Planeta Venus nu călătorește singură. Cel mai probabil, își împarte orbita cu un grup de asteroizi instabili, care ar putea constitui una dintre cele mai greu de anticipat amenințări pentru Pământ. Deși am descoperit doar câțiva dintre acești companioni cosmici, un nou studiu sugerează că, având în vedere dificultatea detectării lor, trebuie să existe mult mai mulți ascunși în apropiere.
În ultimele decenii, eforturile de a identifica asteroizii potențial periculoși (PHA) care ne intersectează orbita s-au intensificat, iar instrumente precum Telescopul Vera C. Rubin accelerează deja acest proces. Aceste eforturi fac parte dintr-o strategie globală de apărare planetară, în care fiecare nou asteroid descoperit, oricât de mic, devine o piesă esențială în puzzle-ul siguranței pe termen lung a Pământului. Studiul privind co-orbitalii venusieni nu face excepție, aducând în atenție o zonă oarbă a hărții noastre cosmice.
Cu toate acestea, chiar și cele mai avansate telescoape se luptă să observe un subgrup specific de PHA – cele ale căror orbite abia se extind până la Pământ. Iar cercetări recente indică faptul că numărul acestora este probabil mult mai mare decât am crezut.
„Studiul nostru arată că există o populație de asteroizi potențial periculoși pe care nu îi putem detecta cu telescoapele actuale. Aceste obiecte orbitează Soarele mult mai aproape decât Centura de Asteroizi, aflându-se în rezonanță cu Venus. Sunt atât de greu de observat încât rămân invizibili, chiar dacă pot reprezenta un risc real de coliziune cu planeta noastră într-un viitor îndepărtat.”, explică profesorul Valerio Carruba de la Universitatea de Stat din São Paulo.
De ce acești asteroizi aflați în apropiere de Venus sunt aproape imposibil de detectat
Acești asteroizi nu sunt invizibili pentru că ar fi transparenți, ci din cauza perspectivei noastre. Asemenea Lunii, ei trec prin faze, dar, la fel ca Mercur și Venus, nu îi putem vedea niciodată complet iluminați, deoarece în acel moment se află de cealaltă parte a Soarelui. Fiind mult mai mici, sunt prea slabi pentru a fi detectați atunci când sunt doar parțial luminați.
În ciuda acestor provocări, astronomii au identificat 20 de asteroizi co-orbitali cu Venus. Însă Carruba și echipa sa susțin că, pentru a fi găsit acest număr redus, populația totală trebuie să fie mult mai mare, considerând șansele scăzute de detectare.
„Aceste obiecte intră în rezonanță 1:1 cu Venus, ceea ce înseamnă că ele completează o revoluție în jurul Soarelui în același timp cu planeta”, adaugă Carruba.
Instabilitatea orbitală: pericolul ascuns al acestor asteroizi
Partajarea orbitei cu o planetă nu este un fenomen neobișnuit. Troienii lui Jupiter sunt un exemplu faimos de stabilitate. În contrast, co-orbitalii venusieni sunt extrem de instabili. Deși distanța lor medie față de Soare este similară cu a lui Venus, orbitele lor sunt foarte excentrice, permițându-le să se apropie periculos de mult de Mercur și Pământ. Paradoxal, singura planetă pe care nu o pot lovi este Venus, din cauza dinamicii orbitale care îi protejează.
Din cei 20 de co-orbitali cunoscuți, 19 au o excentricitate suficient de mare pentru a ajunge pe orbita Pământului. Cercetătorii cred că acest lucru nu reflectă realitatea, ci o problemă de detecție: cu cât orbita unui asteroid este mai alungită și se apropie de noi, cu atât avem mai multe șanse să-l vedem.
Asteroizii de lângă Venus cu orbite mai circulare nu reprezintă un pericol imediat. Însă, din nefericire, orbitele lor nu sunt fixe. Calculele lui Carruba arată că excentricitatea acestor obiecte poate suferi tranziții bruște, în medie o dată la aproximativ 12.000 de ani.
„În timpul acestor faze de tranziție, asteroizii pot ajunge la distanțe extrem de mici de orbita Pământului, putând să o traverseze”, avertizează Carruba.
Acest lucru înseamnă că un asteroid ar putea fi în prezent pe o traiectorie sigură și nedetectabilă, iar apoi, în urma unei astfel de tranziții, să devină brusc o amenințare directă pentru Pământ. Deja, cel puțin trei dintre co-orbitalii cunoscuți se pot apropia de cinci ori mai mult de noi decât Luna.
Ce înseamnă, concret, acest balet cosmic al orbitelor instabile? Înseamnă că un asteroid care astăzi este complet inofensiv și invizibil pentru noi ar putea, peste mii de ani – o clipă la scară geologică – să-și modifice traiectoria și să intersecteze orbita Pământului. Pericolul nu vine de la ceea ce vedem acum, ci de la potențialul ascuns în această dinamică orbitală.
Majoritatea acestor roci spațiale sunt mici, dar dacă populația totală este suficient de mare, printre ele s-ar putea ascunde și corpuri cu adevărat periculoase. Faimosul Zoozve, de exemplu, are un diametru estimat între 200 și 500 de metri, conform NASA.
„Asteroizii cu un diametru de aproximativ 300 de metri, care ar putea forma cratere de 3 până la 4,5 kilometri și ar putea elibera energie echivalentă cu sute de megatone, s-ar putea ascunde în această populație. Un impact într-o zonă dens populată ar provoca devastări pe scară largă.”, spune Carruba.
Chiar și telescoapele viitoare vor putea detecta aceste obiecte doar într-o fereastră de timp foarte scurtă în timpul fiecărei orbite. Autorii studiului concluzionează că o soluție ar putea fi un telescop spațial poziționat mai aproape de Soare.
„Apărarea planetară trebuie să ia în considerare nu numai ceea ce putem vedea, ci și ceea ce nu putem vedea încă”, subliniază Carruba.
Descoperirea subliniază o realitate fundamentală a astronomiei moderne: fiecare răspuns nou deschide o serie de întrebări și mai complexe. Nu este vorba doar despre a cataloga roci în spațiu, ci despre a înțelege un mecanism cosmic dinamic și imprevizibil. Provocarea pentru oamenii de știință nu este doar să privească mai atent, ci să învețe cum să caute amenințările care, prin natura lor, se ascund în lumina Soarelui – o cursă contra-cronometru purtată în tăcere, la milioane de kilometri distanță.
Studiul este disponibil în Astronomy and Astrophysics.
