Având în vedere faptul că la fiecare 2 minute, oamenii fac mai multe fotografii decât s-au făcut în tot secolul XIX, este greu de stabilit care sunt cele mai faimoase fotografii din lume..

Cu toate acestea, de-a lungul timpului, unele imagini ne-au rămas în memorie, datorită poveştilor din spatele lor.

Emoţiile transmise vizual au fost amplificate de însemnătatea din spatele imaginilor. Pregăteşte-te să fii impresionat.

Iată 15 dintre cele mai faimoase fotografii ale lumii şi poveştile lor emoţionante:

#15. Copilul înfometat din Sudan (premiul Pulitzer 1994)

În anul 1994, în timpul foametei din Sudan, un copil a fost imortalizat de fotograful Kevin Carter, în timp ce un vultur îi aştepta sfârşitul.

Nu se ştie ce s-a întâmplat cu acel copil, dar cel mai probabil răbdarea vulturului a fost răsplătită.

Fotograful a părăsit locul respectiv imediat după ce a făcut fotografia.

La circa 3 luni după acel moment, s-a sinucis din cauza depresiei.

copil infometat

#14. Fata afgană

În vârstă de 12 ani, Sharbat Gula era una dintre studentele unei şcoli dintr-un lagăr de refugiaţi din Afganistan.

Fotograful Steve McCurry a realizat fotografia în anul 1984, ajungând pe coperta revistei National Geographic.

Fata afgană a cucerit lumea prin culoarea deosebită a ochilor săi.

Publicitate

fata

#13. Studentul din Piaţa Tiananmen

Una din cele mai reprezentative fotografii pentru pace, prezintă un tânăr a cărui identitate a rămas încă necunoscută, acesta s-a postat în faţa tancurilor oprindu-le pentru scurt timp din drumul lor.

Efortul său nu a fost însă foarte apreciat de trupele militare, iar în scurt timp Piaţa Tiananmen a devenit câmp de luptă.

• CITEŞTE ŞI:  Floarea de lotus: ce simbolizează în cultura chineză

#12. Steagul sovietic pe Reichstag

În mai 1945, după invazia Berlinului nazist, doi soldaţi sovietici au arborat steagul Uniunii pe impunătoarea clădire a Reichstagului.

O imagine înfiorătoare.

#11. Nagasaki (1945)

Prima imagine a norului atomic, după atacul asupra japonezilor, descrie perfect forţa distructivă şi viteza cu care s-a răspândit energia emanată.

Aceasta a fost a doua bombă care a lovit oraşul Nagasaki, întrucât după prima japonezii nu au capitulat.  Împreună, cele două bombe atomice care au lovit oraşul Nagasaki au ucis peste 230 000 de japonezi.
nagasaki

#10. Călugăr în flăcări

Pe 11 iunie 1963, călugărul budist Thich Quang Duc din Vietnam, s-a stropit cu benzină şi apoi şi-a dat foc într-o intersecţie aglomerată din oraşul Saigon, protestând pentru că budiştii nu beneficiau de aceleaşi drepturi precum catolicii.

În timp ce ardea, călugărul nu a schiţat niciun gest.

calugar

#9. Segregaţia rasială

Ştim foarte bine discriminările la care au fost supuşi negri în SUA.

Imaginea de mai jos este unul dintre simbolurile luptei pentru egalitate. Aceasta prezentă ţâşnitorile cu apă potabilă, diferenţiate, în funcţie de culoare.

#8. Puterea unui singur om (premiul Pulitzer 2007)

Imaginea prezintă o femeie evreică, care opune singură rezistenţa forţelor armate ale Israelului, care alungau coloniştii consideraţi ilegali.

puterea unui

#7. Aselenizarea

Deşi este subiectul unor controverse conspiraţioniste, fotografia îl prezintă pe Buzz Aldrin alături de steagul american.

aselenizarea

#6. Albert Einstein

Un personaj controversat, unul dintre geniile pe care umanitatea le-a avut a arătat că ştie să fie şi amuzant.

albert einstein

#5. Che Guevara

O imagine simbol a secolului XX, care a devenit foarte populară printre tinerii rebeli, este cea a marelui revoluţionar, Che Guevara.

• CITEŞTE ŞI:  Test de cultură generală: De ce mâncau chinezii fosile de dinozaur?

che

#4. Sărutul din Ziua Victoriei

La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, lumea sărbătorea victoria asupra Japoniei în Times Square din New York.

Deşi părea că se cunosc de o viaţă, cei doi tineri care se sărută abia se întâlniseră înainte de fotografie. Tânăra asistentă ieşise din spital după ce a auzit de victoria Statelor Unite, moment în care a fost sărutată de un marinar.

După sărut, cei doi şi-au luat rămas bun. Identitatea acestora nu a fost încă stabilită cu exactitate, existând mai multe persoane care susţin că sunt autorii celebrului sărut.

victory

#3. Paradis

Nu există om care să fi folosit vreodată un calculator şi să nu ştie acest wallpaper de la Windows.

Deşi pare realizată într-un editor foto, imaginea a fost făcută în anul 1996 de Charles O’Rear, pe un câmp cultivat cu viţă de vie din statul California, SUA.

imaginea de la

#2. Cădere în gol

După atacurile de la 11 septembrie, panica de moment i-a dus în agonie pe cei aflaţi în clădirile gemene ale World Trade Center, iar unii au sărit în gol de la etajele superioare.

Aceste momente teribile vor rămâne în memoria colectivă o perioadă îndelungată de timp.

#1. Omayra Sanchez

În anul 1985, vulcanul columbian Nevado del Ruiz a făcut peste 25 000 de victime.

Fata în vârstă de 13 ani a stat blocată timp de 3 zile în apă şi ciment, iar fotografia a fost făcută cu puţin timp înainte să moară.

Fotograful Frank Fouriner a surprins agonia fetei, iar imaginea a stârnit indignare datorită lipsei de reacţie a guvernului columbian.

Aceasta este una dintre cele mai faimoase fotografii din lume, simbolizând durerea şi neputinţa.

• CITEŞTE ŞI:  Care este cea mai rapidă pasăre din lume? Atinge viteze de peste 380 km/h: şoimul călător

omayra

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.