Chris Kyle s-a născut în anul 1974 în oraşul Odessa, din statul american Texas. S-a alăturat armatei americane la vârsta de 24 de ani şi este considerat a fi cel mai eficient lunetist din istoria militară a Statelor Unite ale Americii.
Chris şi-a făcut meseria cu seriozitate extremă, devenind un trăgător de elită. Ca lunetist în timpul războiului din Irak, a fost creditat cu 160 de ţinte eliminate în mod oficial. Neoficial, însă, numărul s-ar ridica la 255 de ţinte.
Cel mai letal lunetist din istoria SUA s-a născut într-o familie de credincioşi. Tatăl său a fost diacon, iar mama sa învăţătoare. La vârsta de 24 de ani a renunţat la facultate şi s-a alăturat armatei, fiind recrutat de către trupele speciale de elită ale marinei americane, SEAL.
După câteva misiuni secrete, Chris a fost trimis în misiune împreună cu plutonul „Charlie” din trupele SEAL Team 3, pentru a lupta în Războiul din Irak. După ce au aterizat în peninsula al-Faw, în martie 2003, trupele SEAL s-au alăturat soldaţilor care deja luptau în apropiere de capitala irakiană Baghdad.
Prima ţintă a lui Chris Kyle a fost o femeie
Poziţionat de obicei pe acoperişuri pentru a-şi proteja colegii de la sol, Chris ştia că urma să înceapă eliminarea ţintelor. Nu se aştepta, însă, la ceea ce a urmat.
Aflat în oraşul Nasiriya, Chris s-a poziţionat cu arma sa Winchester Magnum cal. 300, supraveghind zona în care se afla convoiul militar prin lunetă. Deodată, la circa 50 de metri distanţă, a observat o uşă deschizându-se. O femeie a ieşit din încăpere, împreună cu copilul său, îndreptându-se către convoi.
Pe măsură ce femeia se apropia, Chris Kyle şi-a dat seama că ceva nu este în regulă. A observat prin lunetă cum femeia a scos o grenadă galbenă de sub haine.
Comandantul plutonului i-a ordonat lui Kyle să elimine ţinta, întrucât era un pericol pentru militari. Atunci Chris a ezitat, iar comandantul a fost nevoit să repete ordinul, pe un ton aproape disperat, în timp ce convoiul se apropia de femeie.
Lunetistul a apăsat pe trăgaci, iar femeia a căzut ca secerată la sol, scăpând grenada din mână. Aceasta a fost prima ţintă eliminată a lui Chris Kyle. De atunci, Kyle a eliminat zeci de ţinte, însă niciodată nu a mai ezitat.
„A fost datoria mea să trag şi nu regret decizia. Femeia era, oricum, deja moartă. Doar m-am asigurat că niciunul dintre colegii mei nu vor fi răniţi.”, a scris Kyle în cartea sa autobiografică „American Sniper: The Autobiography of the Most Lethal Sniper in U.S. Military History”.[EMAG]
Kyle a devenit cunoscut între terorişti, care au pus o recompensă de 20.000 de dolari pe capul lunetistului. A fost poreclit de către terorişti „Diavolul din Ramadi”, însă în rândul colegilor era alintat „Legenda”.
Ultima misiune
Chris Kyle a luptat în mai multe rânduri în Irak între anii 2003-2008. Soţia sa, Taya, i-a spus că dacă va mai pleca în război, căsincia lor s-ar putea încheia. Astfel, în anul 2009, Kyle s-a eliberat în mod onorabil din rândul militarilor.
„Am iubit ceea ce am făcut. Dacă circumstanţele erau altele, dacă familia mea nu avea mare nevoie de mine, m-aş fi întors.”, a scris Kyle în cartea sa.[EMAG]
Chris a întâmpinat greutăţi încercând să se readapteze la viaţa civilă. Trebuia să fie soţ şi tată pentru cei doi copii ai săi, lucruri pe care nu le-a făcut în anii petrecuţi în război. A constatat că, deşi părăsise războiul, războiul nu voia să-l lase. A început să bea, a avut puternice episoade depresive şi s-a lăsat de sport.
