Anton Pann, compozitorul imnului României, numit de Eminescu „isteț ca un proverb”

Anton Pann şi-a legat pentru totdeauna numele de România, fiind cel care a compus muzica pentru imnul ţării noaste. Dar puţini ştiu că poetul, compozitorul şi tipograful Anton Pann s-a născut în Imperiul Otoman, pe teritoriul Bulgariei de astăzi, sub un cu totul alt nume. 

Pasionat colecţionar de muzică românească, a creat numeroase compoziţii orientale, romanţe, cântece de lume, muzică bisericească, dar a rămas în memoria poporului român drept cel care a compus melodia imnului nostru naţional. Asta în ciuda altor surse, care susţin că melodia imnului a fost creată de Andrei Mureşanu, cel care a scris şi versurile, sau de Gheorghe Ucenescu, un ucenic al lui Anton Pann, ori că ar fi inspirată dintr-o veche melodie religioasă.

Întreaga sa operă reprezintă un punct de legătură între Orient şi Occident. Fin cunoscător al literaturilor populare din Balcani, Anton Pann a reuşit să le îmbine şi să le cultive cu literatura română. S-a aflat la graniţa dintre balcanism şi spiritualitatea orientală, fiind conectat atât la vechea lume fanariotă, cât şi la noua lume romantică. Prin verificarea cărţilor populare, pe care le-a cules şi prelucrat s-a înscris în tradiţia cronicilor rimate, dar şi a naratorilor populari din veacul al XVIII-lea.

Primii 20 de ani din viaţa lui Anton Pann, între mit şi realitate

În ziua de azi, numele lui Anton Pann este cunoscut pentru cei mai mulţi dintre noi, însă puţini sunt cei care ştiu că acesta nu este numele său real şi mai ales că nu s-a născut în România. 

Anton Pann s-a născut în anul 1796 în Imperiul Otoman, într-un târg prosper, numit Silven, astăzi aflat în estul Bulgariei. A făcut parte dintr-o familie mixtă. Tatăl său era de meserie căldărar. Avea ca nume de familie Petrov și renumele Pantelimon, uneori transcris „Pandele”, „Pantoleon” sau „Pantaleon”, cum se afirmă într-un studiu al lui Tudor Vianu. George Călinescu presupunea că prin tatăl său, Anton Pann ar fi fost aromân de origine. Mama sa se numea Thomaida şi era de origine greacă.

Pann a mai avut doi fraţi, dintre care primul a urmat meseria tatălui. Celui de-al doilea i-au plăcut cifrele, iar mezinului i-a fost hărăzite citirea şi scrierea alături de un dascăl tocmit special de părinţi.

Din cauza lipsei datelor biografice privind primii 20 de ani de viaţă, nu se ştie ce anume din această perioadă este legendă şi ce este realitate, mai susţine autoarea lucrării.

Anton Pann a rămas orfan de tată, în timpul războiului ruso-turc. În acel context s-a mutat împreuna cu mama şi fraţii săi la Chişinău. Fraţii săi s-au înrolat în armata otomană, pierzându-şi viaţa în asediul Brăilei. În această perioadă, Anton Pann s-a alăturat corului bisericii din Chişinău, datorită frumoasei sale voci. De nevoie, a învăţat şi limba rusă. 

 „Eu altele n-am învăţat decât, din mica copilăria mea, mi-am bătut capul să ajung desăvârşit în meşteşugul muzicii bisericeşti.”, a spus mai târziu Anton Pann.

Din cauza războiului s-a mutat din nou la Bucureşti în anul 1812, împreună cu mama lui. A devenit corist la Biserica Olari şi Biserica „Cu sfinţi” de pe Calea Moşilor. Patru ani mai târziu studia la şcoala lui Dionisie Fotino, fiind „cunoscător perfect al muzicii orientale”, apoi, peste alţi trei ani, la şcoala lui Petru Efesiul, specialist în transcrierea muzicii psaltice din Chios.

Anton Pann şi imnul „Deşteaptă-te, Române!”

După acești ani de studii, Anton Pann a fost angajat, prima dată ca lucrător, la tipografia lui Petre Efesiul, devenind apoi director. Acolo a învățat meseria tiparului și a compus prima cântare religioasă.

Anton Pann a avut un rol important în culegerea folclorului românesc și notarea sa pentru publicul larg. Astfel, în anul 1837, compozitorul tipărește a doua ediție din Poezii deosebite sau Cântece de lume. A îmbogățit volumul prin câteva poezii de la începutul cărții: Cântec ce-i zic al Jianuluii, Cântec ce-i zic al Tunsului, Cântec vechi milităresc, Cântec vechi al turturelii, Cântec nou de primăvară.

Anul 1826 îl găseşte ca profesor de muzică la Episcopia Râmnicului, din judeţul Vâlcea şi cântăreţ la Biserica „Buna Vestire” din Râmnicu – Vâlcea. Doar că a avut o aventură cu nepoata stareţei de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, fapt pentru care a ajuns iar la Braşov, unde a devenit cântăreţ de biserică o perioadă, după care a plecat la Bucureşti cu amanta lui. Dar cum tânăra nu s-a acomodat acolo, cei doi s-au reîntors la Braşov, despărţindu-se în final.

În anul 1838, a murit mama sa, Tomaida. Rămânând singur pe lume, Anton Pann s-a căsătorit cu o tânără de numai 18 ani, pe nume Ecaterina. Părinţii acesteia s-au opus, din cauza diferenţei de vârstă de 26 de ani dintre ei, însă căsătoria a avut loc în cele din urmă.

Perioada anilor 1840-1854 va fi prolifică sub aspect editorial-tipografic, autorul reușind să tipărească unele culegeri religioase și folclorice, să adauge multe alte lucrări și, în același timp, să ofere stranei românești, toate cărțile de cântări bisericești.

În timpul Revoluției din 1848, Anton Pann se afla în Râmnicu Vâlcea. Acolo a compus muzica imnului Deșteaptă-te, Române! Melodia scrisă de Anton Pann are la bază versurile lui Andrei Mureșanu. Există mari asemănări cu o altă melodie a sa, „Din sânul maicii mele”, romanță publicată în august 1832 pe versurile lui Grigore Alexandrescu.

Eminescu l-a numit „Finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”

Pann a tradus în opt limbi şi a publicat Sf. Evanghelie de la Sibiu. A scris „Fabule şi istorioare”, a tradus şi a compus „absolut toate cântările necesare stranei”. După ce a predat la Seminarul Mitropoliei şi a fost protopsalt la Biserica Domnească de la Curtea Veche, a devenit proprietarul unei tipografii şi a publicat o serie de lucrări: „Marş de primăvară”, „Gramatica melodică”, „Poezii populare”, „Epitaful şi slujba înmormântării Domnului”, „Povestea vorbii”, precum şi un ghid de conversaţie în trei limbi: rusă, română şi turcă.

Anton Pann este „cel dintâi care a tipărit cântecele împreună cu melodiile lor – o antologie care cuprinde aproape un secol de existenţă a cântecului de lume de la noi”, conform autoarei lucrării biografice a lui Anton Pann, Monica Rozvita Cosac.

De altfel, pentru a-şi câştiga existenţa a prelucrat şi editat cântece, cărţi populare, fabule, povestiri, snoave şi proverbe. Poate tocmai de aceea, Mihai Eminescu l-a numit „finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb” în poezia „Epigonii”.^[sursa]

Anton Pann a murit pe neaşteptate în data de 2 noiembrie 1854. Avea 58 de ani. fiind înmormântat în curtea Bisericii Lucaci din Bucureşti, în apropiere de locuinţa sa. Moartea lui Anton Pann rămâne învăluită în mister, deşi este posibil să-l fi afectat un tifos virulent, contractat la întoarcerea dintr-o călătorie prin Oltenia.

Anton Pann a fost psaltist, profesor de psaltichie, compozitor de muzică bisericească,  tipograf, editor, traducător, autor de calendare, cărţi populare şi bisericeşti, dar nu în ultimul rând, poet.

Tipografia sa a fost mutată la Râmnicu Vâlcea, unde şi-a continuat activitatea. În semn de preţuire, vâlcenii au transformat casa în care a locuit la Râmnicu Vâlcea în „Casa memorială Anton Pann”, care se află destul de aproape de locul în care s-a intonat pentru prima dată în cadrul oficial imnul naţional.