Canicula din 1911: căldura a durat 70 de zile și a ucis peste 45.000 de persoane, dintre care o treime bebeluşi, numai în Franța

Deși valurile de căldură devin tot mai intense și mai frecvente din cauza încălzirii globale, ele nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic îl constituie canicula din 1911, care a lovit Franța. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni, majoritatea copii, și-au pierdut viața din cauza temperaturilor extrem de ridicate.

Acest val de căldură din 1911 rămâne unul dintre cele mai mortale din istoria Europei. Vara aceea a adus temperaturi de până la 40°C la umbră în Paris și a durat aproape două luni și jumătate, din iulie până la mijlocul lui septembrie. Publicațiile vremii, precum Le Petit Parisien și Le Matin, raportau disperarea cetățenilor sub soarele arzător, iar seceta prelungită agrava și mai mult situația.

Cum a fost relatată canicula din 1911 în presa vremii

Fenomenul a fost deosebit de sever nu doar în Franța, ci și în alte regiuni ale Europei și chiar în Statele Unite. Într-o relatare din 5 iulie 1911, cotidianul Excelsior menționa că valul de căldură a lovit inițial coasta de est a Statelor Unite, înainte de a se răspândi rapid în Franța și în restul Europei. În acea perioadă, temperaturile în Paris ajungeau la 34°C, iar fizicianul Joseph Jaubert, director al Observatorului Tour Saint-Jacques, observa că valorile termice erau deja mult peste media obișnuită, oscilând între 33°C și 35°C de dimineața până seara.

Presa vremii sublinia caracterul fără precedent al acestui val de căldură. Le Figaro, într-o ediție din 24 iulie, descria modul în care parizienii încercau să facă față caniculei: „Străzi pustii, magazine închise, aglomerație în gări… Soarele frenetic încălzește un oraș mort”. Temperaturile ridicate au fost resimțite nu doar în Paris, ci și în alte orașe din Franța, cum ar fi Nantes, Lyon și Toulouse, unde termometrele au înregistrat valori de peste 37°C.

După câteva furtuni scurte la sfârșitul lunii iulie, valul de căldură a continuat să domine. L’Excelsior titra pe 30 iulie: „Valul de căldură este fără milă”, iar imaginile publicate de presă arătau oameni căutând refugiu în metrou sau răcorindu-se în Sena. Temperaturile au atins valori record de 38°C în Paris, marcând „cea mai caldă lună august din ultimii 154 de ani”, conform La Gazette de France.

În acea perioadă, dezbaterea despre schimbările climatice și responsabilitatea umană nu era încă de actualitate. Climatologia era un domeniu emergent, iar studiile meteorologice abia începuseră să se dezvolte din anii 1870. Deși astăzi înțelegem mai bine influențele activității umane asupra climei, aceste subiecte erau rar discutate în anul 1911.

Totul va reveni la normal

În schimb, oamenii de știință de atunci reflectau o cultură optimistă, în care se credea că omul, prin știință, putea triumfa asupra naturii. De aceea, când presa vremii cerea explicații, specialiștii nu erau alarmiști. Alfred Angot, directorul Biroului Central de Meteorologie, a liniștit publicul în Le Siècle din 11 iulie 1911, spunând: „Stați liniștiți și nu vă speriați de căldura care vă copleșește. Am avut astfel de temperaturi și în trecut. Durează câteva zile, apoi vine o furtună și totul revine la normal”.

Explicațiile științifice ale vremii includeau ipoteze legate de activitatea solară. La Petite République din 11 august titra „Soarele are o pată”, sugerând că valul de căldură ar putea fi cauzat de pete solare și de variațiile în radiația solară. Astronomul Henri Deslandres, director al Observatorului din Meudon, a explicat în L’Excelsior din 15 august că „soarele nu este mai fierbinte decât de obicei, dar căldura ajunge la noi într-o cantitate mai mare”. În Le Journal din 13 august, Joseph Jaubert confirma că temperatura era normală pentru vară: „Dacă ar îngheța în august, atunci ar fi ceva neobișnuit”.

Seceta a provocat și numeroase incendii de pădure în Franța. Ministrul Agriculturii, Jules Pams, a cerut ofițerilor din administrația forestieră să rămână în alertă maximă, pentru a preveni extinderea incendiilor. Le Gaulois din 3 septembrie relata că „anul 1911 va rămâne în memoria Franței pentru frecvența incendiilor de pădure”, fără a genera însă panică în rândul populației.

Peste 40.000 de victime, majoritatea copii

Unul dintre cele mai tragice aspecte ale acestui val de căldură a fost rata extrem de ridicată a mortalității infantile. Istoricul Catherine Rollet, în studiul său Observations démographiques et médicales et réactions politiques, notează că peste 40.000 de persoane au murit din cauza caniculei, dintre care majoritatea au fost copii sub doi ani. Mortalitatea infantilă a crescut dramatic în lunile iulie, august și septembrie, majoritatea deceselor fiind cauzate de diaree severă, agravată de igiena precară și de lipsa accesului la alimente sigure.

Medicii vremii au lansat numeroase apeluri către părinți să fie atenți la igiena alimentară a copiilor. În La Dépêche de Toulouse din 21 august, medicii avertizau că „mulți copii foarte mici mor, diareea îi ucide fără milă”, recomandând ca laptele și apa să fie fierte înainte de consum. Doctorul Jacques Bertillon, șeful statisticii municipale din Paris, a menționat în Le Journal din 20 august că „mortalitatea infantilă s-a triplat în Paris din cauza temperaturilor ridicate care alterează calitatea alimentației sugarilor”. Profesorul A. Lesage, într-un interviu publicat pe 3 august, numea epidemia de diaree „holeră infantilă”.

