Un studiu recent efectuat asupra unor oase datând de la începutul Epocii Bronzului din Marea Britanie a scos la iveală un episod de violență extremă și de barbarie: strămoșii britanicilor își mâncau dușmanii. La propriu.
Rămășițele, descoperite în situl Charterhouse Warren din sud-vestul Angliei, prezintă semne de traumă cu obiect contondent, dezmembrare și chiar canibalism. După aceste acte violente, trupurile victimelor au fost aruncate într-un puț adânc de 15 metri.
Potrivit echipei internaționale de cercetători care a realizat studiul, acest episod reprezintă „un nivel și o amploare ale violenței fără precedent în preistoria britanică” și ridică numeroase întrebări despre natura acestui eveniment.
„De obicei, găsim mai multe dovezi de răniri ale scheletelor din perioada neolitică decât din epoca bronzului timpuriu, așa că Charterhouse Warren iese în evidență ca un caz foarte neobișnuit. Această descoperire zugrăvește o imagine mult mai întunecată a perioadei decât ne-am fi așteptat.”, a explicat arheologul Rick Schulting de la Universitatea Oxford.[sursa]
Un masacru șocant și unic
Echipa de cercetători a analizat peste 3.000 de fragmente osoase, reconstituind scheletele a cel puțin 37 de indivizi. Toate dovezile indică faptul că oasele provin dintr-un singur eveniment violent, care a avut loc între anii 2210 și 2010 î.Hr., potrivit unui articol publicat de ScienceAlert.
Printre descoperiri se numără cranii cu fisuri și găuri, dar și semne de tăieturi și fracturi produse în momentul morții. Aceste detalii sugerează că unele părți ale corpului au fost consumate de ucigași.
Victimele nu au fost tratate cu respect, așa cum era obiceiul în acea perioadă, ci au fost dezmembrate și abandonate. Analizele chimice indică faptul că erau localnici, nu străini, iar lipsa urmelor de luptă sugerează că au fost luați prin surprindere într-un masacru brutal.
În același loc au fost găsite numeroase oase de vite, ceea ce exclude posibilitatea ca victimele să fi fost ucise din cauza unei nevoi disperate de hrană. Cercetătorii cred că actul de canibalism ar fi putut fi un mod de a-i „dezumaniza” pe morți, tratându-i ca pe niște animale.[sursa]
O violență cu rădăcini sociale și politice
„Factorii care au dus la un asemenea nivel de violență rămân neclari, dar este posibil ca evenimentul să fi fost parte a unui ciclu de răzbunare, generat de tensiuni sociale și politice din interiorul sau dintre comunitățile epocii bronzului timpuriu.”, explică echipa de cercetători în lucrarea publicată.
Un alt posibil factor ar putea fi o epidemie de ciumă care a afectat Marea Britanie în acea perioadă, amplificând tensiunile sociale și conflictele. Cu toate acestea, legătura dintre boală și violența de la Charterhouse Warren rămâne neclară.
„Încă nu știm dacă acest lucru are legătură directă cu violența din sit.”, a afirmat Schulting.
Deși descoperirile sunt întunecate, ele oferă o perspectivă valoroasă asupra societății din Epoca Bronzului. Modul în care aceste victime au fost tratate indică tensiuni sociale profunde și un nivel de violență mult mai ridicat decât s-a presupus anterior.
Aceste rămășițe ne reamintesc că istoria umană este adesea mai complexă și mai brutală decât ne-am aștepta, oferindu-ne indicii despre relațiile și conflictele din comunitățile de acum mii de ani.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: