Anul în care Olanda a făcut „afacerea secolului” și a pierdut, fără să știe, New York-ul pentru o insulă de 13 kilometri

În vara anului 1667, diplomații din „Țara lalelor” au ciocnit cupele la Breda, convinși că au dat lovitura secolului. Tocmai încheiaseră o negociere dură în care cedaseră o așezare aparent lipsită de viitor din America de Nord, pentru a pune mâna pe adevăratul premiu: o insulă minusculă din Indonezia. Nu știau atunci că tocmai semnaseră, cu zâmbetul pe buze, cel mai păgubos schimb de teritorii din istoria cunoscută a Europei.

În timp ce noi astăzi asociem nucșoara doar cu prăjiturile de Crăciun, în secolul al XVII-lea, acest praf maroniu era motorul unei economii globale. Iar pentru a deține monopolul asupra lui, o superputere a vremii a renunțat la o zonă care avea să devină unul dintre cele mai influente orașe ale lumii, în schimbul unei fâșii de pământ de doar 13 kilometri pătrați.

Iată anatomia celui mai prost inspirat schimb teritorial din istorie și cum s-a ajuns aici.

Aurul mirodeniilor și dorința de putere

În secolul al XVII-lea, marile imperii coloniale europene – Spania, Anglia, Franța și Olanda – se războiau pentru supremație pe tot parcursul Oceanului Planetar. Conflicte izbucneau peste tot: ba în Americi, ba în Indii, ba pe țărmurile „Bătrânului Continent”. Toți visau să acapareze teritorii bogate în resurse, adesea în detrimentul băștinașilor, pentru a le transforma în surse de bani.

Cele mai râvnite erau zonele bogate în mirodenii (sau unde acestea puteau fi cultivate), dar și cele cu potențial comercial și industrial, în special de pe coasta americană.

Această rivalitate a dus la patru războaie navale puternice între olandezi și englezi. Aceste conflicte nu au făcut decât să consolideze statutul britanicilor ca mare putere navală. Dintre ele, Al Doilea Război Anglo-Neerlandez (1665-1667) este cel mai fascinant. A fost, propriu-zis, un „război al mirodeniilor”: olandezii voiau controlul comerțului în Asia de Sud-Est, iar britanicii voiau să-i alunge pe olandezi de pe coastele Americii de Nord.

Dinamica războiului: de la Lowestoft la Chatham

Conflictul a fost marcat de răsturnări de situație dramatice, ambele puteri capturând teritorii una de la cealaltă:

• Victoia de la Lowestoft: Anglia a declarat război în martie 1665 și a obținut o victorie decisivă în iunie, în largul orașului Lowestoft. După distrugerea navei amiral olandeze, doar o acțiune providențială a viceamiralului Cornelis Tromp a împiedicat ca înfrângerea să devină un dezastru total pentru olandezi;
• Revenirea olandeză: Englezii nu au profitat de succesul inițial, iar olandezii au câștigat majoritatea bătăliilor din anul următor;
• Jocul Alianțelor: Aliatul Angliei, Principatul Münster, a trimis trupe în Olanda în anul 1665, dar a fost forțat să se retragă când Franța a intervenit de partea olandezilor în ianuarie 1666.

Slăbiți de o epidemie de ciumă (1665) și de Marele Incendiu de la Londra (1666), englezii au primit lovitura de grație în iunie 1667: invazia olandeză pe Tamisa și distrugerea flotei la Chatham. Războiul s-a încheiat luna următoare.

Paradisul mirodeniilor și „Noul Amsterdam”

În cadrul negocierilor de la congresul care a precedat Tratatul de la Breda, ambele părți vânau un anumit teritoriu. Olandezii țineau neapărat să păstreze Insula Run (Pulo Run) din arhipelagul indonezian, în timp ce britanicii visau la Manhattan.

Miza era uriașă: nucșoara. Aceasta era o perlă a comerțului, având o valoare aproape la fel de mare ca a aurului.

• Utilizări medicale: se credea că vindecă boli și afecțiuni stomacale.
• Utilizări culinare: era un conservant excelent pentru carne și o esență de lux, similară cu cuișoarele și cardamomul, oferind un gust aparte alimentelor.

Arborii de nucșoară se dezvoltau cel mai bine în Insulele Mirodeniilor din Marea Banda. Olandezii dețineau monopolul în majoritatea insulelor, îmbogățindu-se, dar le lipsea una singură: Insula Run.

Această insulă avea o istorie sângeroasă. Arborele de nucșoară fusese un blestem pentru locuitorii din Banda. Soldații olandezi, susținuți de mercenari japonezi, au masacrat, înrobit și exilat populația, aducând coloniști și sclavi în loc. În anul 1616, temându-se de olandezi, băștinașii din Run au jurat credință angajaților Companiei Engleze a Indiilor Orientale și au acceptat protecția Coroanei Britanice.

De cealaltă parte, britanicii puseseră ochii pe Manhattan, unde olandezii întemeiaseră în anul 1624 o așezare specializată în comerțul cu blănuri, numită „Noul Amsterdam”. Englezii o cuceriseră deja ca răspuns la ocuparea Insulei Run de către olandezi.

„Afacerea secolului”: cel mai păgubos schimb din istorie

Ambele puteri cuceriseră ce își doreau, dar erau convinse că, fără un tratat care să consfințească aceste aspecte, ar fi existat mereu tentative de recucerire. Pacea de la Breda a fost prilejul perfect.

Schimbul oficial a fost următorul:

• Olandezii au primit: Insula Run și Surinamul (situat în colțul nord-estic al Americii de Sud). Astfel, dețineau monopolul total al nucșoarei și controlul în Insulele Mirodeniilor.
• Britanicii au primit: Noua Olandă de pe coasta de est a Americii de Nord. Aceasta includea „Noul Amsterdam” (viitorul New York), dar și teritoriile de azi: New Jersey, Delaware și Pennsylvania.

Părea că olandezii au făcut afacerea secolului. Dar pe termen lung, a fost un dezastru. „Noul Amsterdam”, redenumit New York, a devenit unul dintre cele mai puternice orașe comerciale din lume

În schimb, olandezii au pierdut monopolul nucșoarei oricum. Britanicii au luat semințe de pe Insula Run și le-au cultivat cu succes în Caraibe (mai ales pe Insula Granada), India și Sri Lanka. Fără să-și dea seama, olandezii dăduseră o zonă cu potențial economic uriaș pe o insulă de 13 kilometri pătrați, pe care ulterior au abandonat-o.