De mii de ani, am transformat lupii în cei mai docili și adorabili câini, atenuând multe dintre instinctele lor sălbatice pentru a se potrivi mai bine cu stilul nostru de viață. Totuși, deși par să ne înțeleagă perfect, „cel mai bun prieten al omului” tot nu stăpânește o caracteristică definitorie a speciei noastre: limbajul. Dar de ce?
Oamenii de știință de la BARKS Lab din Ungaria (da, chiar așa se numește) investighează exact această întrebare: ar putea câinii domestici să dezvolte vreodată capacitatea de a vorbi și, dacă nu, ce piese din puzzle le lipsesc?
Poate părea o cercetare frivolă, dar cercetătorii insistă că studiul lor are o valoare științifică serioasă. Ei cred că munca lor ne-ar putea ajuta să înțelegem cum a evoluat comunicarea vocală și ce anume este necesar pentru ca vorbirea să apară.
„Deoarece nu putem recrea experimental condițiile în care a apărut vorbirea umană, modelele comparative sunt esențiale. Studierea modului în care domesticirea a modelat abilitățile de comunicare ale câinilor poate ajuta la clarificarea etapelor cognitive și neuronale timpurii către pregătirea pentru vorbire la propria noastră specie”, a explicat dr. Tamás Faragó, liderul grupului, într-o declarație, conform IFL Science.
„Adevărata întrebare este: câinii sunt într-adevăr pe calea verbalizării? Ce abilități sunt necesare pentru producerea vorbirii și abilitățile de înțelegere pe care câinele le-ar putea poseda și ce abilități le lipsesc câinilor?” a adăugat dr. Rita Lenkei, una dintre autorii principali.
Câinii au capacitatea cerebrală de a vorbi
Vorbirea este incredibil de complexă, necesitând o orchestrare fină a proceselor neuronale (puterea creierului) și biomecanice (părțile corpului care produc sunetul).
Știm deja că blănoșii sunt inteligenți. Aproape orice câine își recunoaște numele sau sare în sus de bucurie când aude cuvinte magice ca „plimbare” sau „mâncare”. Asta demonstrează că pot lega sunete specifice de semnificații clare. În esență, ei par să înțeleagă o formă de bază a comunicării verbale.
Mai mult, studiile arată că pot diferenția între limbi, pot înregistra tonul vocii noastre și își pot recunoaște stăpânii doar după voce. Asta sugerează că înțelegerea lor auditivă este mult mai nuanțată decât am crede.
Dar cum stau cu „hardware-ul”?
OK, deci creierul lor procesează sunete, dar au echipamentul fizic necesar pentru a vorbi? Ei bine… poate că da.
Articolul menționează că patrupedele pot stăpâni „mișcări dinamice ale laringelui” care le permit să producă o „mare varietate de frecvențe formantice” la comandă. Poate că nu este la fel de rafinat ca aparatul nostru vocal, dar sugerează că „câinii ar putea totuși să manifeste o flexibilitate vocală suficientă pentru a produce sunete asemănătoare vorbirii”.
Deci, ce îi oprește?
Dacă au o parte din software și hardware, de ce nu purtăm deja conversații profunde cu ei? Răspunsul ar putea fi surprinzător: socializarea.
O teorie populară spune că oamenii au dezvoltat limbajul pentru că aveam nevoie de el pentru cooperare și coordonarea sarcinilor complexe de grup (cum ar fi vânătoarea). Câinii, pe de altă parte, sunt deja maeștri absoluți ai coordonării sociale fără a folosi cuvinte.
Ei trăiesc în haite și citesc semnale incredibil de subtile, navigând relații complexe prin limbajul corpului, privire, miros și diverse vocalize. Mai mult, ei comunică deja extrem de eficient cu noi, oamenii, fără a rosti un cuvânt. Poate că, pur și simplu, nu au avut niciodată un motiv evolutiv suficient de puternic pentru a începe să vorbească.
Ar trebui să-i învățăm? Probabil că nu
Chiar dacă am putea, cercetătorii avertizează că nu ar trebui să încercăm să-i facem pe câini să vorbească, în special din motive etice. În plus, să recunoaștem, ar fi destul de înfiorător.
Dacă scopul principal al limbajului este de a crea legături, un câine vorbitor ar putea, paradoxal, să distrugă relația specială pe care o avem cu ei.
„Producerea de vorbire de către câini deschide ușa către o perspectivă diferită – destul de îngrijorătoare: uncanny valley [valea stranie]”, scriu autorii studiului.
„La fel cum roboții non-umanoizi nu ar trebui să comunice prin vorbire, deoarece ar fi percepuți ca fiind respingători, nici câinii nu ar trebui să o facă”, concluzionează ei.
Studiul a fost publicat în revista Biologia Futura.
