Pandemia de coronavirus este cel mai rău lucru care s-a întâmplat omenirii în ultimii ani. Totuşi, dincolo de dezastrul reprezentat de pierderea de vieţi omeneşti, natura are de câştigat. Planeta respiră din nou, iar acest lucru se poate vedea cu ochiul liber şi în canalele din Veneţia.[Euronews]

Italia este ţara cea mai afectată din Europa în urma pandemiei de coronavirus.

Peste 30.000 de oameni au fost infectaţi până acum de noul coronavirus. Totodată, peste 2.500 de oameni au decedat.

Panica stârnită de pandemie a făcut ca oamenii să stea în casă, pentru a se feri de virus.

Maşinile au rămas în parcările din apropierea Veneţiei, iar gondolele au fost legate la mal, în timp ce prăvăliile şi-au închis obloanele.

Totuşi, natura a avut de câştigat.

canalele din veneţia
Prin canalele din Veneţia se pot vedea peştii înotând

Canalele din Veneţia au devenit limpezi

De obicei înghesuite de gondole pline cu turişti, canalele veneţiene aveau grave probleme din cauza poluării.[CNN]

Vasele de croazieră, gondolele, turiştii şi nepăsărea localnicilor au dus la poluarea gravă a apelor din celebrele canale ale oraşului.

Apa era tulbure, iar mirosul greu de suportat.

Acum, după sistarea tuturor activităţilor din oraş, deşi au trecut doar câteva zile, natura parcă a început să revină la viaţă.

Apa a devenit limpede, iar peştii pot fi văzuţi cu ochiul liber cum înoată prin canalele veneţiene.

Publicitate

Reducerea poluării

Izolarea socială poate fi dificilă, însă efectul asupra naturii este vizibil în toate zonele afectate de poluare.

Emisiile de CO2 (dioxid de carbon) şi NO2 (dioxid de azot) au scăzut considerabil.

• CITEŞTE ŞI:  Fosilele din inima înghețată a Groenlandei dezvăluie că aceasta era o tundră verde acoperită de flori în urmă cu mai puțin de 1 milion de ani

[quads id=4]

Imaginile publicate de Staţia Spaţială Internaţională, care a efectuat măsurători comparate, vorbesc de la sine.

poluarea din italia
Imagini publicate de Staţia Spaţială Internaţională, cu nivelul de NO2 din atmosferă

Şi în China, unde gradul de poluare este foarte ridicat de obicei, au fost observate semne ale reducerii poluării în urma pandemiei de coronavirus.

Aşadar, să rămânem optimişti în aceste vremuri grele şi să conştientizăm răul pe care îl facem naturii, păstrând speranţa că viitorul va arăta mai bine.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.