A reuşit să treacă peste aceste episoade, implicându-se în ajutorarea celorlalţi veterani care sufereau în urma traumelor lăsate de război.
În perioada de refacere Kyle a scris şi cartea autobiografică, care a devenit bestseller New York Times, donând o parte din bani membrilor de familie ai soldaţilor căzuţi pe câmpul de luptă. Această încercare de a-i ajuta pe ceilalţi s-a dovedit a fi şi ultima sa misiune.
A organizat şedinţe de tragere în poligon, unde invita veteranii de război pentru a se reconecta între ei. Pe 2 februarie 2013, unul dintre invitaţi a fost Eddie Ray Routh, un tânăr în vârstă de 25 de ani, care a luptat în războaiele din Irak şi Haiti. Ororile războaielor şi-au pus amprenta asupra tânărului, care suferea de stres posttraumatic.
Chris Kyle a fost împuşcat mortal de către Eddie Ray Routh în poligonul din Glen Rose, Texas. De asemenea, a fost ucis şi prietenul lui Chris, Chad Littlefield.
Ceremonia de înmormântare a avut loc pe stadionul Dallas Cowboys. Mii de oameni l-au condus pe ultimul drum pe lunetistul Chris Kyle.
După povestea sa impresionantă, a fost realizat şi filmul American Sniper (2014)[IMDB], în regia lui Clint Eastwood, în care rolul lui Chris Kyle este jucat magistral de către Bradley Cooper.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
ce pacat ca nu prea stapaniti limba romana…
Când eşti semi-analfabet şi încerci să pari inteligent…
A fost o experienta interesantă 🙂
Filmul este slabut chiar daca e facut de Eastwood. Din film reiese ca lunetisul irakian era mult mai bun decat cel american. Lunetisul irakian avea doar un PSL cu care isi elimina tintele in timp ce americanul avea o intreaga echipa cu sustinere din aer si de la sol si un armament cu mult superior unui PSL!
Lunetistul irakian avea avantajul terenului și era susținut de o nație întreagă fanatică. Filmul slăbuț, dar gazdele au întotdeauna avantajul terenului propriu.
Păi nu cred în Irak să avut PSL ci un SVD-rusesc, PSL este o copie a SVD-rusesc (Снайперская винтовка Драгунова)
De credincios ce era a ajuns sa omoare oameni nevinovati care LUPTAU PENTRU TARA LOR.
Ce au cautat americanii in IRAK?
Trebuiau sa se rezume la eliberarea Kuweit-ului si gata. Ce e in interiorul Irak-ului era doar treaba irakienilor. Americanii nu aveau voie sa se amestece. Natie imputita care isi baga nasul oriunde.
Draga Gigi, „neamestecul in treburile interne” a fost atu-ul lui Ceausescu, prin care putea sa ne exploateze dupa pofta inimii fara a permite altora sa se amestece. Este tocmai ceea ce sustii in legatura cu Irak. Realitatea istorica si politica te contrazic. In lume exista tari democratice si tari cu regimuri totalitare (Rusia, Coreea de Nrd, Siria,etc.). O caracteristica a politicii externe a acestora din urma e AGRESIVITATEA, vesnica amenintare iar in politica interna lipsa drepturilor individuale. Nu stiu daca ai apucat sa traiesti sub Ceausescu, insa multa lume ar fi binecuvantat o interventie straina care sa aduca democratia in tara noastra, lucru care, pana la urma s-a inrtamplat. Soldatii irakieni despre care spui ca luptau pentru tara lor erau trimisi cu forta sa apere regimul lui Sadam, proba ca au dezertat in masa. SUA si-a luat o misiune nobila, aceea de a lupta pentru drepturile cetatenilor din tarile totalitare (Libia, Afganistan, Serbia, Irak, etc) sacrificandu-si fii pentru aceste idealuri, cu credinta ca, daca vor fi lasate sa se dezvolte, vor ataca lumea democratica. In cele doua razboaie mondiale a salvat Europa. Asa ca, mai citeste, documenteaza-te si nu insulta SUA pentru ca apara democratia cu sangele lor!