Ce este o monarhie absolută? Definiție și exemple

O monarhie absolută este o formă de guvernământ în care o singură persoană – de obicei un rege sau o regină – deține puterea totală, exercitată autocratic. În astfel de monarhii, succesiunea la tron este de obicei ereditară, puterea fiind transmisă de la un membru la altul al familiei conducătoare.

Această formă de guvernare a apărut în perioada Evului Mediu și a dominat Europa de Vest până în secolul al XVI-lea. Monarhia absolută este exemplificată cel mai bine prin domnia lui Ludovic al XIV-lea al Franței, însă asemenea regimuri au existat și în alte țări europene, cum ar fi Anglia, Spania, Prusia și Austria. Prevalența monarhiilor absolute a scăzut semnificativ după Revoluția Franceză, care a introdus conceptul de suveranitate populară, adică guvernarea de către popor.^[sursa]

Țări cu monarhii absolute

În prezent, câteva state păstrează acest tip de guvernământ:

• Brunei;
• Eswatini;
• Oman;
• Arabia Saudită;
• Cetatea Vaticanului;
• Emiratele Arabe Unite.

Monarhia absolută: Definiție și putere

Într-o monarhie absolută, puterea monarhului nu poate fi contestată sau limitată de nicio lege scrisă, organ legislativ, instanță, sancțiune economică, religie, obicei sau proces electoral. Cea mai faimoasă expresie a acestei puteri absolute îi este atribuită regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, supranumit „Regele Soare”, care ar fi spus: „Eu sunt statul”.

Această afirmație reflectă vechea teorie a absolutismului monarhic, cunoscută sub numele de „dreptul divin al regilor”, conform căreia autoritatea monarhilor era conferită direct de Dumnezeu. Astfel, regele nu răspundea în fața supușilor săi, a aristocrației sau a bisericii. Istoric, monarhii absoluți tiranici au susținut că, prin comiterea unor acte brutale, nu făceau decât să îndeplinească voința divină, pedepsind poporul pentru „păcatele” sale. Orice încercare de a limita sau a înlătura un astfel de monarh era considerată un afront la adresa voinței divine.

Un exemplu clasic al autorității incontestabile a monarhilor absoluți este domnia regelui Henric al VIII-lea al Angliei, care a ordonat execuția a mai mulți membri ai familiei sale și a două dintre cele șase soții ale sale.

În anul 1520, când Papa a refuzat să-i anuleze căsătoria cu prima sa soție, Ecaterina de Aragon, Henric a rupt relațiile cu Biserica Catolică și a fondat Biserica Anglicană. Mai târziu, sub acuzații nefondate de adulter și trădare, a ordonat execuția celei de-a doua soții, Anne Boleyn, și a celei de-a cincea, Catherine Howard.

Într-o monarhie absolută, oamenilor de rând le sunt refuzate drepturile naturale și au doar câteva privilegii limitate, acordate de monarh. Practicarea oricărei religii neaprobate de monarh este considerată o infracțiune gravă. Poporul nu are niciun cuvânt de spus în guvernarea țării, iar toate legile sunt emise de monarh, servind de obicei doar intereselor acestuia. Orice protest sau plângere împotriva monarhului este considerată trădare și se pedepsește cu tortura sau moartea.

Monarhie absolută vs. monarhie constituțională

În prezent, majoritatea monarhiilor absolute au fost înlocuite cu monarhii constituționale, în care puterea monarhului este limitată de o constituție. Într-o monarhie constituțională, puterea este împărțită între monarh, un organ legislativ și un sistem judiciar. Spre deosebire de monarhiile absolute, monarhiile constituționale permit, de obicei, poporului să aibă un cuvânt de spus în guvernarea țării, prin intermediul unui proces electoral.

