Când și de ce a fost construit Marele Zid Chinezesc cu adevărat?

Marele Zid Chinezesc nu este doar o construcție, ci o legendă înscrisă în piatră și pământ, una dintre cele mai emblematice opere arhitecturale ale lumii. Dar cum a luat naștere acest colos? Cine l-a ctitorit și ce secrete păzesc meterezele sale tăcute?

Desfășurându-se pe o distanță amețitoare de peste 21.000 de kilometri de-a lungul graniței de nord a Chinei, Marele Zid Chinezesc este, fără îndoială, una dintre cele mai grandioase realizări ale umanității. Nu este un singur zid, ci o rețea complexă de fortificații, o muncă titanică ce s-a întins pe mai bine de două milenii și a purtat amprenta a nouă dinastii. Această moștenire monumentală, profund legată de însăși fibra istoriei Chinei, i-a adus recunoașterea ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1987 și, ulterior, ca una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne.

Începuturile: zidurile regilor Zhou

Povestea sa începe în epoca tumultuoasă a dinastiei Zhou (1046-256 î.Hr.). În acele vremuri, conducătorii locali au ridicat o serie de ziduri defensive, tronsoane relativ scurte menite să protejeze teritoriile fertile ale Chinei de incursiunile nomade venite dinspre nord, precum cele ale mongolilor, turcilor sau manciurienilor. Aceste construcții timpurii, simple dar esențiale, au fost semințele din care, secole mai târziu, avea să crească un sistem defensiv de neegalat.^[sursa]

Viziunea unui împărat: unificarea sub Qin Shi Huang

Adevărata anvergură a proiectului a fost însă zămislită de primul împărat al Chinei unificate, Qin Shi Huang. În secolul al III-lea î.Hr., acest lider vizionar a înțeles că un imperiu unit are nevoie de o frontieră pe măsură. În anul 221 î.Hr., a poruncit demolarea fortificațiilor care separau fostele state rivale și a unit tronsoanele existente de-a lungul graniței de nord.

Folosind atât ziduri nou-construite, cât și bariere naturale, a creat un sistem defensiv continuu de aproximativ 10.000 de li (o unitate de măsură echivalentă cu aproximativ o treime de milă). Principala amenințare la adresa imperiului său o reprezentau triburile Xiongnu, motiv pentru care această secțiune a frontierei a fost consolidată cu prioritate.

Expansiune, apogeu și declin: ecouri peste dinastii

Sub dinastia Han (206 î.Hr.-220 d.Hr.), zidul a cunoscut o nouă etapă de expansiune și consolidare, atingând o lungime record de peste 8.000 de kilometri, cu tot cu ramificații și structuri de susținere. În perioada sa de apogeu, se întindea de la Lop Nur, în vest, până la Liaodao, în est.

Cu toate acestea, istoria zidului nu este doar una a construcției, ci și a vulnerabilității. În timpul dinastiilor ulterioare, Song și Yuan, invadatorii au găsit punctele slabe ale acestui sistem gigantic. În cele din urmă, mongolii au reușit să străpungă apărarea și să preia controlul asupra Imperiului Chinez, lăsând mărețul zid într-o stare de profundă degradare.

Renașterea din piatră: zidul dinastiei Ming

Renașterea națională sub dinastia Ming (1368-1644) a marcat și renașterea Marelui Zid. După alungarea mongolilor, noii conducători Han au inițiat cel mai ambițios program de reconstrucție și fortificare din istoria sa. Acum a fost ridicat zidul pe care îl admirăm astăzi. Sub supravegherea generalului Qi Jiguang, în anul 1474, a fost construită cea mai faimoasă și mai bine conservată secțiune, cea care leagă Shanhaiguan de Juyongguan.

O inovație crucială a epocii Ming a fost materialul de construcție. Cărămida și blocurile de piatră au înlocuit tehnicile mai vechi, bazate pe pământ bătătorit și lemn, conferind structurii o durabilitate fără precedent. Au fost adăugate poduri, temple, pagode și mii de turnuri de veghe. De-a lungul zidului au apărut chiar și orașe-garnizoană, pregătite să găzduiască soldații și să respingă orice atac iminent.

Odată cu trecerea secolelor și stabilizarea granițelor, rolul Marelui Zid s-a transformat. Începând cu secolul al XVIII-lea, nu mai era un scut împotriva invadatorilor, ci un simbol al puterii, rezilienței și identității naționale a Chinei. Împărații moderni au continuat să-l restaureze, nu ca pe o linie de apărare, ci ca pe o comoară culturală și istorică. Secțiuni faimoase, precum Badaling, au fost renovate extensiv începând cu anii 1950, asigurându-se că povestea acestui monument extraordinar va continua să fascineze generațiile viitoare.