Cazul Betty și Barney Hill: prima răpire de către extratereştri

În noaptea de 19 septembrie 1961, viața sotilor Betty și Barney Hill avea să se schimbe irevocabil. O întâlnire cu necunoscutul a devenit una dintre cele mai faimoase povestiri despre răpiri de către extratereştri, captivând imaginația publicului timp de decenii. Într-un eveniment care a făcut istorie, cei doi soţi au devenit primii oameni care și-au împărtășit, în mod public, experiența unui presupus contact cu ființe extraterestre.

Familia Hills locuia în Portsmouth, New Hampshire, SUA. Barney era angajat la poșta locală, iar Betty, absolventă de master, era asistent social supervizor în drepturilor copilului. Deși erau un cuplu neobișnuit pentru acea perioadă, căci Barney era de culoare, iar Betty caucaziană, cei doi soţi erau bine priviți în societate.

Cazul Betty și Barney Hill: prima răpire de extratereştri

În ziua de 19 septembrie 1961, familia Hill se întorcea dintr-o vacanță petrecută în Canada, către locuința lor din Portsmouth, New Hampshire. La un moment dat, către seară, cei doi soţi au văzut pe cer un obiect luminos, despre care doamna Hill a crezut că era vorba despre o stea nouă. Curioasă, l-a convins pe Barney să oprească mașina într-o zonă pitorească, pentru a privi mai bine fenomenul cu binoclul. Prima dată s-a uitat Betty, după care i-a dat binoclul soțului ei. A privit și Barney, care i-a spus soţiei sale, vizibil speriat, că au fost văzuți și că în acel moment, obiectul luminos se îndrepta spre ei.

Cei doi au fugit în mașină, apoi au observat că nava s-a apropiat la mai puțin de 30 de metri de ei. Era un disc imens, cu un brâu de hublouri, din care au coborât rând pe rând o serie de omuleți. Cu siluete asemănătoare omului, dar cu înălţimi de 1,50 – 1,60 metri, fețe rotunde, ochi mari, ca de pisică, gură și nas minuscul, purtau haine închise la culoare, care le acopereau în mare parte pielea gri. Creaturile s-au apropiat de cei doi și i-au îndrumat să meargă pe o potecă din pădure.

Aflați în stare de șoc, soții Hill i-au urmat fără să opună rezistență. Într-un luminiș au văzut nava. Intrarea în aceasta este ultimul lucru pe care și l-au mai putut aduce aminte.

Soţii Hill şi-au revenit după circa două ore, pe același drum, cu Barney la volan, dar cu aproximativ 100 de kilometri mai în sud. Niciunul dintre ei nu-și putea aduce aminte ce s-a întâmplat în decursul celor două ore. Au ajuns acasă, în Portsmouth, în zorii zilei de 20 septembrie. Au constatat că au petrecut mai mult timp decât era normal în drumul lor obișnuit, iar ceasurile lor erau în urma timpului curent. A doua zi, Betty a raportat incidentul maiorului Paul W. Henderson. Acesta i-ar fi spus doamnei Hill: „OZN-ul a fost confirmat și de radarele noastre.”

Viaţa soţilor Hill după incidentul bizar

Deși li s-a solicitat de către autorităţi să păstreze liniștea cu privire la răpire, doi ziariști locali au aflat povestea și le-au luat soților lui Betty şi Barney Hill un interviu. Punând cap la cap relatările acestora, au observat și ei că lipseau cu desăvârșire două ore. Lăsând timp de pauze și chiar de scurte opriri pentru a scoate la aer cățelul familiei, care se afla alături de ei în călătorie, două ore nu puteau fi justificate.

La zece zile după incident, Betty a început să aibă coșmaruri. Barney suferea de ulcer, hipertensiune și insomnii. Starea amândurora de sănătate s-a înrăutăţit subit. Cei doi soţi s-au hotărât să caute ajutor medical și astfel au intrat în contact cu dr. Benjamin Simon, un cunoscut neuropsihiatru din Boston. După câteva consulații, Dr. Simon a pus soților Hill diagnosticul de “sindrom anxios”. Metoda de tratament aleasă de acesta a fost hipnoza regresivă, pentru a putea depista cauza problemelor celor doi.

Dr. Simon a început sesiunea de hipnoză cu Barney, după care a urmat Betty. În urma acestuia, au apărut o serie de detalii necunoscute până atunci.

