Aspecte mai puţin ştiute despre viaţa socială a sumerienilor. Femeile aveau propria limbă, iar regele o altă soţie în fiecare an

Sumerienii sunt recunoscuți pentru faptul că au pus bazele uneia dintre cele mai vechi civilizații cunoscute, iar viaţa socială a sumerienilor cu siguranţă reprezintă un subiect fascinant.

Cu mai bine de 7000 de ani în urmă, sumerienii au construit drumuri și au ridicat zidurile primului oraș, transformând astfel viața umană dintr-o existență primitivă într-una urbană, organizată. Unii dintre ei au renunțat la munca fizică și s-au dedicat studiului și cunoașterii, schimbând radical traiectoria dezvoltării omenirii.

Deși știm puține lucruri despre viața lor de zi cu zi, majoritatea informațiilor provin din ruinele vechilor orașe și din inscripțiile lăsate de aceștia. Totuși, aceste detalii sunt suficiente pentru a ne oferi o imagine a vieții cotidiene a sumerienilor.

Viaţa socială a sumerienilor: femeile vorbeau propria limbă

În Sumer, egalitatea de gen era un concept necunoscut. Băieții erau trimiși la școală, în timp ce fetele erau ținute acasă. Viața de zi cu zi a femeilor era diferită de cea a bărbaților, diferențele extinzându-se chiar și în sfera limbajului.

Principalul dialect sumerian, vorbit de ambele sexe, se numea eme-gir. Însă, femeile aveau propriul dialect, eme-sal, care nu era folosit de bărbați. Pronunția și chiar unele cuvinte diferă de dialectul principal, iar unele jurăminte erau traduse în acest dialect specific. Se spune că acest limbaj al femeilor era frecvent utilizat în poezii și cântece, în special în cele dedicate copiilor.

Plăteau taxe înainte de inventarea banilor

Taxele existau în Sumer înainte ca primele monede să fie introduse în Mesopotamia, oamenii fiind obligați să dea regelui „partea sa”. Deși nu existau bani, impozitele sumeriene nu erau cu mult diferite de cele din zilele noastre. În loc de bani, regele cerea o parte din ceea ce produceai: unii ofereau animale sau produse agricole, alții piei, blănuri sau lemn. Cei mai înstăriți erau obligați să plătească mai mult, uneori chiar și jumătate din producția lor.

Aceasta nu era singura modalitate de a plăti taxe. Sumerienii erau chemați să participe la proiecte publice. În fiecare an, pentru o perioadă determinată, bărbații erau obligați să își părăsească locuințele și să lucreze la fermele statului, să întrețină sistemele de irigații publice sau să meargă la război. Dacă erai bogat, puteai plăti pe altcineva să îndeplinească aceste obligații în locul tău.^[sursa]

Berea, băutura națională. Macul, foarea bucuriei

Berea ocupa un loc central în viața sumerienilor, fiind servită la fiecare masă, de la micul dejun până la cină. Nu era doar o băutură, ci un aliment de bază. Berea sumeriană era foarte diferită de cea de astăzi: densă ca un terci, cu un sediment gros în partea de jos, spumă deasupra și bucăți de pâine folosite în fermentație, care încă mai pluteau. Muncitorii erau adesea plătiți cu bere pentru munca lor.

Cultivarea macului era una dintre activitățile agricole principale ale sumerienilor încă din anul 3000 î.Hr. Deși nu există multe informații despre utilizarea opiului ca substanță halucinogenă, se știe că sumerienii numeau macul „floarea bucuriei”. Macul era folosit și în medicină, în special ca analgezic.

Regele, preotesele şi clasele sociale

În fiecare an, regele trebuia să se căsătorească cu o altă femeie, alegându-și soția dintre preotese. Legenda spunea că, dacă regele nu respecta acest ritual, zeii ar fi aruncat un blestem asupra Pământului, făcând femeile nefertile. Ceremonia avea loc într-un templu, unde regele și aleasa lui erau întâmpinați de un cor de preoți și preotese.

Atât regele, cât și soția lui, erau îmbrăcați în haine noi pentru ceremonie. Pe parcursul anului, soția regelui era obligată să țină discursuri și să recite poezii despre măreția acestuia.

Nu toți sumerienii își permiteau luxul de a locui la oraș. Cei bogați aveau case din cărămidă, în timp ce restul populației trăia în corturi din stuf, dormind pe paturi de paie. Cu toate acestea, viața celor săraci era mai bună decât cea a sclavilor.

Regele ordona armatei să facă periodic raiduri în munți, pentru a captura oameni care erau transformați în sclavi. Aceștia erau puși să lucreze în gospodării sau să îndeplinească diverse sarcini casnice, rareori având funcții mai respectabile, cum ar fi contabili sau profesori pentru copii. Femeile sclave deveneau concubine, iar dacă se căsătoreau cu un bărbat liber, primul lor născut trebuia dat stăpânului. Legea sumeriană stipula că, dacă un om liber acumula prea multe datorii sau comitea o crimă, acesta era obligat să se vândă ca sclav.