Cine a fost Marcus Agrippa, generalul roman din spatele primului împărat al Imperiului Roman

Marcus Agrippa a fost un general și oficial roman al cărui rol în întemeierea Imperiului Roman a fost poate la fel de important, dacă nu chiar mai important decât cel al lui Augustus însuși.

Istoria își amintește de marii conducători. Numele precum Alexandru cel Mare, Regina Elisabeta a II-a, Napoleon Bonaparte sau Abraham Lincoln ne sunt bine cunoscute. Totuși, acești lideri nu ar fi atins măreția fără sprijinul oamenilor din spatele cortinei: generali și consilieri care le-au executat ordinele și s-au asigurat că marile planuri devin realitate.

Pentru Augustus, creatorul Imperiului Roman, acest om a fost Marcus Vipsanius Agrippa. Acesta nu a fost doar cel mai apropiat prieten și confident al primului împărat roman, ci și un general, amiral, politician, arhitect și administrator de excepție. În ciuda realizărilor sale impresionante, Agrippa a refuzat laudele și recunoașterea publică, concentrându-se exclusiv pe misiunea sa: consolidarea unuia dintre cele mai mari imperii din istoria lumii.

Primii ani ai lui Marcus Agrippa

Originea lui Marcus Agrippa este surprinzător de modestă pentru cineva care avea să devină un pilon esențial al Imperiului Roman. Născut în 64/63 î.Hr., într-o familie plebee de condiție modestă (dar nu săracă), Agrippa a crescut în mediul rural italian. Familia Vipsania era una obscură, apărând târziu în istoria Republicii Romane. Ambițios și hotărât, Agrippa a lăsat repede în urmă originile sale umile pe măsură ce își croia drum către vârful piramidei sociale romane.^[sursa]

De aceeași vârstă cu Octavian (viitorul Augustus), Agrippa și tânărul moștenitor au fost educați împreună, sub patronajul lui Iulius Cezar. Nimeni nu știa atunci că acei primi ani de prietenie vor pune bazele unei legături care avea să schimbe pentru totdeauna cursul istoriei Romei.

Marele unchi al lui Octavian, Iulius Cezar, a recunoscut rapid potențialul lui Agrippa și l-a luat sub aripa sa, ducându-l în Spania pentru a lupta împotriva fiului lui Pompei în campania din anul 45 î.Hr. Agrippa a jucat un rol crucial în bătălia de la Munda, care l-a consacrat pe Cezar drept stăpânul de necontestat al Romei. După această victorie, Cezar i-a trimis pe Agrippa și Octavian să își continue educația la o academie din Apollonia, în Illyria.

Ascensiunea în umbra asasinatului lui Cezar

Lumea lui Agrippa și a lui Octavian s-a schimbat radical pe 15 martie 44 î.Hr., odată cu asasinarea lui Iulius Cezar la Roma. Sfătuit să nu se implice în tulburările politice care au urmat, Octavian a ignorat acest sfat și, alături de Agrippa și o mică suită, s-a întors în Italia pentru a afla că Cezar l-a numit moștenitorul său.

Tânărul de 19 ani nu a stat deoparte, permițând altora să culeagă laurii. Dimpotrivă, Octavian a intrat direct în arena politică, avându-l pe Agrippa drept mâna sa dreaptă. Iar ajutorul lui Agrippa s-a dovedit esențial. Acceptând testamentul lui Cezar, Octavian nu numai că a devenit dușmanul celor care l-au ucis pe Cezar, dar și rivalul lui Marc Antoniu, unul dintre cei mai apropiați generali ai unchiului său, care urmărea să umple vidul de putere.

Cu sprijinul lui Agrippa și moștenirea lăsată de Cezar, Octavian a reușit să atragă de partea sa loialitatea veteranilor și sprijinul Senatului, care vedea în Antoniu un pericol mai mare decât în tânărul moștenitor.

Alianța și Triumviratul

În anul 43 î.Hr., Antoniu, Octavian și Aemilius Lepidus au format o alianță cunoscută sub numele de Al Doilea Triumvirat, cu scopul oficial de a restaura Republica Romană. Însă în realitate, acest pact avea să paveze calea către nașterea Imperiului Roman.

