Cunoștințele noastre despre lumea antică, de la operele lui Aristotel la cele ale lui Ptolemeu, au supraviețuit datorită muncii migăloase a scribilor. Însă copierea manuală era un proces imperfect. Pe măsură ce textul era reprodus, scribii introduceau modificări – uneori eliminau contradicții, alteori adăugau interpretări proprii sau, pur și simplu, făceau greșeli. De-a lungul secolelor, aceste mici schimbări s-au acumulat.
Pentru a înțelege cum a evoluat un text, cercetătorii folosesc un fel de arbore genealogic al manuscriselor, numit stemma. Acesta nu doar că ajută la aproximarea celei mai vechi versiuni a unui text, dar dezvăluie și modul în care a fost citit și remodelat de-a lungul timpului. Când vine vorba de Noul Testament, provocarea este imensă.
Există mii de manuscrise în greaca originală și alte mii în traduceri, conținând, conform unei estimări recente, aproximativ o jumătate de milion de variante textuale – în medie, trei sau patru pentru fiecare cuvânt.
Biblia a fost rescrisă în repetate rânduri: genealogia textelor
Confruntați cu o asemenea complexitate, metodele tradiționale sunt depășite. De aceea, cercetătorii au apelat la instrumente dintr-un domeniu neașteptat: biologia evoluționistă. Una dintre cele mai puternice tehnici este filogenetica, folosită de biologi pentru a reconstrui relațiile evolutive prin analiza moștenirii și modificării trăsăturilor genetice. Acum, aceeași tehnică este folosită pentru a descâlci istoria textelor, arată phys.org.
Principiul este surprinzător de similar cu cel utilizat în timpul pandemiei de COVID-19, când oamenii de știință au urmărit răspândirea virusului analizând mici mutații în ARN-ul său.
Așa cum geneticienii pot reconstitui istoria transmiterii dintr-o secvență de modificări genetice, cercetătorii textuali pot urmări evoluția unui text comparând variantele sale. Biologul Richard Dawkins a remarcat odată: „Tehnicile și dificultățile din evoluția ADN-ului și din evoluția textului literar sunt atât de similare, încât fiecare poate fi utilizată pentru a ilustra cealaltă”.
Cum un poem nordic a schimbat totul
În anii 1990, după ce și-a finalizat doctoratul pe manuscrise nordice vechi, cercetătorul Peter Robinson a lansat o provocare pe un forum online: ar putea cineva să-i recreeze analiza folosind un computer? Cercetătorul dorea ca cineva să reconstruiască arborele genealogic pentru 44 de manuscrise ale narațiunii „Svipdagsmál” folosind doar metode statistice.
Biologul Robert O’Hara a răspuns provocării cu o abordare filogenetică. În doar cinci minute, a reprodus ceea ce Robinson realizase manual în câteva luni. De atunci, filogenetica a fost aplicată pe scară largă, de la „Povestirile din Canterbury” până la Noul Testament.
Nu toate schimbările sunt egale
Într-o lucrare recentă a lui Robert Turnbull, de la Universitatea din Melbourne, intitulată „Codex Sinaiticus Arabicus and Its Family”, autorul a explorat cum cele mai noi tehnici filogenetice din biologie ne pot ajuta să urmărim istoria manuscriselor Evangheliilor. Biologii știu că nu toate mutațiile genetice au loc în același ritm. Astfel, Turnbull a aplicat această perspectivă tradițiilor de manuscrise, permițând modelului computerizat să distingă între diferite tipuri de schimbări textuale.
Acest lucru este crucial, deoarece modificările minore, cum ar fi cele ortografice, apar frecvent, în timp ce schimbările majore, care afectează sensul, sunt mult mai rare. Modelând separat aceste ritmuri, putem reconstitui evoluția textului cu o precizie mult mai mare.
Evangheliile Arabe Pierdute
O descoperire uimitoare a avut loc în anul 1975, la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Peninsula Sinai, una dintre cele mai vechi mănăstiri creștine. Într-o cămară uitată, au fost găsite sute de manuscrise necunoscute, printre care și o traducere arabă pierdută a Evangheliilor. Robert Turnbull a urmărit istoria acestei traduceri și a reconstituit povestea ei.
Ceea ce o face remarcabilă este păstrarea a sute de lecturi textuale rare, care aruncă o nouă lumină asupra modului în care Evangheliile au fost copiate. Un exemplu frapant se găsește în primul verset al Evangheliei după Marcu. Majoritatea manuscriselor încep cu: „Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu”. Însă, într-un număr mic de manuscrise, inclusiv în această traducere arabă, cuvintele „Fiul lui Dumnezeu” lipsesc. Deși pare o omisiune minoră, ea ridică întrebări importante despre cum îl înțelegeau pe Iisus primele comunități creștine.
Pentru a înțelege unde se încadrează această traducere arabă, Turnbull a introdus variantele sale de citire într-o analiză filogenetică, alături de sute de alte manuscrise. Folosind un supercomputer de la Universitatea din Melbourne, modelul a evaluat milioane de relații posibile, calculând probabilitatea fiecăreia.
Rezultatul a fost un arbore genealogic textual care a arătat că traducerea arabă aparține unui grup controversat de manuscrise, cunoscut ca „tipul de text cezareean”. Existența acestui al patrulea tip de text, alături de cele trei principale (alexandrin, occidental și bizantin), a fost mult timp dezbătută. Acum, rezultatele filogenetice oferă dovezi solide că aceste manuscrise sunt strâns înrudite, iar traducerea arabă este o piesă crucială a acestui puzzle.
Dincolo de manuscrisele biblice
Speranța cercetătorilor este că astfel de cercetări vor contribui la viitoarele ediții ale Noului Testament grecesc. Însă implicațiile merg mult mai departe. Ar putea fi folosite aceleași tehnici pentru orice tradiție textuală. În prezent, Turnbull colaborează cu istorici pentru a aplica aceste metode manuscriselor istoricului roman Livius.
Cu cât putem cartografia mai precis modul în care textele au fost copiate și modificate, cu atât mai clar putem auzi vocile lumii antice – nu ca monumente statice, ci ca tradiții vii, modelate de mâini omenești.
