Arheologii au scos la lumină o clădire enigmatică, lipsită de semne de locuire, dar care adăpostea rămășițele a 20 de persoane, în situl antic Çatalhöyük, o proto-așezare urbană cu o vechime de mii de ani. Structura, numită „Casa Morților”, oferă noi perspective asupra practicilor funerare complexe din neolitic.
Çatalhöyük: un oraș neolitic fără egal
Situl Çatalhöyük, situat în apropierea orașului modern Konya din Turcia, este un vast complex urban din perioadele neolitică și calcolitică. Acesta este format din aglomerări dense de locuințe construite pe movile de argilă, formate prin ocuparea continuă a zonei timp de mii de ani. La apogeul său, Çatalhöyük a fost o societate egalitară, cu o populație estimată între 3.000 și 8.000 de locuitori.
Așezarea se întindea pe o suprafață de 34 de acri și era compusă din case pătrate, construite din cărămizi de lut, aranjate într-o structură celulară. Ciclul de viață al unei locuințe era de aproximativ 80 de ani, după care era demontată cu grijă. Obiectele portabile erau îndepărtate, iar materialele de construcție erau mărunțite și refolosite ca fundație pentru o nouă casă. Acest proces continuu de construcție și reconstrucție a dus la formarea movilelor, în care arheologii au identificat nu mai puțin de 18 straturi distincte de așezare.
Casa Morților: o clădire pentru morți, nu pentru vii
În cadrul unor săpături recente, o echipă condusă de profesorul Arkadiusz Marciniak de la Universitatea din Poznań, Polonia, a identificat o clădire rituală într-un grup de structuri organizate în jurul unei curți. Spre deosebire de locuințele tipice din Çatalhöyük, această clădire nu prezenta straturi de uz casnic, ceea ce i-a determinat pe cercetători să o numească „Casa Morților”.
Sub podeaua acesteia, echipa a descoperit rămășițele a 20 de persoane, depuse cu atenție. Dovezile sugerează că indivizii au murit în altă parte și au fost aduși ulterior în clădire pentru a fi îngropați ceremonial. Această practică subliniază rolul specializat al structurii ca spațiu mortuar, și nu ca locuință, aprofundând înțelegerea noastră asupra tradițiilor funerare din perioada neolitică.
Semnificația „Casei Morților” depășește simpla catalogare a unei noi structuri în situl Çatalhöyük. Descoperirea demonstrează un nivel de gândire simbolică și de organizare socială mult mai avansat decât se presupunea. Faptul că această comunitate a dedicat un spațiu exclusiv ritualurilor funerare, separându-l deliberat de viața domestică, subliniază o structură socială complexă. Astfel, înțelegerea noastră asupra Çatalhöyük se nuanțează: nu mai vorbim despre o simplă aglomerare de locuințe, ci despre o proto-metropolă unde viața și moartea erau gestionate prin practici colective bine definite.
