Într-o chilie rece din Irlanda secolului al IX-lea, un călugăr se apleca la lumina unei lumânări peste un manuscris prețios. Mâna sa nu copia un pasaj sfânt, ci mâzgălea pe margine o frustrare profund umană: „Vântul este amar în această noapte… Nu mă tem… de eroii feroce”. Câteva pagini mai încolo, un altul, probabil a doua zi dimineață, nota sec: „Ucis de bere”.
Acestea nu sunt parabole. Sunt „tweet-urile” brute, nefiltrate, ale unor oameni care, despărțiți de noi de un mileniu, simțeau același frig, aceeași mahmureală și aceeași anxietate. Și pentru prima dată în 1.000 de ani, aceste șoapte din trecut s-au întors acasă, în Irlanda, într-o expoziție care ne obligă să regândim tot ce credeam că știm despre viața monahală.
O călătorie de 1.000 de ani
Într-o nouă expoziție de la Muzeul Național al Irlandei din Dublin, intitulată „Cuvinte pe val”, 17 dintre aceste manuscrise extraordinare, păstrate cu sfințenie în Abația St. Gall din Elveția, au fost aduse înapoi. Călătoria lor inițială, din Irlanda spre Europa continentală, a fost un act de supraviețuire și de diseminare culturală, menit să le protejeze de raidurile vikingilor care bântuiau coastele irlandeze începând cu secolul al VIII-lea.
„Ceea ce încercăm să facem este să refacem acele călătorii și lumea în care au fost produse aceste manuscrise. Aceste cărți sunt esențiale pentru a ne înțelege pe noi înșine, limba noastră și legăturile noastre cu continentul.”, a explicat curatorul expoziției, Matthew Seaver, pentru publicația The Guardian.
Unul dintre textele expuse este cea mai veche copie cunoscută a Etymologiae, o enciclopedie a originilor cuvintelor pe care muzeul o numește, pe bună dreptate, „un adevărat internet al lumii antice”. Dar valoarea reală, cea care ne lovește direct în suflet, nu stă doar în textul principal.
Ce scriau călugării pe marginile cărților: o fereastră către sufletul medieval
Adevărata comoară, cea care anulează timpul și distanța, se găsește în marginile paginilor. Aici, scribii, adesea tineri călugări, și-au lăsat amprenta personală, frustrările și umorul. Aceste glose, sau note marginale, sunt o dovadă vie a experienței lor.
„Vântul este amar în această noapte, aruncă părul alb al oceanului: Nu mă tem de cursul mării limpezi de eroii feroce din Lothlend.”, se poate citi într-o altă notă, conform Smithsonian.
Această notă, plină de poezie și teamă, este o mărturie directă a anxietății provocate de amenințarea vikingă. Dar nu toate notele erau atât de solemne. Altele dezvăluie o umanitate dezarmantă:
- Un scrib se plânge de calitatea materialelor: „cerneală proastă”;
- Altul este deranjat de condițiile de muncă: vremea rece;
- Și, poate cea mai faimoasă, o mărturisire sinceră a unei nopți de petrecere: un călugăr scrie că este „ucis de bere” (mahmur).
„Cărțile sunt pline de voci umane, umor, frustrare și reziliență, oferindu-ne o privire rară și foarte reală asupra vieții cotidiene și a personalităților călugărilor irlandezi”, subliniază Seaver.
Comoara salvată din adâncuri
Ca pentru a sublinia prețiozitatea acestor texte, expoziția prezintă și un artefact uluitor: Sanctuarul de Carte de la Lough Kinale. Aceste relicvarii erau cutii elaborate, menite să protejeze cele mai sfinte cărți. Doar opt astfel de obiecte au supraviețuit din Irlanda medievală.
Acesta, descoperit pe fundul unui lac în 1986, a necesitat un proces de conservare incredibil, de 39 de ani. Realizat dintr-o cutie de stejar acoperită cu plăci de bronz, decorat cu o cruce mare și balamale în formă de cap de șarpe, obiectul este o dovadă a venerației pe care o purtau acești oameni pentru cuvântul scris.
„Importanța sa rezidă în faptul că avem un altar care nu a suferit modificări sau reparații”, a explicat conservatorul Paul Mullarkey pentru publicația Irish Times, subliniind că obiectul oferă o imagine perfectă a măiestriei originale.
O oglindă peste timp
Într-o lume în care comunicarea este instantanee și adesea lipsită de substanță, aceste note marginale, scrise cu cerneală proastă, pe vreme rece, sub amenințarea invadatorilor și, ocazional, cu dureri de cap, sunt mai mult decât o curiozitate istorică.
Ele sunt o oglindă. Ne arată că, dincolo de tehnologie și contexte diferite, frustrările, umorul, frica și nevoia de a ne plânge de o zi proastă sunt universal umane. Și poate că acesta este cel mai important mesaj pe care ni-l transmit călugării irlandezi peste veacuri: autenticitatea rezistă.