Primul pas al triumvirilor a fost eliminarea asasinilor lui Cezar, care controlau o mare parte din Mediterana de Est. În anul 42 î.Hr., la Bătălia de la Philippi, Agrippa a jucat un rol crucial în înfrângerea lui Brutus și Cassius, marcând ascensiunea triumvirilor ca stăpâni de facto ai Republicii. Totuși, Sicilia, controlată de Sextus Pompei, ultimul fiu supraviețuitor al lui Pompei cel Mare, rămânea în afara dominației lor.

În anul 40 î.Hr., când flota lui Sextus Pompei a lansat un atac asupra Italiei, Agrippa a fost cel care a contracarat ofensiva, forțând retragerea inamicilor. Doi ani mai târziu, în 38 î.Hr., după ce a prevenit o escaladare a tensiunilor dintre Augustus (Octavian) și Marc Antoniu, Agrippa a fost trimis să guverneze Galia Transalpină.

În Galia, Agrippa și-a demonstrat din nou abilitățile de lider. În același an, a zdrobit o revoltă locală și a condus trupele romane către Rin, unde a luptat împotriva triburilor germanice. De altfel, a fost doar al doilea general roman, după Iulius Cezar, care a reușit să traverseze Rinul.

Chemarea înapoi la Roma, în anul 37 î.Hr., a venit cu o ofertă de triumf, dar Agrippa a refuzat onorurile, preferând să nu-și eclipseze prietenul și mentorul, Octavian. Totuși, loialitatea sa nu a rămas nerecompensată. Deși avea doar 20 de ani, Agrippa a fost ales personal de Octavian pentru a deține consulatul, cea mai importantă funcție în Republica Romană. Numirea sa a fost excepțională, deoarece regula nescrisă era ca un consul să aibă minimum 42 de ani, însă în curând Agrippa avea să-și justifice poziția.

Campania împotriva lui Sextus Pompei

Când flota lui Sextus Pompei a reluat atacurile asupra liniilor de aprovizionare cu cereale ale Romei, Marcus Agrippa a fost însărcinat să elimine amenințarea. Devenise evident că Octavian nu excela în strategia militară și că avea nevoie de abilitățile lui Agrippa pentru a-și menține poziția.

Agrippa și-a asumat responsabilitatea și, după câteva eșecuri inițiale, a adoptat o tactică inovatoare. A construit un port secret pe un lac din apropierea orașului Napoli, pe care l-a numit Portus Julius, în onoarea lui Octavian (care folosea numele de familie al lui Iulius Cezar, după adopție). Acolo, Agrippa a pus bazele unei flote puternice și a introdus mai multe inovații tehnice în designul navelor.

Una dintre aceste inovații a fost „harpax”-ul, o balistă montată pe navă, capabilă să lanseze cârlige de prindere cu multiple vârfuri asupra navelor inamice, aducându-le aproape pentru a fi abordate. Această tehnică, combinată cu antrenamentul intens al echipajelor sale de marinari și infanteriști marini, i-a permis lui Agrippa să înfrângă decisiv flota lui Sextus Pompei. Pierderile sale au fost minime – doar trei nave, în timp ce 28 de nave inamice au fost distruse.

Victoria lui Marcus Agrippa a adus stabilitate aprovizionării cu cereale a Romei, ducând la scăderea prețurilor și la o creștere considerabilă a popularității lui Octavian. Pentru meritele sale, Agrippa a primit „corona rostrata”, o distincție rară și extrem de prestigioasă, acordată celor care au câștigat victorii navale semnificative.

Consolidarea puterii lui Octavian

După victoria împotriva lui Sextus, Octavian și-a consolidat controlul asupra Mediteranei Occidentale, demitându-l pe Lepidus din Triumvirat și devenind liderul incontestabil al acelei regiuni. Drumul către confruntarea finală cu Marc Antoniu era deschis.

În anul 32 î.Hr., Octavian a declarat oficial război lui Marc Antoniu și amantei acestuia, regina Cleopatra a Egiptului. Un an mai târziu, cele două flote rivale s-au întâlnit în bătălia de la Actium, în largul coastei Greciei. Și de această dată, geniul militar al lui Agrippa a fost cel care a asigurat victoria decisivă.

