Alfred Nobel: a inventat dinamita cu preţul vieţii fratelui său

Alfred Nobel este cunoscut în zilele noastre în special datorită celebrului premiu care îi poartă numele. Însă Nobel a fost un om de afaceri, chimist și inventator cu o poveste de viață cu adevărat impresionantă. După producerea celei mai celebre dintre invenţiile sale, dinamita, Nobel a fost numit de presa vremii ”negustorul de moarte”. Însă puţini ştiu că suedezul a brevetat peste 350 de invenţii de-a lungul carierei sale.

Alfred Nobel s-a născut în data de 21 octombrie 1833, la Stockholm, În Suedia. A fost al treilea fiu al lui Immanuel Nobel și al Andriettei Ahlsell. Tatăl viitorului savant a fost la rândul său un reputat om de știință și inventator al vremii, find descendent al celebrului savant suedez Olof Rudbeck. Mama sa provenea, de asemenea, dintr-o familie bogată.

Immanuel Nobel s-a confruntat de multe ori cu problema aruncării în aer a blocurilor de piatră pentru a putea construi poduri și clădiri în Stockholm. Deși mama sa provenea dintr-o familie înstărită, anul 1833 avea să fie un an nefast pentru familia Nobel din cauza falimentului căruia Immanuel a trebuit să-i facă față. De altfel, falimentul și reinventarea carierei au fost două constante ale familiei Nobel. Evenimentul s-a repetat și în anul 1837, Immanuel fiind obligat să plece pentru un timp în Finlanda și apoi în Rusia pentru începe o nouă carieră. Andrietta a rămas la Stockholm, acolo unde a deschis o băcănie, pentru a-și putea întreține familia.

Immanuel Nobel a înființat o companie în Sankt Petersburg, care producea echipament militar. Compania furniza echipament militar armatei rusești și i-a convins convinge pe generalii ruși de utilitatea plasării unor mine acvatice pentru a împiedica accesul navelor britanice. Minele construite de Immanuel Nobel au ținut la distanță flota britanică în timpul războiului Crimeei (1853-1856).

În anul 1842, Immanuel și-a adus familia în capitala Rusiei. Acolo, copiii săi au primit o educație aleasă, studiind științele naturii și limbile străine. La 17 ani, tânărul Alfred Nobel vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza şi germana. De asemenea, era pasionat şi de științele exacte, precum fizica și chimia.

Studiile lui Alfred Nobel şi intrarea în afaceri

După împlinirea vârstei de 18 ani, Alfred Nobel a calătorit în Suedia, Germania, Franţa şi Statele Unite. La Paris a avut șansa să lucreze în laboratorul renumitului chimist francez Théophile-Jules Pelouze. Tot acolo l-a întâlnit şi pe tânărul chimist italian Ascanio Sobrero, care cu trei ani în urmă inventase nitroglicerina. Acesta era un lichid exploziv deosebit de puternic, însă foarte instabil. În SUA, Alfred și-a aprofundat studiile de chimie sub îndrumarea profesorului John Ericsson, cel care a conceput și proiectat nava blindată USS Ironclad, care a devenit faimoasă în timpul Războiului Civil American.

În anul 1852, Alfred a fost chemat să lucreze pentru compania tatălui său care cunoștea o dezvoltare continuă datorită livrărilor către armata rusă. Cu toate acestea, sfârșitul Războiului Crimeii avea să provoace un alt faliment companiei lui Immanuel Nobel. Astfel, familia Nobel s-a reunit din nou la Stockholm.

După ce s-a întors în orașul său natal, Alfred a continuat să studieze nitroglicerina. Invenția savantului italian Ascanio Sobrero era considerată în epocă mult prea periculoasă pentru a putea fi folosită în practică, căci exploda la variaţii mici de temperatură sau presiune. Cu toate acestea, Alfred era interesat de posibilitatea folosirii ei în construcții. Astfel, a început să lucreze la crearea unui explozibil cât mai stabil.

Experimente periculoase, moartea fratelui lui Alfred Nobel şi inventarea dinamitei

Ajuns în orașul său natal, Alfred a continuat cercetările prin care încerca să folosească nitroglicerina ca exploziv. Cercetările sale au avut urmări tragice, determinând, în anul 1864, moartea fratelui său Emil. S-a produs o explozie cumplită la fabrica din Stockholm, care a dus la moartea a cinci persoane, printre care și mezinul familiei Nobel, Emil. Autoritățile s-au văzut nevoite să-i interzică experimentele în interiorul orașului. Din acest motiv, Alfred s-a mutat pe un vas ancorat în Lacul Mälaren, într-o zonă izolată.

