Christina de Markyate: femeia care a sfidat un rege pentru a-i rămâne credincioasă lui Hristos

Într-o Anglie medievală unde destinul unei femei era adesea pecetluit de interesele familiei, o tânără nobilă pe nume Christina de Markyate (1097 – 1161) a îndrăznit să-și aleagă propria cale.

La doar 14 ani, în urma unei vizite la Abația St Albans, Christina a făcut un jurământ solemn de castitate, dedicându-și viața lui Dumnezeu. Însă familia ei avea alte planuri: o căsătorie politică menită să le consolideze statutul. Conflictul a atins cote dramatice atunci când însuși regele Angliei, Henric I – un suveran cunoscut atât pentru abilitățile sale administrative, cât și pentru ambițiile sale amoroase – și-a manifestat interesul pentru ea.

Într-o epocă în care voința unei femei era rareori luată în considerare, refuzul Christinei a declanșat o bătălie care avea să dureze un deceniu. Când părinții au încercat să o forțeze, legenda spune că, târâtă spre altar, tânăra a mușcat mâna preotului pentru a evita să rostească jurământul de căsătorie.^[sursa]

Christina de Markyate trăiește o viață de coșmar

Presiunile au devenit de neimaginat. Familia a supus-o izolării, umilințelor publice și violenței fizice, în speranța că va renunța la legământul său. Însă fiecare încercare nu făcea decât să-i întărească hotărârea. Rezistența ei a devenit un simbol al autonomiei spirituale într-o societate plină de contradicții, care venera sfintele virgine din trecut, dar pedepsea femeile reale care refuzau căsătoriile impuse. Confruntarea ei cu Henric I a depășit astfel granițele unei dispute personale, devenind un episod emblematic al tensiunii dintre autoritatea regală și libertatea de conștiință în Evul Mediu.

După ani de abuzuri, în anul 1115, Christina a luat o decizie radicală: a fugit de acasă, deghizată în haine bărbătești pentru a-și pierde urma. A găsit refugiu mai întâi la un pustnic pe nume Alfwen, apoi a trăit timp de patru ani ascunsă într-o mansardă secretă din casa preotului Roger, la Flamstead. Acolo, în condiții extreme, și-a continuat viața de rugăciune și ascetism.

Această perioadă de izolare a fost una de purificare spirituală, dar și de o vulnerabilitate extremă. Lipsită de protecție oficială, rămânea expusă amenințărilor familiei și susținătorilor regelui. Totuși, rezistența ei neclintită a atras atenția unor clerici influenți. În anul 1118, Robert Bloet, episcopul de Lincoln, impresionat de autenticitatea credinței și de tăria ei de caracter, a intervenit și i-a asigurat protecția oficială a Bisericii.

Cu statutul său recunoscut, Christina a devenit o figură respectată. În anii 1130, cu sprijinul abatelui Geoffrey de St Albans, a fondat o comunitate religioasă de femei la Markyate, în Hertfordshire, pe care a condus-o ca prioră. A devenit un sfătuitor de încredere pentru clerici și nobili, inclusiv pentru protectorul ei, abatele Geoffrey. Viziunile sale mistice, consemnate de călugări în lucrarea Viața Christinei de Markyate, i-au consolidat reputația de intermediar între lumea umană și cea divină. Influența ei a crescut atât de mult, încât viziunile sale au jucat un rol chiar și în politica Bisericii.

În timpul războiului civil dintre regele Ștefan și împărăteasa Matilda, ea l-a sfătuit pe Geoffrey să evite călătorii periculoase, pretinzând că a avut revelații divine care îl avertizau de primejdii. Astfel, intervențiile sale spirituale aveau implicații practice în jocurile de putere dintre coroană și cler.

Moștenirea Christinei de Markyate este una a sfidării. A respins rolurile tradiționale de soție și mamă, alegând o cale alternativă de autoritate prin ascetism și leadership spiritual. Deși Biserica venera idealul virginității, femeile care îl alegeau în viața reală erau adesea marginalizate. Christina a exploatat cu inteligență această contradicție pentru a-și legitima alegerile.

La moartea lui Geoffrey, în anul 1146, Christina, ajunsă la aproximativ 50 de ani, era stareța unei mănăstiri benedictine înfloritoare. Cu toate acestea, impactul ei a rămas, în mare parte, local. Spre deosebire de Europa continentală, unde femeile mistice erau adesea canonizate, Anglia medievală nu i-a absorbit carisma într-un nou arhetip religios feminin. Însă povestea ei a rămas o mărturie extraordinară despre alegerile pe care le putea face o femeie cu o voință de neclintit și despre prețul, adesea uriaș, pe care trebuia să-l plătească pentru libertatea ei.