Bătălia de la Actium a fost ultima mare confruntare militară a Republicii Romane. Înfrângerea lui Marc Antoniu și a Cleopatrei a deschis calea pentru ascensiunea lui Octavian ca stăpân absolut al Romei, punând astfel capăt unei perioade turbulente și marcând începutul Imperiului Roman.

Construcția Imperiului lui Augustus: rolul esențial al lui Marcus Agrippa

După victoria decisivă de la Actium, Marea Mediterană a devenit cunoscută drept Mare Nostrum (Marea noastră), iar legiunile romane au fost demobilizate sau trimise la granițele îndepărtate ale imperiului. Astfel, începea o perioadă de două sute de ani de pace și prosperitate, cunoscută sub numele de Pax Romana. Marcus Agrippa a avut un rol esențial în stabilirea și consolidarea acestor primii ani cruciali ai Imperiului Roman.

În anul 28 î.Hr., Marcus Agrippa a fost ales consul împreună cu Octavian, o numire neobișnuită pentru acea perioadă. Faptul că Octavian a dorit să împartă această funcție supremă cu Agrippa reflecta relația lor profundă și de încredere. În același an, cei doi au preluat și funcția de cenzori, dobândind astfel o putere absolută asupra statului roman. În calitate de cenzori, au avut control asupra finanțelor, lucrărilor publice și au realizat primul recensământ al cetățenilor romani și al proprietăților acestora din ultimii 50 de ani.

În anul 27 î.Hr., Agrippa a deținut al treilea său consulat, iar în același an, Senatul Roman i-a conferit lui Octavian titlul de Augustus, marcând oficial începutul domniei sale imperiale. Agrippa a fost cel care a convins Senatul să îi acorde lui Augustus controlul provinciilor de frontieră și comanda armatelor din zonă. Această înțelegere, inițial pentru o perioadă de zece ani, a deschis calea pentru monopolul absolut al lui Augustus asupra armatei romane.

Marcus Agrippa, moștenitorul neoficial al Imperiului

În anul 23 î.Hr., Augustus a căzut grav bolnav și se zvonea că ar putea muri. Într-un gest semnificativ, Augustus i-a dăruit lui Agrippa inelul său cu sigiliu, desemnându-l astfel drept succesorul său simbolic. Acest act a atras invidia nepotului lui Augustus, Marcus Claudius Marcellus, cu care Agrippa avea o relație tensionată. Drept urmare, Agrippa a ales să părăsească Roma și a plecat în Orient, unde a fost numit formal guvernator al Siriei. Cu toate acestea, el a preferat să rămână în Lesbos, guvernând provincia printr-un locotenent.

În această perioadă, Agrippa a reușit să obțină o victorie diplomatică majoră: returnarea stindardelor romane pierdute în fața parților după înfrângerea lui Crassus la Carrhae. Recuperarea acestor simboluri ale puterii romane a fost o realizare imensă, iar Augustus i-a încredințat această sarcină celui mai de încredere om al său.

După moartea lui Marcellus, Agrippa s-a întors la Roma în anul 21 î.Hr. și a primit mâna fiicei lui Augustus, Iulia, într-o căsătorie care îl integra oficial în familia imperială. Deși era deja căsătorit cu Marcella, nepoata lui Augustus, uniunea cu Iulia l-a propulsat într-o poziție și mai influentă. Aceasta era o mișcare strategică, deoarece copiii lui Agrippa cu Iulia aveau să devină moștenitori ai imperiului. Iulia i-a dăruit lui Agrippa trei fii și o fiică, Agrippina, al cărei urmaș, Caligula, și strănepotul Nero vor urca ulterior pe tronul Romei.

Campanii militare și realizări administrative

Agrippa nu a rămas mult timp în Roma. În anul 20 î.Hr., a fost trimis din nou în Galia, unde a suprimat o revoltă, a reorganizat sistemul fiscal și a extins rețeaua de drumuri romane. În anul următor, a fost chemat în Spania, unde trupele romane suferiseră pierderi grele în luptele cu rebelii locali. Deși campania nu a fost ușoară, Agrippa a ieșit victorios, pacificând Peninsula Iberică pentru prima dată în două secole. În semn de recunoaștere a succesului său, Senatul i-a oferit o apreciere publică, dar, ca de obicei, Agrippa a refuzat onorurile.