Sub hipnoză, soții Betty şi Barney Hill au descris entitățile extraterestre ca fiind „fără păr, de 1,60 cm înălțime, cu piele bătând în gri, capete în formă de pară și ochi oblici, ca de pisică”. Cei doi au fost duși în încăperi diferite și supuși mai multor procedee de examinare, atât fizice cât și psihice. Le-au fost luate mostre de piele, păr și unghii. Lui Betty au încercat să îi introducă un ac lung în buric, spunându-i-se că este un test de sarcină, dar a durut-o și s-au oprit.

Le-au fost studiați dinții, iar unul dintre examinatori a tras de dinții lui Betty, încercând parcă să-i scoată. Pentru că nu a reușit, a întrebat-o de ce dinții ei nu se pot scoate, în vreme ce ai lui Barney au ieșit cu ușurință. Betty le-a spus că oamenilor adesea le pică dinții atunci când îmbătrânesc și în locul lor, se pun alții, care se pot scoate ușor. Celui care i-a părut doamnei Hill că ar conduce echipa de examinare, i s-a părut de neînțeles cum anume oamenii îmbătrânesc. Oricât s-a chinuit Betty să explice, nu s-a putut face înțeleasă. Extratereștrii nu puteau înțelege conceptele de „timp” și „culoare”. Barney a menţionat că a comunicat cu acele fiinţe, care „nu păreau a fi umane”, prin telepatie.^[sursa]

Înainte să părăsească nava, Betty l-a întrebat pe cel care părea conducătorul echipei de examinare de unde au venit, iar acesta i-a arătat o schiță cu ceea ce părea a fi o hartă. Dr. Simon i-a cerut doamnei Hill sub hipnoză, să deseneze harta pe o hârtie. Schița a fost dată mai apoi unui centru de cercetare.

Hipnoza a fost un proces lent, care a necesitat timp, dar după șase luni, opinia expertului a fost că cele relatate de soții Hill fie nu sunt o invenție și au avut loc în realitate, fie sunt rezultatul unor interpretări iluzorii ce au avut loc în raport cu anumite fenomene ce s-au petrecut în realitate.

Harta bizară desenată de Betty Hill, confirmată după 8 ani

Fizicianul Stanton T. Friedman, doctor în fizică nucleară și specializat în cercetarea fenomenelor extraterestre, a petrecut mult timp în compania soților Hill din dorința de a elucida misterul. A analizat toate investigațiile făcute asupra celor doi o bună perioadă de vreme și a ajuns la concluzia că povestea lor se bazează pe evenimente reale și este de-a dreptul imposibil ca cineva să inventeze așa ceva.

Dr. Friedman a considerat că, în primul rând, cei doi erau oameni respectați în societate, se bucurau de succes pe plan profesional și nu aveau niciun interes să inventeze o astfel de poveste. Aceasta le putea fi chiar dăunătoare, scăzându-le din credibilitate. În plus, după toate cele întâmplate, cei doi și-au continuat viața în mod normal, participând la aceleași activități ca și înainte. Evident, în măsura în care cele întâmplate le-au permis.

De asemenea, fizicianul și-a argumentat poziția în acest caz și prin intermediul hărții desenate de Betty sub hipnoză, în anul 1964. La vremea respectivă, niciun astronom care a studiat harta nu a putut-o desluși, motiv pentru care credibilitatea cazului a avut de suferit. Însă opt ani mai târziu, când au apărut telescoape mai performante și au fost descoperite alte două stele noi, mai mulți savanți au început să dea de capăt misterului hărții. În anul 1963, niciun astronaut de pe planetă nu știa poziția stelelor respective. Acestea au fost descoperite de om abia în anul 1969. Aşadar, nu se ştie cum ar fi putut Betty să inventeze harta cu stelele respective incluse și mai ales, cu asemenea precizie, dacă nu deţinea informaţii exacte.

Mai mult, astronomii de la Universitatea de Stat din Ohio făcut o simulare computerizată privind poziția exactă a stelelor desenate de Betty în raport cu stelele Zeta Reticuli 1 şi Zeta Reticuli 2, aflate la 355 trilioane de kilometri sau 37 de ani lumină de la Pământ privind direct spre Soare. Computerul a redat cu exactitate harta desenată de Betty Hill.

Povestea soților Betty și Barney Hill și răpirea lor de extratereștri a devenit un caz emblematic pentru istoria ufologiei și a culturii populare. Este prima relatare de acest gen care a fost larg mediatizată și care a stabilit un model pentru multe altele ulterioare. Este, de asemenea, un caz controversat și disputat, care a generat multe interpretări și critici din partea celor care cred sau nu în existența vieții extraterestre şi vizitele acestora pe Pământ. Cu toate acestea, până în prezent, nu există o dovadă concludentă care să confirme sau să infirme veridicitatea poveştii lor.