În vremea în care Jack Spintecătorul îngrozea lumea şi ocupa primele pagini ale ziarelor, o altă minte bolnavă lua viaţa unor suflete nevinovate: Amelia Dyer.

Amelia Dyer, o moaşă din Bristol, ucidea sute de copii ca pe nişte gândaci.[1] Pentru sume între 10-80 de dolari, moaşele vremii luau bebelușii de la mamele necăsătorite şi fără posibilităţi materiale. Preţul varia în funcţie de sănătatea copiilor şi de poziţia socială a tatălui.

În general, moaşele trebuiau să se asigure că le găsesc copiilor familii care să îi dorească şi care să-i poată creşte. În alte cazuri, când mama reuşea să se stabilizeze din punct de vedere financiar, solicita din nou custodia copilului. Însă, odată ce punea mâna pe bani, Amelia Dyer avea alte planuri pentru micuţi.

amelia dyer

Îi strangula şi le arunca trupurile în râu

Însă, înainte de a-i ucide, le administra opiu, pentru a-i opri din plâns. Micuţii erau înfometaţi, din momentul în care erau preluaţi de la mama.

De obicei, criminala le provoca moartea bebeluşilor prin supradoză. Chema de fiecare dată un medic legist pentru a confirma decesul, iar asta avea să-i aducă prima suspiciune.

Un medic legist s-a întrebat dacă toate morţile bebeluşilor în preajma Ameliei Dyer sunt accidentale. A fost denunţată poliţiei, însă nu a fost acuzată de crimă, din lipsa dovezilor.

Totuşi, a fost condamnată la 6 luni de muncă în folosul comunităţii pentru neglijenţă. Acest lucru nu i-a afectat „cariera”.

După executarea pedepsei, Amelia Dyer şi-a făcut din nou reclamă în ziarele locale şi s-a reapucat de meseria la care se pricepea de minune.

• CITEŞTE ŞI:  Giovanni Falcone, magistratul anti-Mafia, care a fost ucis într-o explozie uriaşă

Copiii au început să moară din nou. În cazul în care vreo mamă îşi cerea înapoi bebeluşul, criminala îi oferea pur şi simplu alt copil în loc.

Cum a fost prinsă Amelia Dyer

Timp de 20 de ani, a reuşit să îşi ascundă crimele, până când, un gest de neglijență a dat-o de gol. Unul dintre cadavre fusese înfășurat într-o hârtie pe care își scrisese adresa.

În momentul în care trupul a ieși la suprafață, autoritățile au făcut imediat legătura. Când autorităţile au intrat în casa ei, au dat peste o serie de dovezi de necontestat, în ceea ce privește vionvăția ei.

Publicitate

Grămezi mari de hăinuţe pentru copii, scrisori în care îşi negocia adopţiile, chitanţe pentru anunţurile date la ziar. Pentru a şterge orice pistă, femeia folosea identităţi false.

Ancheta a scos la iveală faptul că Amalia ucisese peste 300 de copii. Procesul care a durat doar patru minute a fost subiectul de dezbatere al vremii.

În urma tuturor acuzațiilor, la data de 10 iunie 1896, la ora 09:00, Amelia Dyer a fost spânzurată.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.