În adâncurile Pirineilor francezi, picturi preistorice descoperite într-un sistem de peșteri de o dificultate extremă dezvăluie cum vânătorii-culegători din Paleolitic își riscau viața pentru a îndeplini ritualuri complexe. Cunoscută sub numele de Peștera Etxeberri, locația este considerată una dintre cele mai anevoioase caverne explorate de omul preistoric și ar fi putut servi drept spațiu pentru un ritual de inițiere ce sfida moartea, destinat aspiranților la statutul de șaman.
O analiză recentă a reconstituit traseele parcurse de acești exploratori antici, evidențiind provocările formidabile pe care trebuiau să le depășească pentru a ajunge în cele mai adânci galerii, unde se concentrează arta rupestră. Datând de acum aproximativ 16.000 de ani, picturile au fost realizate cu ocru roșu, cărbune negru și argilă maro, înfățișând cai, bizoni, figuri umane și simboluri abstracte.
O călătorie periculoasă în adâncurile peșterii
Pentru a ajunge în aceste galerii, oamenii preistorici trebuiau nu doar să se strecoare prin pasaje extrem de înguste și să coboare pereți verticali, ci și să traverseze o cornișă expusă deasupra unei prăpăstii de 16 metri, denumită „Gaura Îngerului”. „Panta principală are 16 metri, dar căderea continuă până la 60 de metri. Este un loc foarte periculos”, a explicat Iñaki Intxaurbe, autorul studiului, conform IFL Science.
Cercetătorii notează că „un singur pas greșit ar fi fost fatal fără un sistem de asigurare, precum o frânghie”. Totuși, dovezile directe ale utilizării frânghiilor lipsesc, deoarece materialele din fibre vegetale s-au descompus de mult.
Studiul relevă și tehnologiile utilizate pentru a naviga în întuneric. „În ceea ce privește iluminatul, se foloseau lemn de conifere, precum pinul, și oase arse drept combustibil”, scriu autorii. De asemenea, conform lui Intxaurbe, „utilizau grăsime animală, care putea fi introdusă într-o scobitură dintr-o piatră mică sau o bucată de lemn pentru a crea torțe sau lămpi”.
Arheologii au descoperit și unelte din silex care par să fi fost folosite pentru a lărgi pasajele înguste. Aceste dovezi sugerează că exploratorii preistorici au dezvoltat, într-o formă primitivă, „aceeași tehnologie pe care o folosim astăzi în speologie”, adaugă Intxaurbe.
Mai mult decât artă: dovezi ale unor ritualuri șamanice
Întrebarea fundamentală rămâne: de ce și-au asumat acești oameni riscuri atât de mari? Autorii studiului sugerează că distribuția și calitatea artei oferă un posibil răspuns. În zonele mai accesibile ale peșterii se găsesc picturi mai mari și mai elaborate, în timp ce secțiunile adânci și periculoase conțin lucrări mai puțin rafinate.
Intxaurbe speculează că primele ar putea fi imagini „publice”, create de un șaman consacrat pentru ritualuri colective. Celelalte, însă, ar putea fi opera unor „ucenici, precum copii sau adolescenți care aspirau să devină șamani și care trebuiau să treacă printr-un ritual de trecere pentru a ajunge în aceste locuri dificile și a-și lăsa amprenta”. Astfel, „întreaga peșteră ar fi putut fi folosită ca un spațiu de pregătire pentru viitorii șamani”, concluzionează el, subliniind că aceasta rămâne o ipoteză.
Deși teoria nu poate fi confirmată, un fapt este cert: toți cei care au intrat au reușit să și iasă. „Nu am găsit rămășițe umane în interiorul Etxeberri”, a afirmat Intxaurbe. Acest detaliu confirmă măiestria și prudența acestor artiști și exploratori antici.
Studiul a fost publicat în Journal of Field Archaeology.
