Având în vedere disputele teritoriale care au avut loc de-a lungul timpului şi care continuă şi în prezent, ar putea fi greu de crezut că există un loc în lume, care să nu fie dorit sau revendicat de vreun stat. Totuşi, tărâmul nimănui există.
Bir Tawil este o zonă de 2.060 km² din Africa, care se întinde de-a lungul graniței dintre Egipt și Sudan şi pe care niciun stat nu o deţine. Această regiune este numită și „Triunghiul Bir Tawil”, în ciuda formei sale trapezoidale, care are baza mare în nordul cercului de latitudine 22º N.
De asemenea, nici Antarctica nu este deţinută de vreun stat, însă potrivit Tratatului Antarctic din anul 1959, nimeni nu poate revendica acest teritoriu. Astfel, Bir Tawil rămâne singura suprafaţă de teren din lume care nu aparţine niciunei ţări.[Medium]
De ce este Bir Tawil tărâmul nimănui
Regiunea Bir Tawil este formată în mare parte de deşert şi munţi şi nu are resurse naturale de valoare. În schimb, atât Egipt, cât şi Sudan revendică un alt teritoriu din apropiere, denumit Triunghiul Hala’ib. Această regiune este mai întinsă şi are un sol fertil, care poate fi valorificat.
Zona Bir Tawil a fost sub administrarea Egiptului în anul 1902. Pe atunci era teritoriul tribului Ababda, care se întindea până în apropiere de Assuan, Egipt. În același timp, Triunghiul Hala’ib, din nord-estul acestei zone, a fost sub administrarea Sudanului, datorită faptului că triburile care locuiau teritoriul proveneau din această țară.
Egiptul afirmă ca granița originală din anul 1899 ar plasa Triunghiul Hala’ib în teritoriul său și zona Bir Tawil în teritoriul Sudanului. În schimb, Sudan, bazându-se pe granița administrativă din anul 1902, afirmă că Hala’ib este teritoriul Sudanului și zona Bir Tawil se află în teritoriul Egiptului. Pe scurt, ambele națiuni susţin că Triunghiul Hala’ib le aparțin și că Bir Tawil nu. Această dispută centenară a făcut din Bir Tawil unica regiune din lume considerată terra nullius – tărâmul nimănui.
Teritoriul a fost revendicat de câteva persoane
Aflând povestea acestui teritoriu pe care nimeni nu-l deţine, în luna iulie 2014, americanul Jeremiah Heaton s-a deplasat în Bir Tawil. A înfipt un steag în sol, revendicând teritoriul. Heaton şi familia sa au înfiinţat astfel Regatul Sudanului de Nord, numind-o pe fiica sa prinţesă.
În luna decembrie 2014, un rus pe nume Dmitry Zhikharev a revendicat şi el teritoriul, numindu-l Regatul din Mijlocul Pâmântului.
Ultima revendicare a teritoriului a avut loc în anul 2019. Nadera Awad Nasif, o americancă de origine libaneză s-a autoproclamat prim-ministru al noului regat numit Regatul Muntelui Galben.
Evident, niciuna dintre aceste persoane nu poate deţine legal Bir Tawil. Acest teritoriu va rămâne nerevendicat şi de acum înainte.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: