Capra neagră – curiozități și lucruri interesante despre un animal aflat pe cale de dispariție

Suverană a crestelor alpine și stăpână incontestabilă a stâncăriilor abrupte, capra neagră (Rupicapra rupicapra), membră elegantă a familiei Bovidae, este o emblemă a sălbăticiei montane. Cu o siluetă zveltă, măsurând între 110 și 130 cm în lungime și atingând o înălțime la greabăn de aproximativ 75 cm, acest animal agil cântărește între 30 și 50 de kilograme – o masă musculară perfect adaptată pentru viața la înălțime.

Corpul său compact este susținut de picioare puternice, terminate cu copite despicate, adevărate minuni ale ingineriei naturale. Gâtul relativ lung poartă un cap expresiv, împodobit la ambele sexe cu coarne subțiri, inelate și elegant curbate spre spate, semnătura sa distinctivă. O particularitate mai puțin cunoscută o reprezintă glandele situate în spatele coarnelor, care, în tumultul perioadei de împerechere, emană un miros specific, înțepător, un semnal olfactiv în ritualul amoros alpin.^[sursa]

Gardеroba caprei negre se schimbă odată cu anotimpurile, oferindu-i un camuflaj impecabil. Vara, blana capătă nuanțe discrete de brun-roșcat șters, contrastând cu albul-gălbui al abdomenului, în timp ce o dungă dorsală mai închisă îi accentuează linia corpului. Odată cu venirea iernii, capra neagră îmbracă un veșmânt sobru, de un brun-închis până la negricios, menit să absoarbă căldura solară prețioasă. Abdomenul și picioarele devin albe, iar capul, de un alb-gălbui palid, este traversat de o dungă întunecată pe creștet, completând tabloul adaptării la frigul aspru.

Secretul agilității sale legendare stă în construcția excepțională a copitelor. Fiecare copită este formată din două „degete” mobile, cu o margine exterioară dură, ca o mică șină de oțel, ce înconjoară o pernă interioară mai moale și aderentă. Această structură ingenioasă creează un efect de ventuză pe suprafețele netede și permite marginii ascuțite să se agațe ferm de cea mai mică denivelare a stâncii, chiar și în plină viteză.

Suprafața interioară, cornoasă și elastică, acționează ca un antiderapant natural. Deși mersul pe teren accidentat le tocește continuu, copitele cresc rapid, asigurând mereu aderența optimă. Urmele lăsate, distincte și greu de confundat, sunt cel mai ușor de observat iarna, pe pătura imaculată de zăpadă, sau pe peticele de pământ umed, mărturii tăcute ale prezenței sale discrete.

Capra neagră sfidează gravitația cu o grație uluitoare. Este capabilă de salturi spectaculoase, propulsându-se până la 2 metri în înălțime și acoperind distanțe de până la 6 metri dintr-un singur salt. Chiar și pe cele mai înclinate și periculoase stânci, poate sprinta cu o viteză uimitoare de până la 50 km/oră. Deși nu este un animal acvatic, la nevoie poate traversa înot lacurile glaciare, însă acest efort o epuizează considerabil. În sălbăticie, are dușmani naturali redutabili – ursul brun, lupul, râsul și acvila de munte pot vâna exemplare neatențe sau vulnerabile. Totuși, impactul prădătorilor naturali asupra populației totale de capre negre este, în general, limitat.

Dieta caprei negre este o adaptare la resursele, adesea limitate, ale habitatului său montan. Vara, se delectează cu un meniu variat: ierburi alpine fragede, flori colorate, muguri proaspeți și lăstari tineri de foioase sau conifere. Când vine iarna și zăpada acoperă vegetația, capra neagră devine mai puțin pretențioasă, hrănindu-se cu mușchi rezistenți, licheni hrănitori agățați de stânci și chiar ace sau lăstari de pin. Rezistența sa este remarcabilă; în condiții de iarnă extremă, cu zăpadă adâncă ce face hrana inaccesibilă, poate supraviețui chiar și două săptămâni fără a mânca, bazându-se pe rezervele acumulate.

Unde își are regatul capra neagră?

Arealul său se întinde pe crestele semețe ale Europei și Asiei Mici. O întâlnim din Alpi și Pirinei, prin munții Peninsulei Balcanice (Dalmația, Grecia), până în Anatolia și măreții Caucaz. Spre nord, populații importante există în Carpați, în anumite zone din Austria (Steiermark), Munții Tatra și chiar în Munții Pădurea Neagră.

Odinoară, se spunea că cele mai viguroase și mai frumoase exemplare din lume trăiau în Munții Rodnei din România. Din nefericire, presiunea braconajului a afectat grav aceste populații, aducându-le într-o situație vulnerabilă. În România, sălășluiește subspecia endemică Rupicapra rupicapra carpathica, o variantă deosebit de valoroasă și apreciată la nivel mondial.

Urcând potecile spre piscurile Făgărașului, Retezatului, Pietrei Craiului, Bucegilor sau Parângului, cu răbdare și noroc, puteți surprinde aceste creaturi magnifice în timp ce pasc liniștite pe pajiștile alpine sau se adapă din izvoarele cristaline. Capra neagră din Carpați este renumită pe bună dreptate; trofeele sale (coarnele) sunt considerate printre cele mai mari și mai armonioase din lume, un motiv de mândrie, dar și o țintă pentru lăcomia braconierilor.

10 curiozități despre capra neagră

#1. Deși pot fi văzute și solitar, caprele negre formează adesea grupuri (cârduri), conduse de o femelă experimentată sau, uneori, de un țap viguros, care asigură paza și ghidează turma.

#2. Înzestrată cu un auz excepțional de fin și o vedere panoramică excelentă, capra neagră detectează pericolele de la mare distanță. La cel mai mic semn de amenințare, întregul grup se mobilizează instantaneu.

#3. Atunci când pericolul este iminent, cârdul reacționează cu o disciplină uimitoare: caprele se așază rapid în șir indian și pornesc într-o goană nebună pe urmele liderului, urmând trasee sigure, cunoscute doar de ele.

#4. Perioada de împerechere, cunoscută sub numele de „alergare”, are loc în luna noiembrie. După o gestație de aproximativ 6 luni, femelele fată, de obicei, un singur ied (rareori doi), la sfârșitul lunii mai sau începutul lui iunie.

#5. Coarnele caprei negre cresc pe tot parcursul vieții. Pe suprafața lor apar inele anuale de creștere, asemănătoare celor de la copaci, care permit specialiștilor să estimeze cu destulă precizie vârsta unui exemplar.

#6. Unul dintre cele mai distinctive semnale de alarmă este un fluierat ascuțit, șuierător, emis pe nas. Acest sunet alertă instantaneu toate caprele din apropiere despre prezența unui potențial pericol.

#7. Ochii caprei negre sunt poziționați lateral, oferindu-i un câmp vizual foarte larg, de aproape 300 de grade, esențial pentru a supraveghea constant împrejurimile stâncoase și a detecta prădătorii sau mișcările suspecte.

#8. Iezii sunt incredibil de precoce. La doar câteva ore după naștere, sunt capabili să își urmeze mama chiar și pe teren accidentat, o adaptare vitală pentru supraviețuirea în mediul montan expus.

#9. Pentru a supraviețui iernilor geroase, caprele negre au adaptări fiziologice remarcabile, inclusiv o rețea specială de vase de sânge în picioare (rete mirabile) care ajută la minimizarea pierderilor de căldură pe zăpadă și gheață.

#10. Deși par similare, există diferențe subtile între diversele subspecii de capră neagră din Europa și Asia Mică, atât în ceea ce privește dimensiunea corporală și a coarnelor, cât și nuanțele coloritului blănii.

Un viitor incert pe creste

Pe lângă pericolele naturale, precum avalanșele sau căderile de stânci, și presiunea prădătorilor (râs, lup, urs, vultur), cea mai mare amenințare pentru capra neagră rămâne omul. Deși legislația românească clasifică strict capra neagră drept specie ocrotită și protejată prin lege, interzicând vânarea ei (cu excepții controlate în trecut), realitatea din teren este sumbră. Braconajul persistă, alimentat de cererea pentru trofee și carne.

Ca în multe alte domenii, personalul calificat ar putea pune în pericol capra neagră. Lipsa unui personal de monitorizare suficient și eficient în majoritatea masivelor muntoase unde trăiește (cu notabila excepție a Parcului Național Retezat, mai bine administrat) face dificilă aplicarea legii și protejarea reală a speciei. Drept urmare, efectivele de capră neagră din Carpații României se află, din păcate, într-o continuă scădere, punând sub semnul întrebării viitorul în libertate al acestei magnifice acrobate a munților.