Norocul i-a surâs lui Alfred în anul 1867. După ce a încercat mai multe variante de combinații ale nitroglicerinei cu diferite tipuri de substanțe, Alfred Nobel a descoperit varianta câștigătoare: diatomitul. Amestecată cu nitroglicerina, această rocă sedimentară silicioasă se transformă într-o pastă. După solidificare, noua substanță are aceeași forță de explozie ca a nitroglicerinei, dar este mult mai stabilă și rezistă la șocurile mecanice, ceea ce facilitează transportul și manipularea în condiții de siguranță.

Alfred Nobel a denumit noua substanță ”dinamită”, cuvânt care provine din grecescul dynamis (putere, forță). Pentru a putea declanșa explozia, savantul suedez a brevetat un detonator bazat pe aprinderea unui fitil.

Deoarece dinamita reducea substanțial costurile aruncării în aer a blocurilor de piatră, Alfred Nobel a făcut din vânzarea dinamitei o afacere profitabilă. Astfel, fabrica sa din Krümmel, care în ziua de azi este un cartier al orașului Geesthacht, din Germania, a început să-și exporte produsele în alte țări din Europa și chiar în America și Australia.

Alfred Nobel, bogat, dar criticat

Deși a devenit celebru în epocă datorită dinamitei, Alfred Nobel s-a îmbogățit în urma inventării unui alt explozibil, gelinita. Formată din nitroglicerină, azotat de potasiu și rumeguș de lemn, gelinita este o substanță explozivă cu mult mai puternică decât dinamita, fiind de asemenea inalterabilă în apă și puțin sensibilă la șocuri.

Deși nu a fost căsătorit niciodată și s-a dedicat permanent muncii sale, în viața lui Alfred Nobel au existat cel puțin trei mari iubiri. Prima a fost în tinerețe, în Rusia, când se pare că ar fi cerut în căsătorie o tânără, însă a fost respins. Mai târziu, Alfred a fost îndrăgostit de Bertha Kinsky, o contesă austriacă, de care s-a despărțit după o relație scurtă. Cei doi au rămas însă prieteni, fapt certificat de schimbul de scrisori pe care l-au avut până la moartea savantului. Ultima și cea mai lungă relație a sa a fost cu o florăreasă din Viena, Sofie Hess, pe care chiar el o numea la un moment dat doamna Nobel.

Alfred era pasionat de călătorii, iar din acest motiv Victor Hugo l-a numit ”cel mai bogat vagabond al Europei”. Atunci când nu călătorea, savantul suedez lucra intens în laboratoarele sale. Cu timpul, Alfred Nobel a deschis fabrici şi laboratoare în peste 20 de țări. În decursul vieţii sale a brevetat peste 355 de invenții, printre care cauciucul sintetic, pielea artificială şi mătasea sintetică.

”Negustorul Morții a murit”: titlul care a dus la crearea Premiului Nobel

Alfred Nobel nu s-a gândit că explozibilul inventat de el va fi folosit în principal în scopuri militare. Celebrul inventator a dorit să ușureze munca și să salveze vieți, în industria minieră și cea de construcții. Spre sfârșitul vieții, Nobel era un om foarte bogat, dar opinia publică îi era în parte nefavorabilă. Cu toate acestea, puțini aveau curajul să exprime acest punct de vedere.

În anul 1888, a murit Ludvig Nobel, fratele lui Alfred. Un ziar francez a făcut o confuzie între cei doi și a publicat din greșeală necrologul lui Alfred Nobel, în care savantul suedez era condamnat pentru invențiile sale. Titlul l-a pus pe gânduri pe marele inventator: „Negustorul Morții a murit – Dr. Alfred Nobel, care s-a îmbogățit descoperind mijloace fără precedent de a ucide alți oameni, a murit ieri”.

Pe 27 noiembrie 1895, în cadrul Clubului Suedezo-Norvegian din Paris, Alfred Nobel a anunțat în public crearea premiului care-i va purta numele. În plus, el a hotărât ca toată averea sa să fie transformată într-un fond din care să fie răsplătite anual cele mai mari realizări în știință, precum și eforturile făcute de o persoană pentru instalarea păcii pe planetă. Ulterior premiul a fost divizat pe domenii precum literatură, fizică, chimie și medicină.

Savantul suedez a murit chiar anul următor, în data de 10 decembrie 1896, în urma unei hemoragii cerebrale, la San Remo, pe când se afla într-o călătorie în Italia. Avea 63 de ani.

Averea sa a fost evaluată la 31.225.000 coroane suedeze. Dacă ajustăm rata inflaţiei, în ziua de azi ar valora circa 250 milioane de dolari. Începând din anul 1901 a început decernarea Premiilor Nobel. Acesta constă din: o medalie, o diplomă și o sumă de bani, care la început a fost în valoare de 40.000 de dolari americani, apoi a crescut la 10 milioane de coroane suedeze, adică în jur de 1 milion de dolari. Din iunie 2012, Fundația Nobel a decis să reducă suma de bani la 8 milioane de coroane suedeze.