În anul 17 î.Hr., Marcus Agrippa a fost numit guvernator al provinciilor estice pentru a doua oară, iar în această perioadă a legat o prietenie strânsă cu regele Irod al Iudeii. Abilitatea sa de a administra cu grijă și diplomație i-a câștigat respectul localnicilor, în special al evreilor, o performanță rară, de care chiar și unii dintre „împărații buni” nu s-au bucurat. Tot atunci, Agrippa a restabilit controlul roman asupra Peninsulei Crimeea, consolidându-și și mai mult reputația de lider eficient și capabil.

Marcus Agrippa: arhitectul și binefăcătorul Romei

Pe patul de moarte, Augustus avea să glumească: „Am găsit Roma un oraș de cărămidă și am lăsat-o un oraș de marmură”. Agrippa a jucat un rol crucial în această transformare, contribuind nu doar prin victorii militare, ci și prin proiectele sale de dezvoltare urbană.

În calitate de aedil, un magistrat responsabil de clădirile publice și festivalurile Romei, Agrippa a reușit să îmbunătățească semnificativ infrastructura orașului. Alegerea sa pentru această funcție a fost neobișnuită, având în vedere statutul său de fost consul și erou militar, dar Agrippa și-a îndeplinit cu dedicare și competență această sarcină civică.

Pasiunea lui Marcus Agrippa pentru proiectele de construcție poate fi urmărită încă din perioada lucrărilor sale la Portus Julius, care a devenit o bază navală esențială pentru Roma. În capitală, Agrippa a jucat un rol crucial în modernizarea infrastructurii, extinzând și reparând sistemul de canalizare, Cloaca Maxima, aflat în stare de degradare.

În plus, a lansat un proiect ambițios de restaurare a marilor apeducte ale Romei. A reparat Aqua Marcia, cel mai lung apeduct al capitalei, și a construit unul nou, Aqua Julia. Mai târziu, a inaugurat Aqua Virgo, un apeduct care funcționează și astăzi, alimentând multe fântâni celebre din Roma, inclusiv Fontana di Trevi. Pentru a asigura accesul tuturor cetățenilor la apă potabilă, Agrippa a creat o rețea de sute de fântâni. A fost, de asemenea, cel care a construit primele băi publice din Roma – Thermae Agrippae – un complex extraordinar prin dimensiune și tehnică, neegalat până la Băile lui Traian.

Cu toate acestea, Agrippa este cel mai bine cunoscut pentru Panteonul din Roma, probabil cea mai bine conservată clădire romană din lume. Deși structura originală a ars și a fost reconstruită de împăratul Hadrian, inscripția lui Agrippa a fost păstrată pe fațada clădirii ca o mărturie a contribuției sale.

Agrippa nu s-a limitat la Roma. După ce Cezar a cucerit Galia, Agrippa a urbanizat regiunea, fondând orașul Colonia Agrippinensis, cunoscut astăzi sub numele de Köln (Cologne). A construit și drumuri prin întreaga provincie, o rețea numită via Agrippa, cu o lungime impresionantă de 21.000 km, care a îmbunătățit substanțial comunicațiile în tot imperiul. Tot el a construit teatre și temple, precum faimosul templu de la Nimes.

Unul dintre cei mai călători oameni ai epocii sale, Agrippa a cartografiat întregul „imperium sine fine” (imperiul fără margini) al lui Augustus. Ridicările sale cartografice, Dimensuratio provinciarum și Orbis terrarum, au fost finalizate de sora sa după moartea lui Agrippa și gravate pe podeaua Porticus Vipsania la ordinul lui Augustus. Harta sa a devenit etalonul lumii cunoscute atât în epoca romană, cât și în cea medievală.

