Ideea că exploratorul Cristofor Columb a sosit „târziu” în Emisfera Vestică este, în sine, o minimizare a unei istorii vaste și complexe. Când navele sale au acostat în 1492, continentul era deja căminul a nenumărate generații de popoare native de zeci de mii de ani. Cu aproximativ cinci secole înaintea sa, vikingii își lăsaseră amprenta pe coastele nord-atlantice. Iar enigme recente sugerează că și îndrăzneții navigatori polinezieni ar fi putut ajunge pe țărmurile vestice înaintea sa. Așadar, cine sunt adevărații pionieri ai Americii?
Cine a descoperit America: o moștenire glaciară
Cei dintâi exploratori ai Americii au fost popoarele indigene, descendenți dintr-un amestec ancestral de grupuri din nordul Siberiei și estul Asiei. Călătoria lor epică s-a desfășurat, cel mai probabil, pe uscat sau de-a lungul coastelor podului terestru Beringia, astăzi scufundat.
Datarea exactă a acestei prime migrații rămâne un subiect intens dezbătut în lumea științifică. O serie de urme umane fosilizate, descoperite în Parcul Național White Sands din New Mexico, oferă o dovadă convingătoare: ele datează de acum 21.000 până la 23.000 de ani. Această cronologie plasează prezența umană în inima Ultimului Maxim Glaciar, o perioadă în care ghețarii masivi acopereau porțiuni uriașe din nordul continentului.
Alte descoperiri împing și mai mult limitele timpului. Artefacte de piatră din peștera Chiquihuite, Mexic, au fost datate la peste 30.000 de ani, deși originea lor — umană sau naturală — este încă incertă. O ipoteză și mai controversată, publicată în revista Nature, a analizat oase de mastodont din California, sugerând o posibilă prelucrare umană acum 130.000 de ani. Această dată este extraordinară, având în vedere că cele mai vechi dovezi de Homo sapiens datează de circa 300.000 de ani din Maroc, iar migrațiile de succes în Asia și Europa sunt mult mai recente.
Vikingii: saga exploratorilor nordici
Cu aproximativ 500 de ani înaintea lui Columb, în secolul al XI-lea, navigatorii vikingi au traversat Atlanticul, stabilind un avanpost la L’Anse aux Meadows, în nordul insulei Newfoundland. Identitatea primului european care a pășit pe acest pământ este învăluită în legendele consemnate în saga islandeze, scrise secole mai târziu.
Potrivit „Saga lui Erik cel Roșu”, un comerciant numit Bjarni Herjólfsson și echipajul său ar fi putut fi primii care au zărit coastele Americii de Nord la sfârșitul secolului al X-lea, după ce o furtună i-a abătut de la ruta lor spre Groenlanda. Cu toate acestea, Herjólfsson a ales să nu acosteze.
În contrast, saga groenlandezilor îi atribuie lui Leif Erikson onoarea primei debarcări, susținând că a efectuat multiple călătorii în regiune. Indiferent cine a fost primul, Kevin McAleese, curator la muzeul The Rooms din Newfoundland, subliniază că încercările de colonizare au eșuat. Relațiile ostile cu grupurile de nativi americani și inferioritatea numerică au zădărnicit ambițiile vikingilor.
Polinezienii: o traversare a Pacificului?
Dovezile sugerează că și polinezienii, maeștri ai navigației oceanice, ar fi putut ajunge în Emisfera Vestică cu secole înaintea lui Columb. Un studiu ADN din 2020 a dezvăluit un contact genetic între polinezieni și nativi americani, probabil din regiunea actualei Columbii, care a avut loc acum circa 800 de ani. Întrebarea rămâne: s-a produs contactul pe țărmurile Americii sau pe insulele Polineziei?
Prezența unor culturi specifice emisferei vestice, precum cartoful dulce, în situri arheologice polineziene, a alimentat dezbaterea. Un studiu recent din 2024 a confirmat că locuitorii din Rapa Nui (Insula Paștelui) consumau plante originare din America de Sud acum aproximativ 1.000 de ani.
Cristofor Columb și lumea nouă
Deși este celebrat pentru călătoriile sale, Cristofor Columb a susținut până la final că teritoriile descoperite făceau parte din Asia. „Reputația sa se baza pe promisiunea de a ajunge în Asia”, explică Ida Altman, profesor emerit de istorie la Universitatea din Florida. Acesta era motivul pentru care obținuse finanțare, făcând dificilă renunțarea la această idee.
Motivele erau și financiare. Coroana spaniolă îi promisese titluri nobiliare și o parte din profiturile comerțului asiatic, condiționate de găsirea unei noi rute. Spre finalul vieții, poziția sa pare să se fi nuanțat. Anna Suranyi, profesor de istorie la Endicott College, menționează că în unele scrieri târzii, Columb descria aceste pământuri ca pe un „paradis”, sugerând că ar fi o regiune nouă pentru europeni.
Indiferent de convingerile sale, impactul călătoriei sale a fost colosal și ireversibil. Sosirea europenilor a dus la decimarea populațiilor indigene prin boli și a deschis calea pentru colonizarea Americii de Nord și de Sud, un proces care a remodelat harta lumii și a dat naștere unor noi națiuni.
O perspectivă a descoperirilor multiple
În final, întrebarea «Cine a descoperit America?» se dovedește a fi limitată. Istoria ne arată nu o singură „descoperire”, ci un mozaic complex de migrări, contacte efemere și întâlniri transformatoare. Adevărata poveste nu este despre o linie de sosire, ci despre multiplele fire narative care s-au intersectat pe acest vast continent.
De la prezența ancestrală a popoarelor indigene, care au modelat pământul timp de milenii, la incursiunile vikingilor, care au lăsat o amprentă trecătoare, și până la sosirea lui Columb, care a declanșat o coliziune ireversibilă între lumi, fiecare eveniment are o altă magnitudine și semnificație. Înțelegerea acestei complexități – acceptând că istoria este o știință în continuă revizuire, alimentată de noi dovezi arheologice și genetice – reprezintă pasul esențial de la o viziune simplistă la una profundă și respectuoasă a trecutului nostru comun.
