Moartea misterioasă a lui Aurel Vlaicu, la doar 30 de ani

Aurel Vlaicu s-a născut în data de 19 noiembrie 1882, la Binținți, lângă Orăștie, în comitatul Hunedoarei. Și-a făcut studiile primare în satul său natal, apoi a urmat cursurile liceului confesional calvin din Orăștie. Pasiunea sa pentru tehnică i-a convins pe profesori că tânărul elev român nu era potrivit pentru a urma teologia, dreptul sau alte studii umaniste. Astfel că l-au încurajat să se dedice studiilor inginerești.

Aurel Vlaicu a studiat la Universitatea Politehnică din Budapesta, apoi la Școala Superioară Tehnică din München. În anul 1907, a obținut diploma de inginer. Debutul în această profesie și l-a făcut la uzinele Opel. A încercat să îi convingă pe șefii săi că este capabil să construiască un avion, însă aceștia nu l-au crezut.

Refuzul primit de la Opel l-a motivat, iar Aurel Vlaicu a decis să construiască pe cont propriu un planor la cele mai înalte standarde ale epocii sale. Revenit în localitatea natală, a construit planorul „A. Vlaicu 1909”, pe care l-a folosit pentru mai multe zboruri demonstrative. Deoarece nu avea motor, planorul obţinea viteza necesară lansării de la o căruţă trasă de trei cai, acesta fiind un sistem unic în lume.^[sursa]

Aurel Vlaicu a construit primul avion din dotarea Armatei Române

Fără banii necesari pentru a-şi pune în practică invenţiile, Vlaicu a ajuns la Bucureşti în anul 1909, reuşind să-l impresioneze pe Spiru Haret, ministrul Instrucţiunii. Acesta l-a angajat ca inginer în cadrul Arsenalului Armatei, oferindu-i punându-i la dispoziţie un atelier, muncitori şi banii pentru construcţia unui avion, precum şi un motor rotativ comandat la Paris.

În toată această perioadă, Vlaicu a fost șicanat de lt. col. Adrian Miclescu, comandantul Arsenalului, de către subordonații săi, care nu credeau în reușita realizării aparatului de zbor.

În iunie 1910, aparatul intrat în istoria aeronauticii române şi mondiale sub numele de aeroplanul A. Vlaicu No. I sau Vlaicu I, a zburat, pilotat de creatorul său, circa 50 de metri, după care a aterizat uşor. Faptul că avionul a zburat „fără modificări“ era un lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale.

Remarcat de prinţul moştenitor Ferdinand, în acelaşi an, Vlaicu a participat la manevrele militare de toamnă. Cu aparatul său a reuşit să ducă un mesaj cifrat de la Slatina la Piatra Olt, o performanţă care clasa România pe locul al doilea după Franţa în utilizarea avionului cu destinaţie militară. Totodată, avionul Vlaicu I a fost primul avion militar din dotarea Armatei Române.

În anul 1911, inginerul a construit un al doilea avion, denumit Vlaicu II care i-a adus, un an mai târziu, cinci premii memorabile, respectiv un premiu I şi patru premii II, la mitingul aerian de la Aspern, Austria.

A zburat fără cursuri de pilotaj

Un fapt interesant este că Aurel Vlaicu nu a urmat niciun curs de pilotaj. Din acest motiv, în anul 1910, Vlaicu a executat numeroase zboruri pentru a putea cunoaşte mai bine capacitaţile aparatului său şi pentru a se putea perfecţiona în tainele pilotajului. Pe măsură ce căpăta experienţă, zborurile efectuate deveneau tot mai lungi şi la o înălţime tot mai mare.

Tot în anul 1911, inginerul a făcut mai multe zboruri demonstrative într-un turneu în principalele oraşe din ţară. În august, a zburat serbările jubiliare organizate la Blaj de Societatea ASTRA din Sibiu. La acest eveniment au asistat circa 30.000 de persoane. „Gândacul”, aşa cum a fost denumit aparatul zburător creat de Vlaicu, cucerise inimile tuturor românilor.

În vara anului 1913, în timpul campaniei din Bulgaria, Vlaicu, devenit primul pilot militar din România, a îndeplinit misiuni de observaţie aeriană. Tot atunci, a început proiecţia avionului Vlaicu III, realizat integral din metal, de altfel primul avion din lume realizat astfel.

Moartea lui Aurel Vlaicu

Aurel Vlaicu s-a întors la București, unde lucra la noi proiecte în domeniul aeronauticii, însă, în data de 13 septembrie 1913, a decis să facă un zbor peste Munții Carpați. Mai mulţi piloţi îşi anunţaseră intenţia de a traversa Carpaţii, fapt pentru care Vlaicu a pornit în temerara încercare, din teama de a nu fi întrecut.

În ziua fatidică, inventatorul care încă nu împlinise 31 de ani a plecat din Bucureşti, îndreptându-se spre Ploieşti. Acolo a aterizat pentru alimentarea avionului. A decolat din nou, dar deasupra localităţii Băneşti, din judeţul Prahova, a pierdut din înălţime şi apoi s-a prăbuşit.

Cauzele prăbuşirii nu sunt nici acum cunoscute, fiind avansate atât ipoteza unui atac de cord, cât şi problele tehnice ale avionului. Moartea sa a îndoliat România, iar pe 17 septembrie 1913, într-un convoi însoţit de aeroplanul Vlaicu I, a fost condus pe ultimul său drum de mii de oameni. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu, din Bucureşti. Inginerul român a rămas în istorie drept unul dintre cei mai talentați pionieri ai aviației.