Barza albă: curiozități și lucruri fascinante despre barză

Barza albă, elegantul cocostârc ce planează adesea pe cerul României, este o prezență impunătoare și o sursă nesecată de povești și credințe populare, atât la noi în țară, cât și pe întreg mapamondul. Haideți să pătrundem în lumea fascinantă a acestei păsări emblematice!

Ce este și cum recunoaștem barza albă?

Barza albă, sau cocostârcul alb, cu numele său științific Ciconia ciconia, este o pasăre de talie mare, un membru distins al familiei Ciconiidae. Priviți-o! O adevărată statuie vie, cu o lungime ce variază între 100 și 115 centimetri și o înălțime ce poate atinge de la 100 până la 125 de centimetri. Imaginați-vă anvergura aripilor sale, un spectacol aerodinamic ce se întinde între 155 și 215 centimetri. Greutatea sa, între 2,3 și 4,5 kilograme, este perfect echilibrată pentru zboruri lungi și elegante.

Ca toate suratele sale, barza albă etalează picioare lungi și subțiri, un gât grațios și un cioc ascuțit, lung și drept – o unealtă perfectă pentru vânătoare. Masculii și femelele? Aproape identici la prima vedere, deși masculii tind să fie, în medie, puțin mai corpolenți. Penajul este o simfonie în alb și negru: predominant alb imaculat, contrastând dramatic cu penele de zbor și cele protectoare (tectrice) de un negru intens, culoare datorată pigmentului numit melanină. Penele de pe piept sunt lungi și ușor zburlite, formând un guler impresionant, pe care masculii îl etalează cu mândrie în ritualurile de curtare. Priviți-i ochii – irisul poate fi cafeniu sau gri, iar pielea fină din jurul ochilor este de un negru misterios.^[sursa]

Spectacolul culorilor: detalii ce fac diferența

Adulții ne captivează privirea cu un cioc roșu aprins și picioare de aceeași nuanță vibrantă. Această explozie de culoare nu este întâmplătoare, ci provine din carotenoidele prezente în hrana lor. Într-un studiu fascinant din Spania, s-a descoperit că acest pigment se bazează pe astaxantină, obținută de la o specie de rac introdusă (Procambarus clarkii). Interesant este că, în aceste zone, puii de barză pot avea ciocurile la fel de intens colorate, spre deosebire de puii din alte regiuni, ale căror ciocuri sunt mai șterse.

La ieșirea din ou, puiul de barză este o mică minune, acoperit parțial cu un puf scurt, rar și albicios. Dar natura are grijă: în decurs de o săptămână, acest prim strat este înlocuit de un puf mai dens, lânos și de un alb imaculat. Pe la vârsta de trei săptămâni, micuțul începe să prindă contur, apărându-i penele negre ale aripilor și cele de pe spate (scapulare). Până în momentul magic al primului zbor, penajul puilor seamănă izbitor cu cel al adulților, deși penele negre pot avea adesea nuanțe maronii, iar ciocul și picioarele etalează un roșu-maroniu mai deschis sau portocaliu. Abia în vara următoare, tinerii cocostârci dobândesc culoarea roșie aprinsă a părinților, deși la unii indivizi vârfurile negre pot persista. Penajul complet de adult este atins, de regulă, până la a doua lor vară.

Unde își poartă barza albă pașii și aripile?

Barza albă se bucură de un areal de vară vast, răspândit pe întregul continent european. O găsim cuibărind în Peninsula Iberică și în nordul Africii, în vest, și ocupând teritorii extinse în Europa de Est și Centrală. Polonia se mândrește cu o concentrare impresionantă: 25% din populația mondială a acestei specii! Există și o subspecie asiatică, cu o populație estimată la aproximativ 1450 de exemplare, limitată la o regiune din Asia Centrală, între Marea Aral și Xinjiang, în vestul Chinei. Din păcate, se crede că populația din Xinjiang a dispărut în jurul anului 1980.

