O fărâmă de ADN de la două grupuri umane dispărute, neanderthalienii și denisovanii, se regăsește în genomul primilor oameni care au pășit pe continentul american, sugerează un nou studiu. Cercetătorii cred că această relicvă genetică ar fi putut oferi un avantaj crucial în supraviețuire, ajutându-i să lupte împotriva bolilor din noul lor mediu.
Toți oamenii de astăzi sunt, de fapt, „rezultatul combinării a trei specii diferite”, a explicat o-autorul studiului, Fernando Villanea, genetician la Universitatea din Colorado Boulder, conform Live Science.
O moștenire genetică: secretul supraviețuirii primilor americani
Această moștenire genetică a funcționat ca un arsenal pre-existent. Pe măsură ce oamenii s-au răspândit în America, nu a fost necesar să aștepte apariția unor noi mutații pentru a combate agenții patogeni locali. În schimb, s-au putut baza pe variantele genetice deja dobândite de la alte grupuri umane, a declarat co-autoarea studiului, Emilia Huerta-Sanchez, geneticiană la Universitatea Brown.

Un transfer de ADN prin neanderthalieni
Publicată în revista Science, noua cercetare s-a concentrat pe analiza genei MUC19, care are diverse funcții, inclusiv codificarea consistenței mucusului. Echipa a descoperit că aproximativ unul din trei mexicani din prezent poartă o variantă a genei MUC19 similară cu cea a denisovanilor, un grup enigmatic de oameni arhaici care au trăit în Asia acum 200.000 până la 30.000 de ani.
Cercetări anterioare au arătat că persoanele cu ascendență amerindiană poartă un număr neobișnuit de mare de variante umane antice ale MUC19 și că gena în sine a devenit mai frecventă în timp în rândul populațiilor indigene, datorită unui avantaj evolutiv.
Însă noul studiu aduce o revelație surprinzătoare: nu doar că segmentul de ADN denisovan al genei MUC19 a crescut în lungime de-a lungul timpului la populațiile native americane, dar varianta a fost preluată de la neanderthalieni într-un fel de „sandwich” genetic, conform lui Villanea. Aceasta este prima dovadă a unei gene denisovane care a ajuns la oamenii moderni prin intermediul neanderthalienilor.
„Este incredibil. Este un caz singular sau mai sunt și altele? Încă încercăm să aflăm.”, a spus Villanea.