În unele monarhii constituționale, cum ar fi Maroc, Iordania, Kuweit și Bahrain, constituția acordă monarhului puteri discreționare semnificative. În altele, cum ar fi Regatul Unit, Spania, Suedia și Japonia, rolul monarhului este în mare parte ceremonial și simbolic.

Avantajele și dezavantajele monarhiilor absolute

Deși viața într-una dintre puținele monarhii absolute moderne nu mai seamănă cu zilele pline de pericole ale domniei lui Henric al VIII-lea, ea nu este lipsită de provocări și avantaje specifice. Argumentele pro și contra ale monarhiei absolute demonstrează că, deși poate fi considerată cea mai eficientă formă de guvernare, eficiența rapidă nu este întotdeauna în beneficiul celor guvernați. Puterea nelimitată a monarhilor poate conduce la opresiune, tulburări sociale și chiar tiranie.

Avantajele monarhiilor absolute

Primul argument major în favoarea monarhiei absolute a fost formulat de filosoful politic englez Thomas Hobbes. În lucrarea sa fundamentală, Leviathan (1651), Hobbes a susținut că supunerea absolută față de un singur conducător este esențială pentru menținerea ordinii și securității civile. În practică, principalele avantaje ale monarhiilor absolute sunt considerate a fi:

1. Capacitatea de reacție rapidă: Fără a necesita consultarea unui organ legislativ sau aprobarea acestuia, monarhiile absolute pot răspunde prompt la urgențe. Spre deosebire de democrațiile constituționale, unde mandatul șefului de stat este limitat de cicluri electorale, în monarhiile absolute, obiectivele pe termen lung ale conducătorului pot fi implementate mai eficient și consecvent;
2. Scăderea ratei criminalității: Aplicarea strictă a legilor, asociată cu amenințarea unor pedepse dure, inclusiv fizice, contribuie la un nivel ridicat de siguranță publică. Justiția, așa cum este definită de monarh, este aplicată rapid, ceea ce face ca certitudinea pedepsei să fie un puternic factor de descurajare a comportamentului criminal;
3. Costuri guvernamentale mai scăzute: Fără costurile asociate proceselor electorale sau menținerii unui parlament, monarhiile absolute pot aloca resurse financiare pentru abordarea problemelor sociale precum foametea și sărăcia. De exemplu, din anul 2012, alegerile federale din Statele Unite au costat contribuabilii peste 36 de miliarde de dolari, iar menținerea Congresului în anul 2019 a costat alte 4 miliarde de dolari.

Dezavantajele monarhiilor absolute

Pe de altă parte, filosoful britanic John Locke, în celebrul său eseu Two Treatises on Government (1689), a catalogat monarhia absolută ca fiind o formă nelegitimă de guvernare, care nu poate conduce decât la „sfârșitul societății civile”.

1. Lipsa responsabilității: Întrucât într-o monarhie absolută nu există procese democratice sau electorale, singura cale de a trage conducătorii la răspundere pentru acțiunile lor este prin tulburări civile sau rebeliune – ambele fiind acțiuni riscante și periculoase;
2. Abuzul militar: La fel cum armata poate proteja țara de invazii externe, ea poate fi folosită intern pentru a impune legile, a înăbuși protestele sau chiar pentru a persecuta contestatarii monarhului. În majoritatea țărilor democratice, legi precum Posse Comitatus Act din Statele Unite protejează populația împotriva folosirii armatei împotriva lor, cu excepția cazurilor de insurecție sau rebeliune;
3. Inconsistența în conducere: Deoarece monarhii își dobândesc de obicei puterea prin moștenire, nu există nicio garanție de consecvență sau competență în conducere. Fiul unui rege, de exemplu, poate fi mult mai puțin competent sau mai puțin interesat de bunăstarea poporului decât tatăl său. Un exemplu elocvent este cel al regelui Ioan al Angliei, care a moștenit tronul în anul 1199 de la fratele său, veneratul Richard Inimă de Leu, dar a fost considerat unul dintre cei mai puțin competenți monarhi britanici.