În Le Matin din 27 iulie, profesorul Davenière, medic și profesor de igienă, avertiza părinții cu privire la măsurile de igienă necesare pentru a proteja sugarii de efectele caniculei. „Căldura este deosebit de periculoasă pentru sugari. Laptele, care constituie întreaga lor alimentație, este un mediu ideal pentru dezvoltarea microbilor”, avertiza el, recomandând sterilizarea laptelui și menținerea igienei biberoanelor. În plus, o epidemie de febră aftoasă la vaci a dus la o penurie de lapte, agravând și mai mult criza alimentară care a afectat sugarii hrăniți cu lapte de vacă.

Canicula din 1911 în SUA: gesturi extreme

În iulie 1911, coasta de est a Statelor Unite a fost lovită de un val de căldură devastator. Temperaturile au depășit 36 de grade Celsius și au rămas ridicate timp de mai multe zile, provocând moartea a 211 persoane doar în New York. În Lower Manhattan, un tânăr, epuizat după ore întregi de încercări nereușite de a dormi într-un colț umbros, a sărit în apă de pe un dig, strigând: „Nu mai pot suporta”. În Harlem, un muncitor supraîncălzit a încercat să se arunce în fața unui tren și a fost imobilizat într-o cămașă de forță de către poliție.^[sursa]

La acea vreme, fără aer condiționat și ventilatoare electrice disponibile pe scară largă, mulți oameni se străduiau să facă față acestui val de căldură mortal. Luna iunie fusese relativ blândă, dar un val de aer fierbinte și uscat venind din câmpiile sudice a blocat orice adiere răcoroasă de la ocean, transformând luna iulie într-o capcană sufocantă.

În Providence, Rhode Island, temperaturile au crescut cu 11 grade Celsius într-o singură jumătate de oră. În orașele New York și Philadelphia, haosul a cuprins străzile, iar în New England, șinele de cale ferată au cedat din cauza căldurii, serviciul poștal a fost suspendat, iar oamenii au căzut răpuși sub soarele arzător. În doar câteva săptămâni, numărul estimat al morților a depășit 2.000.

Deși în primele două săptămâni ale lunii iulie temperaturile din New York nu au depășit niciodată 38 de grade Celsius, orașul era nepregătit să facă față căldurii intense și umidității care o însoțea. Locuințele aglomerate și ventilația inadecvată au agravat situația, rezultând în moartea a numeroși bătrâni și copii, unii dintre ei de doar două săptămâni.

Căldura a făcut mii de victime

În vârfurile acestui val de căldură, mulți newyorkezi și-au părăsit apartamentele pentru a se refugia în parcurile orașului. Unii au ațipit sub copacii din Central Park, iar alții au căutat umbră în Battery Park. În Boston, aproximativ 5.000 de oameni au preferat să petreacă noaptea pe Boston Common, temându-se să nu se sufoce în casele lor. Bebelușii au plâns întreaga noapte, iar unii nu s-au mai trezit.

Străzile au devenit scene de anarhie. Un bărbat descris de New York Tribune drept „parțial înnebunit de căldură” a atacat un polițist cu un satâr, iar caii s-au prăbușit pe marginea drumului, lăsați acolo sub Soarele nemilos.

Pe 7 iulie, deși temperaturile au scăzut la nivelurile obișnuite de vară, umiditatea a rămas sufocantă. The New York Times a raportat că această umiditate a fost responsabilă pentru multe dintre decese, „prinzându-și victimele într-o stare de epuizare și omorându-le între orele 7 și 10 dimineața”. New York Tribune a descris situația și mai dramatic: „Diavolul monstruos care a ținut New York-ul sub papucul său arzător timp de cinci zile nu a plecat fără a lăsa în urmă un ultim blestem, chemând umezeala în ajutorul său”.^[sursa]

În alte părți din nord-estul Statelor Unite, temperaturile au fost și mai extreme. În Boston, oamenii sufereau sub o căldură de 40 de grade Celsius, iar în Bangor, Maine și Nashua, New Hampshire, temperaturile au atins un record de 41 de grade Celsius. În Woodbury, New York, un fermier și-a părăsit câmpul când căldura a devenit suficient de intensă pentru a topi ceara de pe lumânări. Moartea nu a venit doar din cauza epuizării sau insolației. Aproximativ 200 de persoane s-au înecat încercând să scape de aerul sufocant, aruncându-se în ocean, iazuri, râuri și lacuri.

Autoritățile municipale au depus eforturi disperate pentru a combate căldura. Hidranții au fost deschiși pentru a răcori străzile, iar în Hartford, Connecticut, oamenii au călătorit cu feriboturi și troleibuze gratuite în căutarea unei brize răcoritoare. Un producător local de bere a donat butoaie cu apă pentru parcuri, iar fabricile au fost închise, întrucât căldura extremă făcea transportul imposibil. Hartford Courant a relatat că „suprafața de gudron de pe unele străzi fierbe ca siropul în soare, făcând deplasarea dificilă atât pentru vehicule, cât și pentru pietoni”.

Spre sfârșitul primei săptămâni, o furtună teribilă a lovit New York-ul, însă nu a adus o ușurare semnificativă. The New York Times a raportat că au fost doar câteva averse „însoțite de tunete puternice, promițând mult, dar dispărând rapid în ocean”. În Boston, furtuna a provocat daune semnificative clădirilor deja afectate de căldură și a ucis pe cei care au fost prinși în calea ei. O a doua furtună, în jurul datei de 13 iulie, a reușit să readucă temperaturile la un nivel suportabil, deși alți cinci oameni au murit loviți de fulger.

Canicula din 1911 s-a încheiat, dar nu înainte de a lăsa în urmă o cale de distrugere și suferință, costând viața a mii de oameni și epuizând complet locuitorii din diferite colţuri ale lumii.