Când vine vremea rece, rutele de migrație extind prezența acestei specii în multe părți ale Africii și chiar până în India. Unele populații urmează ruta de migrație estică, o călătorie spectaculoasă ce le poartă prin Israel, spre Africa de Est și Centrală.

Care sunt locurile preferate de barza albă pentru a-și procura hrana? Pajiștile înverzite, terenurile agricole bogate și zonele umede cu ape de mică adâncime sunt adevărate festinuri pentru ea. În schimb, evită zonele acoperite cu iarbă înaltă și tufișuri dese, care i-ar îngreuna vânătoarea.

În România, barza albă este oaspetele nostru drag pe perioada cuibăritului. Sosește începând cu luna martie, aducând cu ea promisiunea primăverii, și ne părăsește pentru cartierele de iernare la sfârșitul lui august sau începutul lui septembrie. Foarte puține exemplare, curajoase și rezistente, aleg să rămână peste iarnă, conform datelor Societății Ornitologice Române (SOR).

Ce se află în meniul unui cocostârc?

Barza albă este un vânător oportunist și un carnivor convins. Meniul său este extrem de variat și demonstrează o adaptabilitate remarcabilă. Se delectează cu micromamifere (cum ar fi șoarecii de câmp și chițcanii), șopârle agile, șerpi unduitori și amfibieni (broaște și tritoni). Nici păsările de talie mică nu scapă, în special puii și, ocazional, ouăle acestora.

Insectele mari, suculente, completează festinul terestru. Când vânează în zone acvatice, hrana se diversifică și mai mult, incluzând pești și diverse nevertebrate acvatice, precum moluște și crustacee, după cum ne informează experții de la SOR. O adevărată demonstrație de eficiență în procurarea hranei!

Curiozități despre barza albă

1. Longevitate impresionantă: În captivitate, berzele pot atinge vârsta venerabilă de 30 de ani! În România, recordul de longevitate în sălbăticie este deținut de o barză inelată în 1960, în Delta Dunării, care a fost regăsită după 12 ani și 6 luni tocmai în Tanzania. O călătoare veterană!
2. Tăcerea… și clămpănitul: Barza albă este una dintre puținele păsări considerate mute, în sensul că nu emite cântece complexe. Însă compensează printr-un sunet distinctiv și memorabil: clămpănitul, produs prin lovirea ritmică a celor două maxilare. Acest „concert” este adesea asociat cu saluturile în cuib sau cu ritualurile de împerechere.
3. Loialitate față de cuib: De obicei, o pereche de berze folosește același cuib mai mulți ani la rând, renovându-l și adăugându-i material cu fiecare sezon. Interesant este că, adeseori, în pereții exteriori ai acestor cuiburi masive, își găsesc adăpost și numeroase perechi de vrăbii de câmp – o comunitate aviară în miniatură!
4. Sosirea masculului și renovarea: Berzele se întorc la locurile lor de cuibărit la sfârșitul lunii martie sau începutul lui aprilie. De regulă, masculul este primul care sosește. Acesta ocupă imediat vechiul cuib și începe sârguincios activitatea de renovare, pregătindu-l pentru sosirea partenerei și creșterea noii generații.
5. Strategii de supraviețuire a puilor: Numărul mediu al puilor într-un cuib este, în general, de trei. Într-o lume în care resursele de hrană pot fi limitate, părinții trebuie uneori să ia decizii dificile. Dacă cantitatea necesară de hrană nu poate fi asigurată pentru toți puii, părinții, de obicei masculul, pot recurge la un gest dur, dar necesar pentru supraviețuirea celorlalți: aruncarea din cuib a puiului cel mai mic și mai slab dezvoltat.
6. Ciclul vieții de familie: De la depunerea primului ou și până la momentul în care puii devin independenți și familia se destramă, viața de familie a berzelor se întinde pe aproximativ 16 săptămâni intense, pline de grijă și dedicare.
7. Adaptarea la peisajul modern: În urmă cu aproximativ 100 de ani, specia își construia cuiburile predominant pe suporturi naturale, alegând în special arbori bătrâni și robuști, dar și diverse clădiri. Odată cu apariția și extinderea rețelelor de electricitate, stâlpii de electricitate au devenit, în mod surprinzător, principalele suporturi preferate pentru construirea cuiburilor. O dovadă a adaptabilității lor!
8. Marea migrație spre sud: Berzele albe își iau zborul spre sud din zonele lor de reproducere din Europa în lunile august și septembrie, îndreptându-se spre Africa. Acolo, își petrec iarna în savanele însorite din Kenya și Uganda, ajungând până în Provincia Capului, în Africa de Sud. În aceste cartiere de iernare, se adună în stoluri impresionante, care pot depăși o mie de indivizi – o priveliște cu adevărat spectaculoasă!
9. Limbajul ciocului: Sunetul principal produs de barza albă adultă este acel clămpănit zgomotos și ritmic, despre care am mai vorbit. Acest sunet, care a fost asemănat cu focul de mitralieră auzit din depărtare, este produs prin deschiderea și închiderea rapidă a ciocului, fiecare închidere generând un pocnet distinct. Este un limbaj unic, plin de semnificații în lumea berzelor.

