În august 1960, doi câini, Belka și Strelka, au fost lansați în spațiu la bordul unei nave sovietice, petrecând o zi întreagă pe orbită și revenind pe Pământ teferi și nevătămați. Aceștia au devenit printre primele mamifere care au supraviețuit unei călătorii în cosmos.
La întoarcere, cele două femele au devenit instantaneu celebrități mondiale. Succesul lor a oferit sovieticilor încrederea necesară pentru a trimite un om în spațiu doar un an mai târziu.
De fapt, animalele au fost trimise în spațiu mult înainte ca oamenii să părăsească planeta. În primii ani ai explorării spațiale, diverse ființe vii, de la rozătoare la maimuțe, au fost lansate în rachete și „aruncate” în cosmos.
După ce se întorceau „acasă”, modificările fiziologice și comportamentale ale acestor animale erau atent studiate, pentru a înțelege cum afectează spațiul țesuturile vii. În timp ce americanii experimentau cu maimuțe și cimpanzei, sovieticii preferau să folosească câini. Aceștia erau ușor de dresat, tolereau bine spațiile închise și formau legături emoționale cu oamenii.[sursa]
Un factor esențial a fost, însă, disponibilitatea câinilor. Majoritatea celor care au ajuns în spațiu erau câini vagabonzi, adunați de pe străzi.
Ludmila Radkevici, o membră a echipei Vostok care l-a trimis pe Iuri Gagarin în spațiu, își amintește cum, înarmată cu o riglă, cutreiera suburbiile Moscovei într-o mașină condusă de un soldat, în căutarea câinilor vagabonzi.
Acești câini trebuiau să respecte criterii stricte de dimensiune (înălțime de maximum 35 cm și greutate de până la 6 kg) pentru a încăpea în micuța capsulă spațială. La începutul programului, au fost selectați aproximativ 60 de câini cu vârste cuprinse între 1,5 și 3 ani, însă doar 12 au fost antrenați pentru zborurile orbitale.[sursa]
Belka și Strelka: cum au fost selectate căţeluşele pentru a fi trimise în spaţiu
Au fost aleși doar câini de sex feminin, deoarece aceștia necesitau un sistem de eliminare a deșeurilor mult mai simplu de proiectat.
Câinii au fost supuși unor teste medicale detaliate și unui program de antrenament extenuant, care includea exerciții în centrifuge pentru a simula accelerația puternică din timpul lansării și purtarea costumelor spațiale timp de mai multe ore.
Pentru a-i obișnui cu limitele spațiale ale capsulei, câinii au fost ținuți în cuști din ce în ce mai mici, timp de 15-20 de zile consecutiv. La bordul navei, erau echipați cu senzori care monitorizau funcțiile cardiovasculare, tensiunea arterială, bătăile inimii, temperatura corpului și mișcările acestora. Unele dintre acești senzori erau implantați chirurgical, dar puteau fi îndepărtați după revenirea pe Pământ.
Oamenii de știință au decis să trimită câinii în perechi, deoarece prezența unui partener îi ajuta să se simtă mai calmi și mai liniștiți.
Prima încercare, pe 28 iulie 1960, s-a sfârșit tragic, când un propulsor a explodat imediat după lansare, omorând cei doi câini, Ceaika și Lisicika, aflați la bord. Cu toate acestea, la doar 18 zile distanță, sovieticii au insistat să încerce din nou.
Printre candidații selectați se aflau și Vilna și Kaplia, considerați cei mai inteligenți și rezistenți câini din program. Unul dintre oamenii de știință a sugerat că aceștia ar trebui să aibă nume cu rezonanță mai occidentală pentru a atrage un public mai larg, astfel că Vilna și Kaplia au fost redenumiți Belka și Strelka.
Belka şi Strelka: lansarea în spaţiu
Pe 19 august 1960, metișii Belka și Strelka au fost lansați pe orbită, alături de un mix de alte ființe terestre – un iepure cenușiu, 42 de șoareci, doi șobolani, muște și diverse plante și ciuperci.
„Lansarea a decurs fără probleme, iar toate datele medicale transmise de costumele lor spațiale indicau valori normale. Însă, odată ajunși pe orbită, niciunul dintre câini nu mai mișca. Asta i-a trezit pe amândoi. În filmările de la bord, se vede cum câinii încep să se miște și să latre, iar datele medicale arătau că erau calmi și nu foarte stresați”, a declarat Vix Southgate, autorul cărții Câini în spațiu: Incredibila poveste a lui Belka și Strelka, pentru BBC.
În timpul celei de-a patra orbite, Belka a început să vomite.
Revenirea pe Terra
După 25 de ore și 17 rotiri în jurul Pământului, controlorii de la sol au declanșat rachetele retropropulsoare, iar câinii au revenit în siguranță pe Pământ, aterizând fără probleme. La deschiderea capsulei, Belka și Strelka păreau nevătămate după experiența lor cosmică.
Inițial, au fost puțin letargice și lipsite de poftă de mâncare, o reacție normală la stres, dar și-au revenit rapid. Călătoria lor le-a transformat în vedete internaționale, iar imaginea lor a apărut pe cărți poștale, timbre și postere.
Viaţa căţeluşelor după călătoria în spaţiu
Câinii nu au prezentat efecte negative pe termen lung în urma zborului spațial. De fapt, Strelka a dat naștere la șase pui sănătoși.
Câteva luni mai târziu, liderul sovietic Nikita Hrușciov a vizitat Statele Unite, unde s-a întâlnit cu președintele John F. Kennedy. În timpul întâlnirii, Hrușciov nu s-a putut abține să se laude în fața soției președintelui, Jacqueline Kennedy, cu câinii spațiali ai URSS.
Când Prima Doamnă a aflat că una dintre cățele a fătat, i-a cerut lui Hrușciov: „Nu mi-ați putea trimite și mie unul dintre pui?”. Două luni mai târziu, un ambasador sovietic i-a adus un cățel Jacquelinei Kennedy, care a fost încântată. Cățelul a fost numit Pușinka, care înseamnă „Pufoasa”.
Mai târziu, Pușinka a dat naștere la patru căței, pe care Kennedy i-a numit în glumă „pupniks” – o combinație între cuvântul „pup” (pui) și „Sputnik” – satelitul sovietic. Aproximativ 5.000 de persoane au scris scrisori Casei Albe, cerând să adopte unul dintre căței.
Doi dintre aceștia, Butterfly și Streaker, au fost oferiți unor copii, iar ceilalți doi, White Tips și Blackie, au fost dăruiți unor prieteni de familie ai soților Kennedy. După asasinarea lui John F. Kennedy, în 1963, Pușinka a fost adoptată de un grădinar de la Casa Albă și a mai dat naștere unui alt pui.
Belka și Strelka au trăit în confort la Institutul de Stat pentru Cercetare și Testare a Medicinei Aeronautice și Spațiale din Moscova, ambii câini murind de bătrânețe.
Astăzi, trupurile împăiate ale eroilor canini pot fi admirate la Muzeul de Cosmonautică din Moscova, alături de numeroase accesorii utilizate în timpul zborurilor – cabinele spațiale, echipamente științifice și un model al secțiunii de aterizare presurizată a unei rachete geofizice.
