Aleksander Doba a fost un aventurier polonez care a rămas în istorie pentru călătoriile sale peste Oceanul Atlantic, realizate de unul singur într-un caiac.

Aleksander Doba s-a născut în anul 1940, în oraşul Swarzędz, din Polonia. A studiat ingineria mecanică la Universitatea Tehnologică din Poznan şi a dezvoltat o pasiune pentru călătorii în medii potrivnice.

Ca tânăr în Polonia comunistă, s-a înscris într-un club de caiac şi s-a refugiat în acest sport.

În anul 1989, deja era un caiacist recunoscut la nivel naţional. A petrecut 100 de zile vâslind pe toată circumferinţa Mării Baltice. Apoi, doborând record după record, a vâslit de-a lungul coastei Norvegiei până la Cercul Arctic. În această din urmă călătorie a fost aproape de moarte, fiind prins într-o furtună, ajungând aproape inconştient la ţărm.

Dar domnul Doba, înfometat de noi recorduri, şi-a propus să treacă la bordul unui caiac o întindere de apă atât de mare, încât părea infinită: Oceanul Atlantic.

Aleksander Doba

Aleksander Doba, omul care a traversat Oceanul Atlantic într-un caiac

„Cu mâna pe inimă vă spun, nu a fost ideea mea. Am fost infectat cu un virus.”, şi-a explicat Aleksander Doba pasiunea aproape nebunească pentru caiac, în cadrul unui interviu pentru New York Times.[sursa]

Prima aventură

Prima călătorie transatlantică a lui Aleksander Doba a avut loc în anul 2010. A plecat din Senegal, cu destinaţia Brazilia, şi a parcurs vâslind 5.394 km în 99 de zile, folosind un caiac de ape deschise, cu o lungime de 7 metri. Domnul Doba avea respectabila vârstă de 65 de ani la momentul călătoriei.

• CITEŞTE ŞI:  Rembrandt: maestrul luminii și al umbrei

Deşi nu a fost prima călătorie transatlantică la bordul unui caiac din istorie, Aleksander Doba a fost primul om care a traversat Oceanul Atlantic de pe un continent pe altul şi nu de pe o insulă pe alta.

Domnul Doba şi-a început calătoria pe 26 octombrie 2010 în Dakar, Senegal. A ajuns pe coastele Braziliei după 98 de zile, 23 de ore şi 42 de minute.

Când a juns în Brazilia, aventurierul cântărea doar 64 kg. Pierduse 14 kg în cele 14 săptămâni ale călătoriei.

A doua aventură

Pe 5 octombrie 2013, la vârsta de 67 de ani, Aleksander Doba a plecat într-o nouă călătorie transatlantică din Lisabona, Portugalia. Planul iniţial era să vâslească pe o distanţă de 8.690 km, între punctele cele mai îndepărtate ale Atlanticului.

Publicitate

Călătoria nu a mers conform aşteptărilor şi a ajuns pe plaja New Smyrna, din Florida, SUA pe 19 aprilie 2014. Călătoria a durat 167 de zile, iar aventurierul polonez a vâslit 12.437 km.

A treia aventură

Pe 3 septembrie 2017, domnul Doba a pornit în cea de-a treia călătorie transatlantică la bordul unui caiac. De această dată a decis să călătorească dinspre vest către est, un traseu mult mai greu din cauza curenţilor nefavorabili.

Aventurierul a plecat din Golful Barnegat, New Jersey, SUA, ajungând în portul Le Conquet, din Franţa în luna mai 2017. A vâslit timp de 110 zile, parcurgând 8.109 km, cu un caiac lung de 7 metri.

În timpul călătoriei, domnul Doba a întâmpinat mai multe furtuni, fiindu-i avariată cârma. Pe traseu s-a intersectat cu un vas comercial, iar marinarii l-au ajutat să-şi repare caiacul, continuându-şi călătoria.

Moartea lui Aleksander Doba

Dincolo de pasiunea sa pentru caiac, Aleksander Doba era interesat de orice sport care să-i ofere adrenalină.

• CITEŞTE ŞI:  Piatra lui Arthur: Un monument vechi de 5.700 de ani din Anglia legat de legenda regelui Arthur

Polonezul a sărit de 14 ori cu paraşuta, a pilotat planoare pe o durată de peste 250 de ore şi a practicat ciclismul.

Unul dintre obiectivele sale era escaladarea Muntelui Kilimanjaro. S-a pregătit pentru această aventură alergând pe scările unui zgârie-nori, având în spate un rucsac greu şi a făcut numeroase drumeţii pe trasee dificile.

Ajuns în Tanzania, a pornit în călătoria de cucerire a muntelui Kilimanjaro. Pe 22 februarie 2021, după ce a ajuns în vârf, a cerut o pauză scurtă de câteva momente, înaite de a face o fotografie pentru a marca momentul. S-a aşezat pe o piatră şi a adormit pur şi simplu. Pentru totdeauna.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.