Unele animale hibrid apar în sălbăticie, dar acest lucru se întâmplă extrem de rar.
Singurii hibrizi care se pot naște pe cale naturală sunt catârul și bardoul.
Hibrizii sunt indivizii care se formează în timpul procesului de hibridare, adică ai căror părinți se deosebesc prin unul sau mai multe caractere ereditare.
Cu toate acestea, nevoile oamenilor sau dorinţele acestora, au dus la apariţia unor animale hibrid cu caracteristici cel puţin interesante.
În lista de mai jos am pregătit câteva exemple de animale hibrid, despre care, cel mai probabil nu ştiai că există.
10 animale hibrid, rezultate în urma unor încrucişări între specii
#1. Dzo
Dzo este un animail hibrid realizat pentru munca în agricultură în Nepal şi Mongolia.
Un dzo este rezultatul încrucişării dintre un iac* şi o vacă domestică.
Animalul, un mascul, este cu 25-30% mai greu decat vitele obişnuite din Mongolia, dar este steril.
Carnea lui este considerată superioară atât celei a „mamei” lui, cât şi celei a „tatălui” său.
*Iacul este un mamifer rumegător din Tibet, mai mic decât bivolul, cu corpul masiv, acoperit de păr lung de culoare brună și cu o cocoașă pe ceafă. Specie de vite Bos grunniens, familia Bovidae, care traiește în turme sălbatice în Tibet, la altitudini mari. Atinge o înălțime la greabăn de circa 2 m, are păr lung și aspru pe părțile laterale. Are coarne mari, curbate în sus și umeri aduși. Este amenințat cu dispariția. (Wikipedia)
#2. Pisica bengaleză
Aceasta este rezultatul unei încrucişări între pisica leopard asiatică şi o pisică domestică.
A fost obţinută pentru prima dată undeva între sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX de către oamenii de ştiinţă.
Scopul a fost crearea unui animal de companie cu un aspect exotic, dar cu un temperament domestic.
Culoarea blănii ei variază de la ruginiu şi maro, la portocaliu ori culoarea fildeşului, cu pete.
#3. Zebroida
Zebroida se referă la orice animal hibrid obţinut după ce o zebră a fost încrucişată cu un exemplar din familia ecvideelor (cal, măgar).
Rezultatul încrucisarii unei zebre femelă cu un măgar se numeşte zebrinny, iar cel al încrucişării unui mascul zebră cu o femelă măgar se numeşte zedonk.
În general, zebroidele obţinute din împerecheri cu măgari au structura acestora, dar aspectul blănii seamănă cu al unei zebre (deşi dungile nu apar întotdeauna pe tot corpul).
#4. Ligru
Apărută în captivitate atât intenţionat, cât şi accidental, încă de la începutul secolului XX, această felină este rezultatul încrucişării dintre un leu şi o tigroaică.
Aspectul ligrului aduce mai mult a leu, dar are totuşi pe blană nişte dungi subtile, împrumutate de la tigroaică. Spre deosebire de lei, cărora le este frică de apă, acestuia îi place să înoate.
În general, un ligru este mai mare decât oricare dintre părinţi, fiind şi unul dintre cele mai maiestuoase animale din lume.
Poate ajunge să cântărească peste 450 de kilograme, iar uneori să aibă şi circa 3 metri lungime.
#5. Cama
În 1998, un grup de oameni de ştiinţă a „creat” primul animal cama. Acesta a fost obţinut din încrucişarea unui mascul camilă şi a unei femele lamă.
Spre deosebire de multe alte animale hibride, cama a rezultat exclusiv în urma inseminării artificiale deoarece cămila este mult mai mare decât lama.
Cama nu are cocoaşă, având urechile scurte şi coada lungă.
#6. Leopon
Un leopon este obţinut din încrucişarea unui leopard cu o leoaică, iar asta s-a întâmplat în India, Japonia, Germania şi Italia.
Leoponul seamănă destul de mult cu ambii părinţi, având pete maro, dar o coamă mai mică decât cea a leului.
Este însă un excelent căţărător, exact ca leopardul.
#7. Ursul grolar
Un astfel de urs a apărut atât în captivitate, din încrucişarea unui urs grizzly cu unul polar, cât şi în sălbăticie.
În anul 2006 a fost descoperit în sălbăticie un urs despre care se credea că este grolar, iar testele ADN realizate ulterior au confirmat acest lucru.
Blana unui urs grolar este de un maroniu deschis, ghearele îi sunt mai ascuţite ca ale unui urs grizzly şi are şi o cocoaşă mică, de asemenea ca un grizzly.
#8. Porcul din Epoca de Fier
Prima încercare de a crea porcul din Epoca de Fier a avut loc în 1970.
Apărut din încrucişarea dintre un porc mistreţ şi o purcea Tamworth domestică, porcul din Epoca de Fier are un comportament mai mult sălbatic decât domestic, dar nu este atât de agresiv decât un mistreţ.
#9. Balfinul
Balfinul este animalul hibrid obţinut în urma încrucişării unei false balene ucigase (Pseudorca crassidens) cu un delfin cu bot gros (Tursiops truncatus).
Unii exploratori susţin că această specie există şi în mediul natural.
Simpatica vietate rezultată este un mix între dimensiunile, coloritul şi forma parinţilor săi, situându-se undeva la jumatatea drumului între cele două.
Până şi numărul dinţilor reprezintă media dintre cel al falsei balene ucigaşe (44 de dinţi) şi al delfinului cu bot gros (88 de dinţi), respectiv 66 de dinţi.
#10. Colupul
Acesta este rezultat din împerecherea unui coiot cu un lup, adesea petrecută în natură.
Până acum s-a constatat că toţi lupii roşii cunoscuţi au gene de coiot.
Totuşi, nu se ştie încă sigur dacă împerecherea menţionată este rezultatul limitării habitatului acestor animale de către dezvoltarea umană sau dacă lupul roşu a fost întotdeauna un animal hibrid.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: