Cea mai bătrână persoană din lume, Maria Branyas Morera, s-a stins din viață pe 21 august 2024, la vârsta de 117 ani, în orașul Olot, din nord-estul Spaniei, a anunțat familia sa.
Maria Branyas Morera a supraviețuit pandemiei de gripă spaniolă din anul 1918, celor două războaie mondiale, Războiului Civil Spaniol, dar și Covid-19, pe care l-a contractat în anul 2020, la scurt timp după ce a împlinit 113 ani, vindecându-se în câteva zile.
„Maria Branyas Morera ne-a părăsit. A murit așa cum și-a dorit: în somn, liniștită și fără durere. Cu câteva zile în urmă, ne-a spus: «Într-o zi, voi pleca de aici (…) și voi înceta să mai exist în acest corp. Nu știu când va fi acea zi, dar este foarte aproape, această lungă călătorie se va termina. Moartea mă va găsi obosită de la atâta trăit, dar vreau să mă găsească zâmbind, liberă și mulțumită».”, se arată în mesajul publicat de familia sa, puțin înainte de ora 11:30 (09:30 GMT), în care au dorit să își amintească de „sfaturile și bunătatea ei”.[sursa]
„Mă simt slăbită. Ora mea se apropie. Nu plângeți, nu-mi plac lacrimile. Și mai ales, nu fiți triști pentru mine. Acolo unde merg voi fi fericită.”, se putea citi luni pe același cont, gestionat de familia sa.
Maria Branyas Morera era cea mai bătrână persoană din lume din lume
Maria a succedat franțuzoaicei Lucile Randon, care a decedat la 118 ani în ianuarie 2023.
După moartea Mariei Branyas, titlul de cea mai vârstnică persoană în viață îi revine japonezei Tomiko Itooka, născută la 23 mai 1908, în vârstă de 116 ani, conform Grupului de Cercetare Gerontologică (GCG) din Statele Unite şi Cărţii Recordurilor Guinness.[sursa]
Branyas locuia de peste 20 de ani în căminul de bătrâni Santa Maria del Tura din Olot, Catalonia.
ADN-ul ei, studiat de Universitatea din Barcelona
Născută pe 4 martie 1907 în San Francisco, pe coasta de vest a Statelor Unite, unde familia sa emigrase, Maria s-a întors în Spania în anul 1915. În anul 1931, s-a căsătorit cu un medic (care a decedat la 72 de ani). A avut trei copii, dintre care unul a decedat la 86 de ani, 11 nepoți și numeroși strănepoți.
Fiica sa cea mică, Rosa Moret, octogenară, a declarat la un moment dat că mama sa „nu a fost niciodată la spital și nu a suferit nicio fractură”.
O echipă de la Universitatea din Barcelona i-a studiat ADN-ul pentru a descoperi secretul longevității sale. Manel Esteller, unul dintre cercetători, s-a arătat surprins de starea sa bună de sănătate, într-un interviu acordat cotidianului spaniol ABC în octombrie 2023.
„Este complet lucidă. Își amintește cu o acuitate impresionantă momente din copilărie, de când avea doar patru ani, și nu prezintă nicio afecțiune cardiovasculară, ceea ce este totuși frecvent la persoanele de vârstă înaintată. Singurele probleme pe care le are sunt legate de mobilitate și auz. Este incredibil.”, spunea entuziasmat acest genetician.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: