Regula de aur în știință este să nu subestimezi niciodată complexitatea lumii naturale, iar un experiment recent efectuat pe cefalopode aduce noi argumente în sprijinul ideii că inteligența animală este un domeniu ce continuă să rezerve surprize și să reclame o evaluare lipsită de preconcepții.
Un studiu publicat în anul 2021, care a adaptat pentru sepii clasicul „test al bezelei”, a oferit indicii asupra complexității proceselor cognitive ce au loc în sistemul nervos al acestor nevertebrate, sugerând capacități mai avansate decât se estimase anterior. Cercetătorii au postulat că abilitatea acestor cefalopode de a învăța, de a anticipa recompense viitoare și de a-și modula comportamentul în consecință ar fi putut evolua ca un avantaj adaptativ în mediul marin competitiv, caracterizat de o presiune constantă din partea prădătorilor și de necesitatea unei strategii eficiente de hrănire.
Testul original, cunoscut sub numele de experimentul Stanford, evalua capacitatea copiilor de a amâna gratificarea imediată în schimbul unei recompense superioare ulterioare – un indicator al planificării și autocontrolului. Adaptarea acestui test pentru speciile non-umane, deși nu implică instrucțiuni verbale, se bazează pe antrenarea animalelor să înțeleagă că așteptarea poate duce la obținerea unei hrane preferate în detrimentul uneia imediat disponibile, dar mai puțin dezirabile. Această formă de autocontrol a fost demonstrată la diverse specii, inclusiv la unele primate, canide (deși cu rezultate variabile) și la membri ai familiei corvidelor, cunoscuți pentru inteligența lor remarcabilă.[sursa]
Cefalopodele au trecut un test cognitiv
De altfel, un studiu anterior, din 2020, indicase deja că sepia comună (Sepia officinalis) poate manifesta o formă de planificare, abținându-se de la consumul imediat de carne de crab dacă învățaseră că o recompensă mai valoroasă – creveți – urma să fie disponibilă ulterior. Totuși, după cum a subliniat ulterior o echipă de cercetători condusă de Alexandra Schnell, specialistă în ecologie comportamentală la Universitatea din Cambridge, designul acelui experiment nu permitea diferențierea certă între o strategie de hrănire adaptată la disponibilitatea prăzii și exercițiul efectiv al autocontrolului.
Pentru a elucida această problemă, Dr. Schnell și colegii săi au conceput un nou experiment, implicând șase sepii comune. Acestea au fost plasate în acvarii dotate cu două incinte separate prin uși transparente, permițând vizualizarea conținutului. Într-o incintă se afla o recompensă mai puțin preferată (o bucată de crevete mare crud), iar în cealaltă, o recompensă superioară (un crevete mic, viu, o delicatesă pentru sepii).
Ușile erau marcate cu simboluri distincte, pe care sepiile fuseseră antrenate în prealabil să le recunoască: un cerc indica deschiderea imediată a ușii; un triunghi semnala o deschidere întârziată (între 10 și 130 de secunde); un pătrat (utilizat în condiția de control) însemna că ușa va rămâne închisă. În cadrul testului propriu-zis, recompensa inferioară era imediat accesibilă, în timp ce hrana preferată devenea disponibilă doar după intervalul de așteptare. O condiție de control prevedea ca hrana preferată să rămână permanent inaccesibilă (marcată cu pătratul).
Rezultatele au demonstrat că toate sepiile supuse testului au ales să aștepte recompensa superioară, ignorând hrana imediat disponibilă, dar mai puțin atractivă. Acest comportament nu a fost observat în grupul de control, unde recompensa preferată era inaccesibilă, indicând că decizia de a aștepta era specifică situației de test. „Sepiile din prezentul studiu au demonstrat capacitatea de a aștepta recompensa superioară, tolerând întârzieri de 50 până la 130 de secunde, performanță comparabilă cu cea observată la vertebrate cu creier mare, precum cimpanzeii, corbii și papagalii”, explica Dr. Schnell în anul 2021, la momentul publicării studiului.
Într-o a doua fază a experimentului, cercetătorii au evaluat capacitatea de învățare a celor șase sepii. Acestea au fost expuse la două semne vizuale distincte (un pătrat gri și unul alb) și antrenate să asocieze unul dintre ele cu o recompensă alimentară. Ulterior, asocierea a fost inversată, celălalt pătrat devenind semnalul pentru recompensă. În mod semnificativ, indivizii care s-au adaptat cel mai rapid la această inversare a regulilor au fost și cei care au demonstrat cea mai mare capacitate de a aștepta recompensa superioară (crevetele viu) în testul de amânare a gratificării.
Studiul a confirmat astfel capacitatea sepiilor de a exercita autocontrol, însă mecanismele evolutive care au condus la apariția acestei trăsături rămân subiect de dezbatere. La specii precum papagalii, primatele și corvidele, amânarea gratificării a fost corelată cu factori ecologici și comportamentali precum utilizarea uneltelor (ce implică planificare), stocarea hranei (necesitând memorarea locațiilor și anticiparea nevoilor viitoare) și complexitatea socială (unde cooperarea și comportamentul prosocial pot fi avantajoase).[studiu]
Sepiile, conform cunoștințelor actuale, nu manifestă aceste comportamente – nu utilizează unelte, nu stochează hrană și nu prezintă o socializare complexă. Ca atare, cercetătorii au avansat ipoteza că abilitatea de a amâna gratificarea ar putea fi legată de strategia lor specifică de procurare a hranei. „Sepiile își petrec majoritatea timpului camuflate, într-o stare de așteptare pasivă, întreruptă de scurte perioade active de vânătoare”, menționa Dr. Schnell.
„În aceste momente de activitate, ele își expun camuflajul și devin vulnerabile în fața prădătorilor. Emitem ipoteza că amânarea gratificării ar fi putut evolua ca un produs secundar al acestei strategii, permițând sepiilor să își optimizeze eforturile de vânătoare prin selectarea prăzii de calitate superioară, chiar dacă aceasta implică o anumită așteptare.”, a mai spus Dr. Schnell.
Aceasta ar reprezenta un exemplu remarcabil de evoluție convergentă, unde presiuni selective distincte, acționând asupra unor specii cu stiluri de viață diferite, pot conduce la dezvoltarea unor abilități cognitive similare. Cercetările ulterioare au continuat să exploreze complexitatea cognitivă a sepiilor. Au fost identificate dovezi ale existenței unei forme de „memorie episodică”, iar în cursul anului 2024, comunitatea științifică a raportat primele observații privind formarea de amintiri false la aceste nevertebrate.
Direcțiile viitoare de cercetare, conform echipei, ar trebui să se concentreze pe elucidarea capacității sepiilor de a planifica acțiuni viitoare, o componentă esențială a cogniției avansate.
