Pentru un ecologist, un telefon neașteptat poate schimba cursul unei cariere. Nu era un grant câștigat sau o invitație la o conferință prestigioasă. Era o întrebare bizară de la Asociația Produselor din Pește și Fructe de Mare din Seattle: „Vreți niște conserve vechi de somon? Unele sunt din anii ’70.” Majoritatea ar fi refuzat politicos. Însă pentru Chelsea Wood, cercetătoare la Universitatea din Washington, aceasta nu era o ofertă de gunoi, ci de o comoară. Era șansa de a deschide o mașină a timpului fabricată din tablă și saramură, o capsulă ce păstra secrete despre sănătatea oceanului, pe care toți le credeau pierdute pentru totdeauna.
Un erou necunoscut al științei: parazitul dintr-o conservă de somon din 1979
În spatele rafturilor din orice cămară se poate ascunde un adevărat muzeu de istorie naturală accidental. În acest caz, banalele conserve de somon s-au dovedit a fi exact asta: o arhivă neprețuită a zeci de ani de ecologie marină din Alaska. Iar piesa de rezistență nu era peștele, ci locuitorii săi clandestini: paraziții.
Deși ideea de viermi în mâncare este dezgustătoare, acești paraziți marini de aproximativ un centimetru, numiți anisakide, sunt complet inofensivi pentru oameni odată ce sunt uciși în procesul termic de conservare. Mai mult, prezența lor este o veste extraordinară.
„Toată lumea presupune că viermii din somon sunt un semn că ceva nu este în regulă. Dar ciclul de viață al anisakidelor integrează multe componente ale lanțului trofic. Eu consider prezența lor ca un semn că peștele din farfuria ta provine dintr-un ecosistem sănătos.”, explica Wood într-o declarație ce a însoțit publicarea studiului anul trecut.
Călătoria unui vierme Anisakis este o adevărată odisee marină. Ciclul începe când ouăle sale sunt consumate de krill. Krill-ul este apoi mâncat de pești mai mari, precum somonul. În final, somonul este vânat de mamifere marine (foci, balene), în intestinele cărora paraziții ajung la maturitate, se reproduc, iar ouăle lor sunt eliberate înapoi în ocean, reluând ciclul. Fără o populație sănătoasă de mamifere marine care să acționeze ca gazdă finală, paraziții nu-și pot completa ciclul, iar numărul lor scade dramatic.
Arhiva din cămară: o fereastră spre trecut
Pentru ecologiștii parazitologi ca Natalie Mastick și Chelsea Wood, reconstituirea stării de sănătate a unui ecosistem din trecut este o provocare imensă. Datele istorice despre paraziți sunt rare, deoarece, dacă nu cauzau probleme oamenilor, erau în mare parte ignorați.
Aici a intervenit arhiva neintenționată. Cele 178 de conserve, păstrate de asociație pentru controlul calității, acopereau o perioadă de 42 de ani, între anii 1979 și 2021. Colecția includea patru specii de somon capturate în Golful Alaska și Golful Bristol: somon keta, coho, roz și sockeye.
Deși tehnicile de conservare nu păstrează viermii în stare perfectă pentru identificare genetică, echipa de la Universitatea din Washington a putut diseca cu migală fiecare filet și a numărat paraziții, calculând o densitate: numărul de viermi pe gram de somon.
Ce spun, de fapt, viermii?
Rezultatele, publicate în prestigioasa revistă Ecology and Evolution, au fost fascinante. Cercetătoarele au descoperit o creștere semnificativă a numărului de paraziți de-a lungul deceniilor în somonul roz și keta, în timp ce în somonul coho și sockeye, nivelurile au rămas stabile.
„Văzând că numărul lor crește în timp, așa cum am observat în cazul somonului roz și chum, se pare că acești paraziți au reușit să găsească gazdele potrivite și să se reproducă. Acest lucru ar putea indica un ecosistem stabil sau chiar în curs de recuperare, cu suficiente mamifere marine pentru ca anisakidele să prospere.”, a explicat Natalie Mastick, autorul principal al studiului.
Misterul nivelurilor stabile la celelalte două specii de somon rămâne mai greu de descifrat, în parte din cauza limitărilor impuse de conservare. „Deși suntem siguri de identificarea la nivel de familie, nu am putut identifica [anisakidele] la nivel de specie,” scriu autorii, conform publicației Science Alert. O ipoteză este că diferite specii de paraziți, cu dinamici populaționale diferite, ar putea prefera diferite specii de somon.
Indiferent de răspuns, Mastick și colegii săi au demonstrat o metodă revoluționară. Transformând conserve vechi și prăfuite în arhive ecologice, au deschis nu o cutie a Pandorei, ci o fereastră neprețuită către trecutul ascuns al oceanelor noastre. Descoperirea lor ne amintește că, uneori, cele mai profunde indicii despre starea planetei noastre nu se găsesc în telescoape spațiale, ci ascunse la vedere, în cel mai banal obiect de pe raftul din cămară.
