Asteroidul Bennu, considerat „potențial periculos”, conține praf mai vechi decât Sistemul Solar — și urme din spațiul interstelar

Noi analize ale mostrelor de pe asteroidul Bennu, aflat în apropierea Pământului, au scos la iveală o comoară: praf de stele mai vechi decât propriul nostru sistem solar și indicii despre un trecut cosmic violent. Trei studii recente, bazate pe materialul adus pe Pământ de misiunea OSIRIS-REx a NASA, pictează un portret fascinant al condițiilor din univers înainte de nașterea planetelor noastre.

Oamenii de știință din întreaga lume au examinat cu minuțiozitate praful și rocile de pe Bennu de la sosirea lor spectaculoasă în 2023. Misiunea OSIRIS-REx a ajuns la asteroid, a prelevat mostre într-o manevră îndrăzneață în 2020 și le-a returnat pentru studiu. Descoperirile nu doar că ne oferă o privire în trecutul de acum 4,6 miliarde de ani, dar dezvăluie și istoria tumultoasă a corpului ceresc masiv din care s-a desprins Bennu, un asteroid cu un diametru de aproape 500 de metri.

Un trecut violent

Unul dintre studii, publicat în Nature Astronomy, sugerează că istoria lui Bennu este una a distrugerii și renașterii. Corpul său părinte, un asteroid mult mai mare, a avut o compoziție complexă, adunând materiale din medii distincte: de lângă Soare, din zonele înghețate ale sistemului nostru solar și chiar din spațiul interstelar.

Cercetătorii au ajuns la această concluzie analizând izotopii – variații ale elementelor chimice – din mostre. Compoziția izotopică a materialelor din sistemul solar era diferită de cea a prafului stelar interstelar.

„Toate aceste componente au fost transportate pe distanțe mari până în regiunea unde s-a format asteroidul părinte al lui Bennu”, explică Ann Nguyen, co-autoare a studiului și cercetător la Centrul Spațial Johnson al NASA.

Oamenii de știință cred că acest corp părinte s-a format în sistemul solar exterior, probabil dincolo de orbitele lui Jupiter și Saturn. Apoi, a urmat un cataclism. „Credem că acest corp părinte a fost lovit de un alt asteroid și s-a spart în bucăți”, a spus autoarea principală Jessica Barnes, de la Universitatea din Arizona. După impact, „fragmentele s-au reasamblat, iar acest proces s-ar fi putut repeta de mai multe ori”, adaugă ea. În cele din urmă, din materialele rămase s-a format Bennu.

Bennu vs. Ryugu: o comparație revelatoare

Un al doilea studiu, apărut în Nature Geoscience, a comparat mostrele de pe Bennu cu cele de pe asteroidul Ryugu, vizitat de misiunea japoneză Hayabusa2. Deși corpurile părinte ale celor doi asteroizi par să se fi format într-o regiune similară și îndepărtată a sistemului solar timpuriu, Bennu prezintă diferențe notabile.

Acest lucru sugerează că „această regiune s-a schimbat de-a lungul timpului sau nu a fost atât de omogenă pe cât credeau unii oameni de știință”, conform declarației NASA. O diferență majoră este modul în care materialele de pe Bennu au fost alterate dramatic de contactul cu apa.

„Asteroidul părinte al lui Bennu a acumulat gheață și praf”, afirmă Tom Zega, co-autor al studiului de la Universitatea din Arizona. „În cele din urmă, gheața s-a topit, iar lichidul rezultat a reacționat cu praful pentru a forma ceea ce vedem astăzi: o mostră care conține 80% minerale alterate de apă”. Se pare că a fost nevoie doar de puțină căldură pentru a topi gheața și a declanșa aceste reacții chimice.

Cicatricile spațiului

Al treilea articol, publicat tot în Nature Geoscience, a descoperit dovezi ale unui bombardament constant. Suprafața lui Bennu este plină de crăciuni microscopice și „topituri de impact” – urme lăsate de micrometeoriți care l-au lovit de-a lungul eonilor. Cercetătorii au identificat, de asemenea, efectele vântului solar, fluxul constant de particule de la Soare.

„Eroziunea suprafeței pe Bennu se produce mult mai repede decât sugerau modelele convenționale”, notează co-autorul Lindsay Keller, de la NASA.

Deși Bennu în sine nu găzduiește viață, studiul acestor relicve cosmice este esențial pentru a înțelege cum a apărut viața pe Pământ. „Asteroizii sunt capsule ale timpului. Îi putem folosi pentru a examina originile sistemului nostru solar și pentru a deschide o fereastră către originea vieții pe Pământ.”, spune Michelle Thompson, profesor la Universitatea Purdue.