Timp de milenii, au stat de veghe. Sarcina lor, de o greutate inimaginabilă, a fost să țină în frâu unele dintre cele mai violente forțe ale planetei. Vorbim despre ghețari – kilometri de gheață care apasă pe scoarța terestră cu o presiune colosală. Dar pe măsură ce acești gardieni antici se topesc într-un ritm alarmant, o nouă descoperire tulburătoare sugerează că retragerea lor ar putea dezlănțui exact ceea ce au suprimat: furia a sute de vulcani adormiți.
Lumea nu este în pericolul unui bombardament vulcanic mâine, dar un nou studiu șocant, bazat pe modele ale magmei de sub ghețarii Patagoniei, arată că topirea rapidă a gheții are puterea de a trezi vulcanii subglaciari. Este o perspectivă care transformă discuția despre schimbările climatice, adăugând un nou factor de risc, de foc, la o ecuație deja complexă.
Cum poate gheața să „trezească” un vulcan?
Pentru a înțelege acest mecanism, oamenii de știință au privit în trecutul îndepărtat. Acum peste 18.000 de ani, când masiva calotă glaciară din Patagonia atingea apogeul, presiunea exercitată era atât de mare încât magma din subteran, de la 10-15 kilometri adâncime, era practic strivită, acumulându-se și cristalizându-se în liniște.
Pe măsură ce clima s-a încălzit și ghețarii au început să se topească, această presiune gigantică a fost eliberată. Fără greutatea gheții, scoarța terestră a început să se ridice, ca o saltea care își revine la formă. Acest proces a permis gazelor captive în magma subterană să se expandeze – un factor critic care poate transforma o cameră magmatică latentă într-un vulcan gata să erupă.
Cercetătorii au analizat probe din șase vulcani chilieni pentru a descifra istoria lor. Unul dintre ei, vulcanul inactiv Mocho-Choshuenco, a oferit dovezi clare: activitatea sa eruptivă din trecut a fost direct influențată de avansarea și, mai ales, de retragerea ghețarilor patagonieni.
Un avertisment de la scară continentală
Fenomenul a mai fost observat în Islanda, dar acesta este unul dintre primele studii care demonstrează că aceleași forțe acționează la o scară continentală mult mai mare.
„Ghețarii tind să suprime volumul erupțiilor vulcanilor aflați sub ei,” explică vulcanologul Pablo Moreno-Yaeger de la Universitatea Wisconsin-Madison, care a prezentat cercetarea în cadrul Conferinței Goldschmidt 2025. „Dar, pe măsură ce ghețarii se retrag din cauza schimbărilor climatice, descoperirile noastre sugerează că acești vulcani vor erupe mai frecvent și mai exploziv.”
Implicațiile sunt globale. Dacă acest mecanism se aplică în Patagonia, atunci regiuni precum Antarctica, unde peste 100 de vulcani sunt ascunși sub scutul de gheață, devin puncte de interes major. Simulările arată deja că o topire semnificativă a gheții antarctice ar putea duce la o creștere a numărului de erupții. Chiar dacă magma nu ar sparge complet calota de gheață, ar putea-o topi masiv din interior.
„Studiul nostru sugerează că acest fenomen nu se limitează la Islanda… ci ar putea apărea și în Antarctica. Alte regiuni continentale, precum părți din America de Nord, Noua Zeelandă și Rusia, necesită acum o atenție științifică mai mare.”, avertizează Moreno-Yaeger.
Cercul vicios: gheața, focul și clima
Descoperirea dezvăluie un potențial cerc vicios climatic. Topirea ghețarilor, cauzată de încălzirea globală, poate declanșa mai multe erupții. Aceste erupții, la rândul lor, eliberează în atmosferă cantități uriașe de gaze cu efect de seră.
„În timp, efectul cumulativ al erupțiilor multiple poate contribui la încălzirea globală pe termen lung,” explică Moreno-Yaeger. „Acest lucru creează un cerc vicios, în care topirea ghețarilor declanșează erupții, iar erupțiile, la rândul lor, pot contribui la încălzirea și topirea în continuare.”
Deși datele istorice sugerează că ar putea dura între 3.000 și 5.000 de ani pentru ca „descărcarea” completă a gheții să ducă la erupții explozive, oamenii de știință sunt îngrijorați. În Patagonia modernă, pe măsură ce gheața dispare, anumite porțiuni ale uscatului se înalță cu viteze neașteptat de rapide, sugerând că sistemul reacționează deja.
Acesta este genul de viitor catastrofal pe care știința se străduiește să îl anticipeze. Pentru că odată ce un astfel de ciclu planetar este pe deplin activat, s-ar putea să nu mai existe nicio modalitate de a-l opri.