Barza în credințe și legende: o pasăre cu încărcătură simbolică

1. Aducătoarea de copii: Cea mai cunoscută legendă, răspândită în întregul folclor european, este aceea că barza aduce copiii noilor părinți. Această poveste este foarte veche, dar a fost popularizată la nivel mondial de scriitorul danez Hans Christian Andersen, prin emoționanta sa poveste „Berzele”, din secolul al XIX-lea;
2. Legenda germanică a peșterilor și coșurilor: În folclorul german, exista credința că berzele găsesc copiii în peșteri misterioase sau în mlaștini și îi aduc apoi în gospodăriile oamenilor, purtându-i fie într-un coș pe spate, fie ținuți cu grijă în cioc. Aceste peșteri conțineau așa-numitele adebarsteine sau „pietre de barză”. Copiii ar fi fost apoi înmânați mamei sau, într-o variantă mai pitorească, coborâți cu grijă pe hornul casei. Familiile care își doreau copii lăsau dulciuri pentru berze pe pervazul ferestrei, ca un semn al dorinței lor. De aici, această credință s-a răspândit în întreaga lume, ajungând până în Filipine și în țările din America de Sud;
3. Pelerinajul la Mecca și venerația în Islam: Adepții Islamului priveau berzele cu venerație, considerând că acestea efectuează un pelerinaj anual la Mecca în timpul migrației lor, urmând rute sacre. Această asociere a conferit berzei un statut special în cultura islamică, deși nu există dovezi clare că acestea ar călători către Mecca;
4. Model de devotament parental în antichitate: Mitologia greacă și cea romană prezintă berzele ca exemple supreme de devotament parental. Scriitorul roman din secolul al III-lea e.n., Aelian, citându-l pe Alexandru din Myndus, consemna în lucrarea sa De natura animalium că berzele îmbătrânite zboară spre insule îndepărtate din ocean, unde, ca răsplată pentru evlavia și grija arătate părinților lor, se transformă în oameni. Se credea, de asemenea, că barza își îngrijește părinții în vârstă, hrănindu-i și chiar transportându-i atunci când aceștia nu mai puteau zbura. Cărțile pentru copii au preluat această imagine, prezentând barza ca un model al valorilor filiale și al respectului față de bătrâni;
5. Simbol al norocului și protecției: În multe culturi europene, se crede că o barză care își construiește cuibul pe acoperișul unei case aduce noroc, prosperitate și protecție împotriva incendiilor și a altor nenorociri. Prezența unui cuib de barză era considerată un semn bun, o binecuvântare pentru întreaga gospodărie.

Barza albă – o pasăre ce îmbină eleganța zborului cu puterea simbolurilor ancestrale, continuând să ne fascineze și să ne inspire cu fiecare apariție a sa.