Ce secret au lăsat în urmă ultimii vânători-culegători din Africa? Răspunsul, descoperit după 9.000 de ani

În Valea Falémé din Senegal, sub soarele arzător al Africii de Vest, arheologii au scos la lumină o comoară tăcută: un atelier de cioplit piatra, vechi de 9.000 de ani. Descoperirea rară de la situl Ravin Blanc X nu este doar o colecție de artefacte, ci o fereastră directă către viața ultimelor comunități de vânători-culegători din regiune, dezvăluind cum s-au adaptat și au prosperat la începutul Holocenului.

Ultimii vânători-culegători din Africa

Această descoperire capătă o importanță deosebită într-o regiune unde trecutul preistoric este un mozaic cu multe piese lipsă. Spre deosebire de Europa, Asia sau anumite părți din sudul și estul Africii, vestul continentului păstrează puține mărturii bine documentate. Condițiile climatice și geologice aspre au erodat de-a lungul mileniilor majoritatea siturilor stratificate, esențiale pentru a înțelege succesiunea culturilor și a așezărilor umane.

„În această parte a continentului, factorii climatici și geologici nu au favorizat conservarea rămășițelor stratificate în sol. Stratificarea este crucială: ea surprinde fazele succesive de ocupare și oferă informații cheie despre cronologie, schimbările de stil de viață și evoluția climatică și de mediu.”, explică Anne Mayor, directoarea Laboratorului ARCAN de la Universitatea din Geneva.

Situl Ravin Blanc X, identificat în 2017 sub coordonarea arheologului Eric Huysecom, în cadrul proiectului „Populația umană și paleomediul în Africa”, este o excepție remarcabilă. Deși se întinde pe o suprafață modestă de doar 25 de metri pătrați, conservarea sa este excepțională. Ascuns sub un strat neolitic mai recent, cercetătorii au găsit un depozit adânc, datând din Holocenul timpuriu – o perioadă temperată care a urmat unui interval de ariditate de aproape 10.000 de ani.

Gesturile regăsite ale meșterilor antici

O echipă de la Universitatea din Geneva, în colaborare cu Institut Fondamental d’Afrique Noire, a dezvăluit aici rămășițele unui atelier de cioplire a cuarțului și vatra unui foc de tabără. Este o scenă aproape intimă, înghețată în timp: un loc unde un meșter antic stătea, probabil, aplecat asupra unei bucăți de cuarț, concentrat, în timp ce flăcările focului dansau alături. Fiecare așchie de piatră este o decizie, un gest păstrat mii de ani.

„Nu am găsit niciun instrument formal din cuarț – vânătorii-culegători le-au luat cu ei –, dar am găsit o grămadă de deșeuri de producție”, precizează Charlotte Pruvost, cercetătoare doctorandă și autoare principală a studiului.

„Punând cu răbdare cap la cap așchii și miezuri care au rămas acolo de atunci, ca într-un puzzle, am reușit să reconstituim tehnicile utilizate, criteriile de selecție a cuarțului de înaltă calitate și nivelul de îndemânare al cioplitorilor.”, a mai spus Pruvost. Munca migăloasă a readus la viață gesturile unor oameni care au trăit acum nouă milenii.

O rețea culturală dezvăluită de microlite

Artefactele se aliniază descoperirilor din alte situri rare din Africa de Vest, unde producția de unelte mici din piatră, cunoscute sub numele de microlite, era o practică obișnuită. Aceste piese fin lucrate, probabil folosite ca vârfuri pentru arme de vânătoare, prezintă un grad surprinzător de standardizare. Asemănările sugerează existența unor tradiții tehnologice comune, un fel de limbaj cultural împărtășit de grupurile de vânători-culegători care cutreierau savanele.

În contrast, siturile aflate mai la sud, în zonele de pădure tropicală, scot la iveală unelte mai puțin standardizate și tehnici de producție mai oportuniste. Potrivit lui Mayor, acest lucru indică faptul că, încă de atunci, existau grupuri culturale distincte, a căror identitate era puternic modelată de mediul înconjurător. Acest fenomen, cunoscut în arheologie ca „adaptare cultural-ecologică”, funcționează aici ca o dovadă timpurie. Nu era doar o chestiune de resurse, ci de identitate: uneltele nu erau doar funcționale, ci și o semnătură a apartenenței la un grup, o tradiție, un mod de viață.

Știința modernă descifrează trecutul

Studiul, publicat în revista PLOS One, este un exemplu de colaborare interdisciplinară. Specialiști în datarea cu carbon-14 și antracologie au identificat speciile de lemn din cărbunele vetrei. În același timp, geomorfologi, sedimentologi și paleoecologiști au analizat solurile și resturile vegetale pentru a reconstitui peisajul și clima care au modelat viața acestor comunități.

Cercetarea, care a reunit instituții din Elveția, Senegal, Franța și Germania, subliniază diversitatea practicilor tehnice și a culturilor materiale din Africa de Vest într-o perioadă de profunde transformări climatice, de mediu și culturale.

În esență, situl Ravin Blanc X ne obligă să regândim hărțile tăcute ale preistoriei. Acesta umple un gol geografic și cronologic, demonstrând că savana Africii de Vest nu era o periferie a istoriei umane, ci un centru vibrant de inovație și tradiție. Fiecare unealtă reconstituită nu este doar un obiect, ci o pagină dintr-o bibliotecă de cunoștințe pe care abia acum învățăm să o citim.