De asemenea, în această perioadă, măsura unui picior roman a fost standardizată – având drept referință piciorul lui Agrippa. Chiar și mila imperială romană, utilizată în unele părți ale lumii și astăzi, corespunde la 5.000 de picioare ale lui Agrippa. Deși era un om extrem de activ, Agrippa și-a găsit timp și pentru scris, însă, din păcate, biografia și tratatul său de geografie s-au pierdut în timp.

Sfârșitul neașteptat al unui mare lider

În anul 18 î.Hr., Marcus Agrippa se bucura de aproape toate prerogativele unui împărat, cu excepția titlului. La aranjamentul lui Augustus, Senatul i-a conferit prietenului său maius imperium proconsulare, puterea supremă militară, care îi dădea prioritate asupra tuturor generalilor, cu excepția împăratului.

În plus, i s-au acordat puteri tribunice (tribunicia potestas), permițându-i să convoace Senatul, să propună legi și să fie inviolabil din punct de vedere juridic, imunitate de care se bucura și Augustus. Monedele vremii, precum celebrul Dupondius de Nemausus, imortalizează această guvernare comună, prezentându-i pe Augustus și Agrippa împreună.

În pragul celei de-a cincea decade a vieții, Agrippa nu avea intenția de a se retrage. Când triburile ilirice s-au revoltat în anul 13 î.Hr., el a preluat personal comanda armatelor și a obținut o nouă victorie. Aceasta avea să fie însă ultima sa campanie. La întoarcerea în Italia, în anul 12 î.Hr., Agrippa s-a îmbolnăvit grav. Auzind de starea prietenului său, Augustus s-a grăbit să fie alături de el, dar era prea târziu. Marcus Agrippa a murit în vila sa la doar 51 de ani.

Augustus a rostit un elogiu emoționant la funeraliile prietenului său și a petrecut o lună în doliu. Într-un gest de respect suprem, Augustus a dispus ca Agrippa să fie îngropat în propriul său mausoleu.

O moștenire de neșters

Dacă Augustus este recunoscut drept cel mai mare dintre împărații romani, Marcus Agrippa trebuie văzut drept unul dintre cei mai mari romani dintre toţi cetăţenii.

Un om de o complexitate rară, Agrippa a jucat un rol vital în formarea și consolidarea Imperiului Roman. Ca general și amiral, a fost garantul tronului lui Augustus. Ca diplomat și administrator, a pus bazele unei guvernări eficiente și durabile. Ca arhitect și inginer, a îmbunătățit viața de zi cu zi a cetățenilor Romei și ai provinciilor. Iar ca savant, a oferit lumii o imagine clară a realizărilor imperiale. Mai presus de toate, însă, Agrippa a rămas un prieten devotat, refuzând onorurile și preferând să-și mențină loialitatea neclintită față de Augustus.

Augustus l-a răsplătit pe măsură, oferindu-i puteri extraordinare și integrându-l în familia imperială prin căsătoria cu fiica sa, Iulia. Chiar și după moartea sa prematură, moștenirea lui Agrippa a continuat să dăinuie. Deși fiii săi, Gaius și Lucius, au murit tineri, fiica sa, Agrippina, s-a căsătorit cu Germanicus, iar descendenții săi, Caligula și Nero, au urcat pe tronul Romei.

În ciuda contribuțiilor sale colosale, istoricii antici l-au trecut adesea cu vederea pe Marcus Agrippa. Dar, cum se întâmplă adesea, istoria reușește să-și onoreze cei mai importanți actori, chiar și după mult timp.

Dacă te afli la Roma, fă o plimbare până la Panteon și privește inscripția de pe fațadă: „M-AGRIPPA-L-F-COS-TERTIVM-FECIT„. Traducând-o, vei citi: „Marcus Agrippa, fiul lui Lucius, a construit aceasta când a fost consul pentru a treia oară”.

Deși Panteonul a fost reconstruit și renovat de împărații care au urmat, iar mai târziu transformat în biserică, numele lui Agrippa rămâne în continuare cel mai vizibil pe clădire. Pentru un om care a fost piatra de temelie a Imperiului Roman, nu există o mărturie mai puternică decât această clădire monumentală care, după mai bine de două mii de ani, continuă să înfrunte trecerea timpului.