băgate în seamă, au dat share în disperare la contul lor de ask.fm, gândindu-se că toată lumea le va spune cât de bine arată, cât de deştepte sunt, că sunt sute de masculi care vor să le-o pună. Însă lucrurile nu stau chiar aşa. Cele mai multe întrebări sunt legate de sex. „Mai eşti virgină?”, „Îţi place s-o sugi?”, „Am auzit că eşti curvă” şi alte chestii drăguţe, sunt în topul întrebărilor pe ask.fm.

• CITEŞTE ŞI:  Zborul spre moarte: Tragica expediție spre Polul Nord, a lui Salomon August Andrée

Tâmpiţelele se crizează, căci nu înţeleg în momentul în care s-au aplecat, iar în faţa şi în spatele lor sunt o groază de şacali nefericiţi, e imposibil să nu fie executate în cel mai dur mod. Şi, deşi nu s-ar zice, multe dintre cele mai răutăcioase întrebări vin din partea fetelor. Căci fetele sunt diabolice, mai ales când vine vorba de o problemă legată de băieţi. Întrebările băieţilor sunt uşor de recunoscut, căci, de obicei, sunt cele mai idioate.

Cei mai proşti de pe ask.fm

Astfel, cele mai proaste fiinţe de pe ask.fm, pe lângă dobitocii care îşi pun singuri întrebări şi apoi se sinucid, sunt divele care fac spume la gură când un anonim le pune întrebări intime şi ăia care se roagă toată ziua de prieteni pe facebook, cerşind în mod penibil după întrebări.

Dragă utilizatorule de ask.fm, dacă cineva dădea doi bani pentru a afla chestii de căcat despre tine, făcea tot posibilul şi le afla deja. Ori pe facebook, ori, deşi pare greu de crezut, pur şi simplu te întreba personal. Chiar nu e nevoie să dai share ca un tripat pe speed, crizându-te că nu te întreabă nimeni nimic.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.