Ielele, unele dintre cele mai misterioase și fascinante creaturi din mitologia românească, sunt binecunoscute pentru frumusețea și puterile lor magice. Tradiția populară spune că acestea apar în noaptea de Sânziene, pe 24 iunie, dansând în hore și vrăjindu-i pe tinerii care le întâlnesc. Însă, legendele avertizează: cine le întâlnește trebuie să fie atent la fiecare mișcare.
Ielele, misterioasele „mirese moarte”
Aceste spirite, cunoscute și sub numele de „samodive” sau „samovile” în alte culturi balcanice, sunt descrise ca fiind de o frumusețe ireală și cu puteri periculoase. Similar nimfelor grecești sau „tündérekelor” maghiare, ielele românești pot fermeca cu dansul și cântecele lor, dar sunt la fel de periculoase ca Muma Pădurii, ființele vecinilor polonezi, care sunt urâte, slabe și înfricoșătoare.
Ielele apar doar noaptea, o vreme considerată sacră, când „luna – soarele morților” readuce la viață spiritele nopții. Dansul lor, în cercuri perfecte, lasă urme de iarbă „arsă”, iar cine calcă pe aceste urme riscă să sufere de boli misterioase, precum reumatismul, epilepsia sau chiar paralizia.
În cartea ”Calenarul țăranului român”, scrisă de Ion Ghinoiu, ielele sunt descrise ca spirite rebele ale morților care și-au părăsit locul de veci în Joia Mare, din Săptămâna Patimilor, în scopul de a se bucura de Paște alături de cei dragi pe care i-au lăsat în urmă.
”Sunt spirite rebele ale morților care, după ce au părăsit mormintele la Joimari (joia din săptămâna Paștelui) și au petrecut Paștele cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în lăcașurile lor subpământene. Spre deosebire de strigoii care apar și provoacă necazuri oamenilor în timpul iernii, ielele populează peisajul mitic românesc doar pe timpul verii.”, fragment din ”Calendarul țăranului român”.
În funcție de regiune, ielele primesc nume variate: frumoasele, sfintele, măiestrele sau milostivele în Oltenia; nemaipomenitele și dânsele în Moldova; șoimanele în Muntenia. De asemenea, pot fi asemănate cu rusaliile, spirite de apă sau suflete neliniștite.
Însă, fie că sunt numite iele, șoimane, mândre sau sfinte, toate aceste denumiri atrag atenția asupra puterilor lor de a aduce boală și teamă. Se spune că șoimanele pot răpi și schilodi pe oricine le întâlnește, iar mândrele provoacă doar frisoane și amorțeli. În alte povești, ele pot lua forma unor duhuri de aer, purtând oamenii departe în vârtejuri.
Unele descântece le portretizează astfel:
„Voi Ielelor
Măiestrelor
dușmane oamenilor
stăpânele vântului
doamnele pământului
că prin văzduh zburați
pe iarbă lunecați
și pe valuri călcați
vă duceți în locuri depărtate
în baltă, trestie, pustietate
unde popă nu toacă
unde fată nu joacă.
Vă duceți în gura vântului
să vă loviți de toarta pământului.”[sursa]
Puterile vindecătoare și arta muzicii
Dansul și cântecul sunt esența ielelor, cunoscute și drept „patroanele muzicii”. Apar în hore strânse, învârtindu-se rapid, până când cei care le privesc au impresia că asistă la un cerc luminos de foc. Dacă le auzi cântând, ești fermecat pe loc; vocea lor duioasă te poate orbi, amuți sau chiar înnebuni.
Mai mult, cântecele lor lasă urme – se spune că muzica cea mai frumoasă este inspirată din fragmentele memorate de cei „atingi de iele”, chiar dacă aceștia nu își pot aminti întregul moment. Totuși, dacă te prind în mijlocul horei lor, te poți alege cu mintea tulburată sau chiar mutilat, o stare cunoscută ca „șoimănit”.
Deși periculoase, ielele au și o latură benefică, iar bătrânele vindecătoare își trag uneori puterile de la ele, primind în vis sau prin ritualuri secrete tainele leacurilor. Cei care aspiră să cânte sau să interpreteze la un instrument pot să urmeze o tradiție veche: trebuie să își lase instrumentul îngropat la o răscruce, noaptea, pentru ca ielele să-l „farmece”. Se spune că, la întoarcerea după trei zile, vei putea cânta ca niciodată.
În alte tradiții, dacă întâlnești o ceată de iele și le ceri talentul muzical, vei primi în schimb un dar supranatural, deși cu un preț. Doar că aici trebuie să fii dispus să plătești – cu un membru sau o parte a trupului, în schimbul unei măiestrii de neegalat, la fel ca marele Paganini.
Pericolele unei întâlniri neașteptate
Pentru cei curajoși, tentați de misterul ielelor, avertismentul este simplu: nu umblați noaptea în locuri singuratice, pentru că „șoimănitul” vine la pachet cu dureri, răni și mintea rătăcită. Iar pentru cei care s-au întâlnit deja cu ele, legenda spune că „vrăjile” lor pot fi anulate doar dacă te întorci la locul întâlnirii după un an și le ceri cu blândețe să-ți dea înapoi simțurile pierdute.
Busuiocul, usturoiul sau pelinul țin ielele departe, la fel ca în cazul vampirilor, care se feresc de usturoi. Bătrânii au mai răspândit de-a lungul timpului și tradiția punerii leușteanului pe la ferestre în noaptea de Sânziene, ca ielele să nu intre în casă.
Povestea ielelor este una fascinantă și înfricoșătoare, parte din universul nostru mitologic, care continuă să inspire, să farmece și să prevină pe cei care ar îndrăzni să înfrunte necunoscutul.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
